Mercedes-Benz EQV
18th nov.

Mercedes-Benz EQV, primul MPV 100% electric, s-a lansat în România. Și l-am testat și noi

Mercedes-Benz EQV s-a lansat în România, iar noi am fost printre primii care au testat primul MPV (Multi-Purpose-Vehicle) premium electric. Full electric. EQV are la bază Clasa V de la Mercedes-Benz, un model ale cărei ultime două generații am avut plăcerea să le testăm în cadrul proiectului #masinadefamilie.

Mercedes-Benz EQV

Da, a fost cel mai mare electric pe care l-am testat vreodată, chiar dacă a fost doar o „degustare” de test, în care l-am condus doar vreo câteva ore prin București și împrejurimi. A fost puțin, dar intens 🙂

Așadar, Mercedes-Benz EQV este un V Class cu inteligență electrică, după cum spunea tranerul de la Mercedes-Benz, care promite o autonomie de până la 357 de km, același spațiu mare la interior pentru două familii – variante disponibile de 6, 7 sau 9 locuri – și o capacitate pentru bagaje substanțială și flexibilă de la 1.000 de litri (varianta lungă), până la 1.410 litri (varianta extra-lungă).

Mercedes-BenzEQV, al doilea membru al Familiei Mercedes-Benz EQ, din care, până în acest moment, mai face parte EQC, este, prin excelență, un model de familie, chiar o #masinadefamilie pentru două familii, dar este potrivit și pentru agrement sau zona de business (shuttle, transport VIP, transferuri etc). Este și primul model EQ al diviziei Mercedes-Benz Vans.

EQV-ul pe care l-am avut în test a fost modelul EQV 300, varianta lungă, cu consola mărită, un model cu tracțiune 4×2, cu un motor electric cu o putere maximă de 150 kW (204 CP), baterii de 90 kWh și o autonomie de până la 357 de km.

Mercedes-Benz EQV

Ce mi-a plăcut:

– performanța și dinamicitatea. Este absolut distractiv să îl conduci. Aceeași plăcere unică atunci când conduci un model electric, doar că, în cazul de față, vorbim de un vehicul de dimensiuni mai mari

– întregul ecosistem EQV. O să dau un singur exemplu: navigația inteligentă, cu ajutorul căruia cel care îl conduce nu trebuie să-și mai facă griji în legătura cu autonomia, de exemplu, pentru că rutele sunt calculate într-un mod inteligent, anticipând localizarea stațiilor de încărcare.

– spațiul pentru absolut toți pasagerii este unul regesc, cu multiple setări, în funcție de nevoi, la fel ca atunci când am testat prima oară Casa V, acum 5 ani, dar și când am testat ultima versiune a Clasei V, anul trecut.

În plus, chiar dacă nu am avut vreme să le testăm, Mercedes-Benz EQV mai include: sistemul de infotainment MBUX și aplicația Mercedes me. Toate afișajele și setările specifice EQ sunt controlate prin intermediul ecranului cu touch de înaltă rezoluție – 10,25 inch, utilizând meniul specific MBUX EQ. De exemplu, utilizatorii pot activa de la distanță aerul condiționat, pot adapta setările de încărcare și pot opera navigația inteligentă, precum și funcțiile de încărcare Mercedes me.

Încărcare

În mod surprinzător, locul prin care se încarcă EQV-ul este situat în bara din față-stânga, iar vehiculul are și propriul cablu  de încărcare – Charging cable, mode 3 (type 2, 3x20A) cu o lungime de 5m.

Bateria, de înaltă performanță, poziționată sub podea, asigură o tensiune de alimentare de 400 de V și o putere de acumulare maximă de 100 de KWh, dintre care utilizabili sunt 90 de KWh.

Bateria are o garanție de 8 ani sau este oferită de producător în limita a 160.000 de km, iar consumul este estimat undeva la 28 de KW la suta de km.

Dotarea standard a noului model EQV oferă posibilitatea de a alege tipul de încărcare – prin curent alternativ (CA) – acasă sau la stațiile de încărcare publice cu până la 11 kW (cu o durată de încărcare completă de aproximativ 10 ore), precum și prin curent continuu (CC) – la stațiile de încărcare rapidă cu până la 80 KW (cu o durată de încărcare completă de 80 de minute) și până la 110 kW (cu o durată de încarcare completă de aproximativ 40 de minute).

De la trainerul Mercedes-Benz România am învățat că pentru o viață cât mai lungă a bateriei, nu se recomandă încărcarea până la 100% a bateriei, ci a unui procent maxim de 80%. De asemenea, recomandat este ca bateria să fie încărcată când ajunge la 20%.

Stațiile de încărcare pot fi identificate folosind aplicația mobilă www.plugshare.com.

Moduri de condus

Pentru o gestiune mai eficiență a autonomiei, Mercedes-Benz EQV are mai multe moduri de condus: Modul Sport, Modul Confort, Modul Eco (modul default la pornirea mașinii) și Modul Maxim Range, ce se pot selecta cu ajutorul Dinamic Selector-ului din bord.

În modul Eco, dinamica este un pic mai lentă și se asigură un echilibru atât în consum, cât și în putere. Recomandat de a se folosi în traficul din oraș.

Modurile de recuperare

Ca principiu, atunci când șoferul ia piciorul de pe accelerație sau frânează, sistemul mașinii intră în recuperare, iar prin intermediul unui invertor, energia rezultată din recuperare este transformată în curent electric.

Recuperarea poate fi reglată la Mercedes-Benz EQV prin intermediul padelor situate în spatele volanului (una cu minus și una cu plus). „Minus”, în cazul de față, înseamnă capacitate mărită de recuperare, mototul electric având o frânare generată de motorul electric mai accentuată, pe când plus înseamnă o capacitate mai mică de recuperare, cu o frânare mai mică.

Astfel, la Mercedes-Benz EQV sunt disponibile 5 niveluri de recuperare:

D- – (recuperarea maximă – motorul electric are forța maximă de recuperare de -2 m/s²))

D- (forța de recuperare crește la -1,5 m/s²))

D (EQV decelerează cu o forță de recuperare comparabilă cu cea a frânării convenționale a motorului (-0,6 m/s²))

D+ (dacă merge în pantă, EQV nu recuperează energie (0 m/s²)).

D Auto (EQV adaptează nivelul de recuperare în mod dinamic și predictiv între 0 și -2 m/s², pe baza datelor furnizate de asistenții de siguranță, cameră și navigație).

În plus, un element foarte important și pe care prea puțini îl menționează atunci când vorbesc de modele full electrice, sistemul de recuperare contribuie la scăderea costurilor legate de exploatarea mașinii. Un bun exemplu este sistemul de frânare, a cărui componente nu sunt folosite la fel de mult ca la o mașină cu motor termic și vor avea o viață mai lungă (schimb la intervale mai lungi a plăcuțelor și a discurilor de frână, a lichidului de frână etc).

Limitarea electronică a vitezei la EQV este de 160 de km/h.

Design Mercedes-Benz EQV

Câteva cuvinte despre design. Mercedes-Benz EQV are un design ce combină designul EQ și cel al Clasei V. De la EQ provine grila specifică a radiatorului, separată de masca față. În plus, nuanțele de negru, specifice EQ, se regăsesc din abundență și la EQV în jante, în carcasa blocurilor optice sau în carcasele oglinzilor.

Opțional, modelului EQV i se poate adauga suspensia pneumatică AIRMATIC cu control automat. Are capacitatea de a crește garda la sol, după cum este necesar, și reduce, în același timp, înălțimea de deplasare la viteze mai mari, reducând astfel rezistența aerodinamică, ceea ce are un impact pozitiv asupra consumului de energie electrică și, prin urmare, asupra autonomiei.

Aici puteți cuprinde toate caracteristicile modelului testat:

Fisa tehnica Mercedes-Benz EQV-gri deschis

Mercedes-Benz EQV, preț model testat: 73.760 euro (TVA inclus)

Mercedes-Benz EQV poate fi deja comandat în România, în variantele de ampatament lung și extra-lung (nu există versiunea scurtă) și în trei variante din punct de vedere număr de locuri: cu 6, 7 sau 8 locuri.

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.