Mercedes-Benz GLE SUV, noul model versus anteriorul model
Mercedes-Benz GLE SUV, un model pe care îl luam pentru prima oară în teste în martie 2016, avea să fie unul de referință în proiectul #masinadefamilie, din punct de vedere confort și din punct de vedere al plăcerii de a-l conduce.
Iată că, patru ani – și un pic – mai tarziu, am avut din nou plăcerea să ne dăm cu un GLE SUV, cu noul Mercedes-Benz GLE SUV. A egalat noul GLE SUV experiența avută cu anteriorul model? A depășit-o? Să comparăm și să vedem!
Modelul de acum 4 ani a fost un Mercedes-Benz GLE 350 d 4MATIC și 258 CP, iar acum am avut un Mercedes-Benz GLE 450 4MATIC și 367 CP. Deci, din start diesel versus benzină, 109 de CP în plus la modelul pe benzină.
O primă remarcă: aș pune motorizarea 350 d pe noul model, iar asta ar fi combinația perfectă pentru mine. Eu, un benzinar convins, nu credeam că o să spun vreodată că mi-a plăcut mai mult un diesel versus benzină, mai ales că modelul pe benzină a fost mai puternic. Parcă trage altfel dieselul și parcă are resurse mai multe. Cel puțin în cazul de față.
Pe de altă parte, este adevărat că sunetul motorului pe benzină turat, în modul sport, este ceva deosebit, este o altă poveste, una care gâdilă propriul ego și alimentează din plin adrenalina celui care stă în spatele volanului.
În plus, modelul pe care l-am avut în ultimul test este și o versiune Hybrid. Nu vorbim de un Hybrid Plug-In, ci de tehnologia mild-hybrid EQ Boost, de 48V, care aduce pentru scurt timp, în anumite momente, un plus de 22 CP din recuperarea energiei. Nu simți prezența sistemului Hybrid foarte mult și nici nu face vreo diferență vizibilă.
Design Mercedes-Benz GLE SUV
Noul GLE SUV are un design nou la exterior, mai ales în partea frontală (grilă și bară redesenate), un interior modificat, cu un bord schimbat total și extrem de modern ce înglobează două display-uri digitale de dimensiuni impresionante – unul central și unul ce a înlocuit zona cu instrumente de bord – fiecare de câte 31,2 cm (12,3 inch).
Ce-i drept, cu totul, noul GLE era o apariție pe strazi, mai ales că eram dotați cu niște pneuri imense, față- spate, de 255/50 R 19 și Jante AMG din aliaj de 53.3 cm (21″) și design multispițe.
Confort
Aceeași transmisie la ambele modele, care pentru mine nu prea are egal, din ce am condus până acum, o transmisie automată 9G-TRONIC, cu 9 rapoarte, una excelent etajată, foarte eficientă şi care asigură un schimb de viteze foarte rapid şi aproape insesizabil.
Dacă acum 4 ani eram uluit de confortul de pe drumurile forestiere, adus de pachetul de suspensii pneumatice AIRMATIC – atunci și acum costă la fel: 1.710 € + TVA și merită fiecare bănuț – l-am regăsit și în dotarea noului model. În esență, acest sistem adaptează caracteristicile de amortizare ale mașinii, individual, pe fiecare dintre roţile sale, la starea drumului şi asigură mult mai mult dinamism la viteze mari. Este un alt punct extrem de important în toată colecția de opționale prezentă pe Mercedes-Benz GLE SUV și un atu major la confort.
Cel mai scump pachet de opționale de pe modelul pe care l-am avut în teste este Pachetul Premium Plus (6.190 € + TVA), care conține: trapă panoramică automată, faruri adaptive Multibeam Led, Sistem de sonorizare Burmester, scaune față incalzite, încărcare telefon fără fir și conexiune via Bluetooth. Ne-a lipsit Apple Car Play, acesta nefiind în dotarea modelului nostru, așa că am folosit Waze tot pe smartphone.
Noutăți, noutăți
Tot la confort, noul GLE bifează o premieră: este primul SUV care are noul sistem de infotainment MBUX. Acesta include un sistem natural de comandă vocală, precum și un touchscreen, iar cu fiecare deplasare învață mai multe despre obiceiurile și preferințele șoferului.
Pasagerele noastre mici (nu prea mai sunt așa de mici) din spate au avut și ele tot confortul, pornind de la spațiul super generos pentru picioare, climatizare individuală cu display, priză 230 V, încălzire în scaune (nu a fost cazul, dar era prezentă), geamuri laterale spate și lunetă cu tentă închisă și până la mult apreciata cotieră rabatabilă.
În plus, scaunele din exterior spate din stânga și dreapta pot culisa înainte – înapoi 100 mm, în timp ce spătarele sunt reglabile sub diverse unghiuri, eventual pentru o repriză de somn închegat.
Siguranță
Am întâlnit și la noul model același pachet de asistență la conducere, ce include funcția
DISTRONIC PLUS (1.330 € + TVA), cu asistent direcție. Diferența la funcția de Asistent activ pentru menţinerea benzii de rulare este că aceasta nu își mai face simțită prezența doar cu avertizare prin două trepidaţii scurte în volan, atunci când ai călcat banda, cum era la anteriorul model, ci cu smucire – de-a dreptul – de volan pentru menținerea benzii.
Mai mult, senzația este că sistemul îți și frânează un pic mașina când ai tăiat linia. Îți ia ceva vreme să te obișnuiești cu asta. Cu allte cuvinte, corecția este mai dură, dar și mai eficientă, pentru situațiile când șoferul „mușcă” dintr-o bandă, ori pe stânga, ori pe dreapta.
Această funcție, alături de celelalte sisteme de siguranță, pe care le-am mai menționat și la alte modele Mercedes-Benz, fac din noul Mercedes-Benz GLE SUV unul dintre cele mai sigure autovehicule din segmentul său.
Utilitate
Și pentru că ne-am distrat un pic și cu un soft off-roading, cu garda la sol mărită (are gardă la sol reglabilă, în 3 trepte), noul Mercedes-Benz GLE SUV avea în dotare și Pachetul ON&OFFROAD (1.900 € + TVA), care îți face anumite setări în funție de „greutatea” drumului parcurs și îți optimizează parcursul. De asemenea, pachetul propune și șase moduri de comportament dinamic: Off-Road+, Off-Road, Eco, Comfort, Sport și Individual.
Portbagajul noului Mercedes-Benz GLE SUV are o capacitate de 630 de litri, cu 60 de litri mai puțin decât a versiunii anterioare. Aici poate fi considerat un minus, dar pentru o familie cu bagaje multe, așa ca noi, a fost suficient spațiu. De asemenea, la fel ca la alte modele Mercedes-Benz, GLE-ul are și un porbagaj „ascuns”, de dimensiuni considerabile, situat sub podeaua portbagajului, pentru a dosi anumite lucruri valoroase.
Consum
În acest test am parcurs aproape 700 de km. Cum capacitatea rezervorului este de 86 de litri, iar noi am consumat aproape un rezervor, consumul „la adevăr” al noului Mercedes-Benz GLE SUV 450 4MATIC a fost, în acest test, de un pic peste 12%, test în care am rulat cu preponderență în afara aorașului. E un consum, spun eu, decent pentru capacitatea cilindrică, puterea, dar și gabaritul de 2,2 tone al acestui model.
11,6% mi-a ieșit consumul la Mercedes-Benz GLE SUV 350 d 4MATIC, din testul anterior, pe baza aceluiași calcul „băbesc”, care se încadrează în acceași notă decentă pentru un astfel de model.
Mercedes-Benz GLE SUV – preţuri model test recent versus model test anterior:
Preţ cu dotarea de bază de la producător: 59.970 € vs. 52.100 €
Preţ model testat, cu TVA: 95.997 € vs. 89.230 €
Concluzie: așa cum am mai spus mai sus, în mod curios, nu m-a impresionat motorul pe benzină. Pentru mine, mai potrivit ar fi ca noul Mercedes-Benz GLE SUV să aibă motorizarea 350 d, să aibă aceeași tramsmisie automată 9G-Tronic, cea mai bună din câte există, iar în rest să nu-i lipsească nimic dintre elementele de confort, siguranță și utilitate – unele mai vechi și altele mai noi – pe care le-am întâlnit în test la acest model.
Comments (0)