Și tu poți vota pentru Sănătate
2011. Mai. Parcă 9 era ziua. Dimineaţa, până în prânz.
– Vai, tu nu mai pleci de aici, îmi zise medicul care se uita cu compasiune la mine şi cu mâhnire amestecată cu revoltă la ecranul calculatorului unde citea rezultatul RMN-ului. Cât ai stat tu aşa? De ce nu ai venit mai devreme? Nu. Rămâi aici internat şi intri în operaţie cât mai curând posibil.
– Păi….nu plec. Rămân, am zis eu resemnat dar şi uşurat, cumva că voi scăpa de chin. Nu de alta dar le încercasem pe toate.
Cam aşa a decurs consultaţia mea şi decizia de operaţie pe coloană de acum mai bine de 5 ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după un îndelung chin de aproape 5 luni care a culminat cu o încovoiere a coloanei, în ultimele 2 luni până la operaţie, de arătam fix ca o virgulă. O virgulă de 1.82 metri dacă o întindeai.
Cum de ajunsesem aşa?
Cam cu o lună înainte de operaţie, îmi făcusem un RMN după care am mers nu la unul ci la 3 medici să mi-l citească şi să-mi spună ce să fac. Nicinul nu a spus că e nevoie de operaţie – cu rezultatul RMN-ului în faţă – şi am trecut prin jdemii de terapii de fizioterapie, combinate cu kiroterapie şi masaj. Şi nimic. Nu răspundeam la nicio terapie, doar îmi prelungeam chinul.
Revin la doctorul meu:
– Şi zici că te-a mai consultat cineva? Şi nu ţi-a spus nimeni ce ai tu aici şi îmi arată ecranul? Nu ţi-a spus nimeni că trebuie să te operezi? Incredibil. Păi, tu mai ai un pic şi ţi se ştrangulează nervul, măi omule…
De-asta nu am protestat foarte tare atunci când medicul a hotărât să rămân si să mă operez cât mai curând. Era ultima mea şansă, înainte ca nervul să mi se ştranguleze şi să rămân infirm pe viaţă.
A urmat prima noapte de internare, într-un salon imens cu cca 40 de paturi. În jurul meu erau doar bandajaţi la cap, la gât sau cu coloana în pioneze, ca mine. De regulă lombar barbaţii şi cervical femeile. Era un salon mixt, ca să înţelegeţi. Secţia neurochirurgie. La un spital de urgenţă. Câte mi-au mai văzut ochii…
Am primit patul. Ah, acel pat cu salteaua care avea toate arcurile ieşite de puteai să joci liniştit flipper pe ea, nu o să-l uit niciodată. Cum îmi mai „mângâiau” ele arcurile coloana cea defectă, îndiferent de poziţia în care stăteam şi indiferent pe care parte a patului încercam să-mi găsesc o poziţie mai comodă. Nici întoarsă nu era mai comodă. Cred că pe cant aş fi putut dormi mai bine.
Şi a trebuit să mă lupt cu patul ăla încă vreo două nopţi până mi-a venit rândul la operaţie, operaţie care a decurs foarte bine, mulţumită aceluiaşi doctor salvator care mi-a redat înălţimea şi mi-a îndreptat coloana. După ce mi-am revenit din anestezie, am pornit pe holurile spitalului şi m-am oprit din mers doar după vreo câteva ore. Eram ca în reclama la Duracell. Asta după multe luni în care abia mă puteam ridica din pat să mă duc la toaletă.
Iată că într-un sistem de Sănătate în care neajunsurile din dotarea spitalelor din România lasă foarte mult de dorit, există o mână de oameni care trag după ei acest sistem, un „bolnav” bătrân căruia nu-i mai dă nimeni nicio şansă de a trăi, iar aceştia încearcă cu încăpăţânare să-l ţină în viaţă. Precum doctorul meu. El e susţinătorul din interior al unui sistem sănătos de Sănătate.
Dar noi, ceilaţi, ce putem face? Vreau să vă spun că există campania ,,Votez pentru Sănătate” care doreşte să atragă atenţia românilor că trebuie să fie parte din schimbarea pe care şi-o doresc in Sanatate şi campanie care să atragă un număr cât mai mare de voturi pentru că în acest fel să se poate atrage mai departe atenţia decidenţilor din Sănătate. Pentru că:
- Sănătatea trebuie să fie o investiţie pe termen lung pentru toţi românii.
- Sănătatea trebuie să fie o prioritate reală pentru statul român.
- Sănătatea are nevoie de o strategie pe termen lung şi de o viziune integrată.
- Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de calitate, la standarde europene.
Dacă doreşti să fii parte din schimbarea pe care ţi-o doreşti in Sănătate, intră şi votează pe www.votezpentrusanatate.ro. E foarte simplu de votat, nu trebuie să te înregistrezi. Eu, unul, am votat pentru Sănătate!
De asemenea, mai există si o campanie de susţinere prin intermediul aplicaţiei de Facebook Thunderclap. Oricine se poate loga pentru a susţine campania „Votez pentru Sănătate”, iar în data de 23 noiembrie, pe pagina de Facebook a tuturor susţinătorilor este programat să apară mesajul campaniei.
Comments (0)