DS7 Crossback, o pledoarie pentru eleganță și confort
DS7 Crossback? Ce e DS? De unde vine? O să creionez pe scurt istoria DS, fără să am pretenția că această istorie e completă, doar să înțelegem mai bine traiectoria acestui brand iconic.
DS este un brand auto de origine franceză, a făcut parte din grupul francez PSA (Peugeot și Citroen), iar literele DS vin de la Déesse, care în limba franceză înseamnă „zeiță”. Între timp, francezii au găsit și alte conotații pentru cele două litere D și S: DS mai înseamnă „Different Spirit” sau „Distinctive Series”, cu trimitere, destul de clară, spre o marcă premium, distinctă.
Inițial, a fost Citroen DS, un brand care datează încă de la mijlocul anilor 1950. Mai exact, acest brand a fost lansat la Salonul de la Paris, în octombrie 1955. Brandul a avut un succes imediat și a devenit o legendă, un simbol al eleganței și al confortului franțuzești.
Acum 5 ani, în 2015, după 60 de ani de existență, cu ocazia salonului auto de la Geneva din 2015, DS se desprinde în mod oficial de Citroen, compania care a creat DS-ul şi devine un brand de sine stătător, cu pretenţii (îndreptăţite) de marcă Premium.
Mai întâi au existat modelele DS3 și DS5, pe ultimul avându-l și noi în teste pentru proiectul #masinadefamilie, în vara lui 2015, iar ulterior s-au lansat și alte modele, portofoliul la zi cuprinzând modelele: DS3 Crossback, DS7 Crosssback și DS9. În 2021 se va lansa și DS4. Evident, DS are și modele hybrid și full electrice.
DS7 Crossback
Revenind la testul nostru recent cu DS7 Crossback, ca să știm din start cu cine am avut de-a face, am condus un SUV, prin excelență, cu tracțiune 4×2, versiunea Grand Chic, cu motorizare pe benzină 1,6 Puretech, 225 de CP și cutie automată EAT8, cu 8 rapoarte.
Prima și cea mai pregnantă impresie este cea lăsată de confortul la condus, cu acea senzație de plutire, indiferent de suprafața de rulare. Este efectul sistemului pentru suspensie DS ACTIVE SCAN, care scanează cu o cameră suprafața de rulare și adaptează instantaneu tăria suspensiilor, în funcție de „calitatea” drumului, pentru un confort desăvârșit. Cam așa:
Apoi, cutia automată de viteze în 8 rapoarte își face eficient treaba, fără să te smucească la schimbările treptelor de viteze. M-am mai întâlnit cu cutia automată EAT8 și la alte modele de la PSA, ultimul chiar în acest an – Citroen C5 Aircross SUV.
În week-end-ul cu testul, am condus pe toate tipurile de drumuri, am făcut inclusiv un soft off-road, cu straturi de noroi și teren accidentat (pentru cunoscători, am parcurs ciudatul drum de la Predeal la Cabana Susai) și chiar dacă are doar tracțiune pe față, nu m-a dezamăgit.
Pe acest gen de suprafață, cea cu noroi, DS7 Crossback are și un mod de condus (în functie de suprafața de rulare) dedicat – Mud, sistem care te ajută să ieși din niște situații mai neplăcute, chiar dacă ai doar 4×2, alături de celelalte două moduri: Snow și Sand.
DS7 Crossback mai are și alte moduri de condus: Confort, Sport și Eco. Pentru confortul suprem, am rulat, în cea mai mare parte, în modul Confort, mod care evidențiază foarte bine calitătile suspensiei de care vă spuneam mai sus.
Modul Sport are, pe lângă clasicele ajustări legate de suspensia fermă, reprizele mai lungi ale cutiei de viteze, și un sunet puternic și apetisant de mașină sport. Modul Eco este recomandat în traficul din oraș.
Interior DS7 Crosback
O chestiune legată, până la urmă, tot de confort, este feeling-ul la interior, cu accent pe insonorizare. In interior e o liniște confortabilă, indiferent de viteza de rulare sau dacă turezi motorul, iar asta înseamnă foarte mult, mai ales la un drum lung.
Să rămânem la interior. Loc la picioare pentru fete, în spate? Mai mult decât suficient, foarte generos, chiar. În spate mai avem guri de ventilație cu reglaj separat pentru locurile din spate, locuri care beneficiază și de o podea perfect plană, foarte important pentru confortul unui pasager care ocupă locul central de pe banchetă. În plus, bancheta spate are spătare care se pot regla electric la un unghi de 9 grade, posibil pentru un somn confortabil.
Mai avem scaune încălzite (toate) și ventilate (doar cele din față), îmbrăcate în piele, cu o croială aparte (în cazul nostru am avut o tapițerie – DS Inspiration OPERA Alezan Brown) și o culoare veselă, culoare prezentă și pe linia mediană și pe o suprafață importantă din bord.
Apoi, să remarcăm prezența la interior a unor elemente care arată foarte clar că te afli într-o mașină premium, ce transmite prin toți porii eleganță și confort: butonul de engine start, plasat deasupra bordului, care odată apăsat deschide și ceasul analogic (un model B.R.M. R180, care valorează destul de mult) și avalanșa de tehnologie, transpusă, mai ales, prin intermediul ecranul tactil central de dimensiuni generoase (12″), care poate personaliza mașina foarte mult și care conține cam toate comenzile.
Tehnologie
La capitolul tehnologie să mai amintim prezența și altor sisteme precum: DS Night Vision (o cameră cu infraroșu sesizează diferite obstacole până la o distanța de 100 m), DS Active Led Vizion (3 cristale led care se rotesc vertical și orizontal în funcție de cum învârți volanul, dar și în funcție de vreme și de viteza de deplasare – vezi video de mai jos) și DS Driver Attension Monitoring (monitorizează atenția șoferului și avertizează sonor și vizual atunci când atenția la volan scade).
Preluarea aplicației Waze prin Apple CarPlay este o funcționalitate pe care am apreciat-o și o apreciez de fiecare dată, chiar dacă la DS7 Crossback aceasta e disponibilă doar prin conectarea unui cablu usb la telefon și nu prin bluetooth.
Exterior DS7 Crosback
Îmi aduc aminte, acum mai bine de 5 ani, când am avut în teste modelul DS5, primul nostru DS din prioiectul #masinadefamilie, cum întorcea lumea capul după noi, iar unii chiar mă întrebau ce model de mașină e? Același feeling l-am avut și acum cu DS7 Crossback.
Te surprinde, e atractiv și te face să o măsori întrebător cu privirea, atunci când o vezi prima oară. Da la farurile speciale de care v-am povestit mai sus, cu acele 3 cristale care se rotesc de-ți fură ochii, la grila de mari dimensiuni, elementele cromate, designul jantelor și până la stopurile 3D full LED, desenate la fel de frumos.
Nu ne-a lipsit plafonul panoramic cu deschidere electrică, un element drag nouă la toate modelele.
Utilitate DS7 Crosback
DS7 Crosback are un portbagaj cu o capacitate de 555 de litri (1.750 litri cu bancheta rabatată), ce include Pachetul Easy Access (cu Keyless Entry and Start) – deschiderea portbagajului fără mâini. Tot ce e peste 500 de litri e suficient, cel puțin pentru noi, mai ales că acest model mai are și un compartiment ascuns sub podeaua portbajului.
DS7 Crosback, preț și concluzii
DS7 Crosback pornește de la un preț de listă de 34.874 € (fâră TVA), iar fix modelul pe care l-am condus, ce include și o listă de echipamente opționale, ajunge la un preț de 42.336 € (fâră TVA) sau 50.380 € (TVA inclus).
Întrebarea care vine imediat după aflarea acestui preț: merită 50 de mii de € acest model? Fârâ să facem comparații cu ce oferă alte branduri Premium la același preț – dacă doriți, puteți să faceți voi aceste comparații și să vedeti ce SUV premium, din mărcile bine cunoscute, vă puteți cumpăra la acești bani – eu pot să vă spun că da, merită.
Nu am menționat chiar toate caracteristicile și sistemele înglobate în DS7 Crossback, dar vă spun că le are pe toate, și chiar are și altele în plus, cu un preț corect. Adunând și scăzând, acest model reprezintă o opțiune serioasă pentru un SUV Premium.
Comments (0)