Grecia nu m-a impresionat, chiar m-a dezamăgit
Deşi ştiu că mulţi dintre cunoscuţii mei merg des sau destul de des în vacanţă în Grecia, pe mine Grecia nu m-a dat pe spate ca destinaţie de vacanţă, comparând cu cele câteva ţări în care am avut ocazia să ajung şi luând în calcul cât de mult au lăudat-o unii. Prea lăudata Grecie, unde am ajuns în premieră, nu m-a impresionat, per ansamblu. Am avut bucurii la mare şi la câteva plaje dar în rest aş putea să spun că m-a dezamăgit.
Pe lângă numeroase clădiri neterminate şi abandonate sau altele ce zăceau în paragină, gunoaiele de pe marginea drumurilor şi nu numai, buruienile netăiate de peste tot dar şi de pe marginea drumurilor (altele decât austostrăzile) care, pe alocuri, ajungeau până la linia de delimitare a celor 2 benzi, fiind nevoit să le ocoleşti pe contrasens, continuând cu şoferii mai bezmetici ca în România ce conduc hârburi ce trebuiau de mult casate – noi avem mult mai puţine rable pe şosea – şi terminând cu preţurile care nicidecum nu sunt mai accesibile aşa cum am auzit (cazare, masă). Pentru noi, per total, a fost o imagine dezolantă care nu prea ne-a inspirat.
Am avut o senzaţie de delăsare, de pesimism, de deznădejde din partea grecilor – declarativ sau nu – având, poate, la bază reculul puternic după criză. Au fost învăţăti cu prea mult bine, iar criza i-a dat cu fundul de pământ într-un mod brutal, după care unii s-au ridicat cu greu de jos şi s-au reinventat, iar mulţi dintre ei sunt încă la pământ, nu şi-au mai putut reveni.
Vorbind cu o grecoaică proprietară de pensiune, mi-a spus că studiase marketing-ul dar nu profesează – în extrasezon – pentru că nu o angajează nimeni deoarece nimeni nu mai face advertising din cauza crizei, motiv pentru care lucrează chelneriţă la un bar. Cam aşa gândesc grecii acum. Cam atât de jos sunt cu moralul.
Evident că am pus la socoteală şi câteva ţepe cu mâncarea, până am calibrat vadul unde ştiam că se mănâncă bine şi ok la preţ dar am avut senzaţia că dacă te pot ţepui cumva şi la acest capitol, grecii o fac fără remuşcări. În rest, am trecut cu bine prin experienţele culinare locale, care trebuiau încercate şi asta nu regret.
Apoi, ce să zic, poate am nimerit noi într-o regiune nu prea exotică, nu prea căutată de turişti (Nordul Greciei, aproape de autostrada A2, între Tsesaloniki şi Kavala) şi sunt multe alte locuri, mai spre sud, mult mai prietenoase şi mai bune pentru o vacanţă. Ăsta a fost bugetul, că de insulele din sud nu ne-am putut atinge pe motiv de preţ, iar în Thasos nu am vrut să mergem.
Asprovalta, mica localitate-staţiune unde am stat, e un fel de Eforie-Sud cu munţi lângă, ca să înţelegeţi, plină de bulgari şi de sârbi care nu mi-au lăsat o impresie prea bună. Am explorat şi am făcut plajă şi băi în multe alte locuri, mai ales dimineaţa şi am văzut că se poate şi mai bine. Un loc care ne-a plăcut foarte mult a fost Ierissos, la vreo oră cu maşina spre Sud de Asprovalta.
Thesaloniki, al doilea oraş ca mărime din Grecia, după Atena şi principalul motor economic al ţării mi s-a părut un oraş trist, locul în care se vedea totuşi că fusese cândva prosperitate. E o vorbă: „Curăţenia se întreţine, nu se face”. Cam aşa şi cu Thesaloniki. Nimeni, parcă, nu a mai întreţinut oraşul care a ajuns în paragină în multe dintre locurile sale.
Kavala mi s-a părut un oraş frumos şi multe dintre plajele dintre Asprovalta şi Kavala, porţiune care am străbătut-o pe coastă, nu pe autostradă. Am văzut câteva plaje frumoase unde chiar se poate reveni şi sta.
Vorbind de preţuri, da, poţi ieşi mai ieftin în Grecia faţă de Mamaia, cu un plus la Grecia din punct de vedere plaje şi apă dar poţi ieşi tot pe acolo ca bani, comparând cu Croaţia, de exemplu, dar cu un mare plus la civilizaţie, apă, plaje şi peisaje pentru Croaţia. În Grecia mi-a trebuit o săptămână să gasesc un loc potrivit, să pot să pun o poză pe Instagram. Ca idee. Poate am fost eu defect sau ceva dar nu m-a inspirat niciun loc să-l imortalizez. Cel puţin în primele zile.
Nu ştiu voi dar noi nu o să ne mai grăbim să ajungem aşa de curănd în Grecia. Pe lângă faptul că vrem să explorăm, în continuare, şi alte destinaţii, nu prea mă trage aţa înapoi în Grecia. Îmi doresc foarte mult să revin în Croaţia care mi-a rămas adând în suflet după vacanţa de anul trecut şi mai departe în Muntenegru, un fel de Croaţia dar mai accesibilă din punct de vedere preţuri.
Asta e, trebuia bifată şi Grecia, măcar din curiozitate. Poate nu am prins-o noi în cel mai bun moment al ei. Pe de altă parte, îmi întăreşte concluzia că, deşi ne hulim destul de des propria ţară, suntem bine din multe puncte de vedere, măcar dacă ne comparăm cu cei din jurul nostru, din acestă parte balcanică de Europa. În astfel de situaţii, ajungem să realizăm că avem prea multe frumuseţi în jurul nostru şi nu e nevoie, de multe ori, să le căutăm la sute şi mii de kilometri depărtare.
Mihaela Curea
august 8, 2016Chiar eram curioasa ce vei zice despre Grecia. Cam din aceleasi motive nu am vrut nici noi Grecia anul acesta si se pare ca am fost inspirati si am anticipat cam ce am putea gasi acolo. Da, e o tara pe care vrem si noi sa o vizitam, dar parca acum chiar am nevoie de ceva frumos, de o vacanta de calitate, in care sa fiu respectata si in care sa ma simt bine.
Croatia ramane destinatia noastra de suflet, vom reveni de cate ori se va putea. Anul acesta am ales Italia – Lido di Jesolo, imi era dor de o plaja cu nisip si apa calda in mare. Revin cu impresii dupa vacanta!
Claudiu
august 8, 2016Noi o să mergem în Croaţia şi Muntenegru, la anul 🙂
Marius Tudosiei
august 8, 2016Ati mers fix unde nu trebuie. E ca si cum m’as duce sa fac un picnic la Cheia, intre mii de picnicari, si’as concluziona: padurile Romaniei sunt compromise. Si nasoale. Sau sa campezi pe autostrada Soarelui, langa tomberoanele de gunoi. Grecia nu e despre asta, la fel cum eu nu cred ca Roamnia nu pote fi caracterizata dupa imaginea surprinsa pe DN1 intre Prisma si Bucuresti. 35 de tomberoane de gunoi revarsate pe strada si in padure nu reprezinta imaginea unei tari.
Eu cred ca Grecia insulara e adevarata Grecie. Alonisoss, Sifnos, Amorgos, Kea, plajele pustii si oamenii amabili, lipsa turistilor si mancarea homemade – eu cred ca asta e adevarata Grecie. Ca daca te duci la Lehliu s’ar putea sa crezi ca Romania nu are chiar nimic de oferit! Si nu e drept!
Fărcaş Gelu Dănuţ
septembrie 6, 2016Sotia mea iubeste Grecia, asa ca o vizitam anual (Skiathos, Thassos etc.). Anul acesta am fost in Paralia si nu am gasit plajele frumoase cu apa cristalina, ci apa plina de alge.
Anul acesta am fost si la noi (jupiter) si Mangalia. Chiar daca hotelul Cometa din Jupiter era (ca in fiecare an cand il vizitam) foarte decent si la pret bun, apa era plina de alge si pietre.
In Mangalia nu am dormit, dar plaja din dreptul hotelului Laguna si motelului Corsarul Negru era mai frumoasa decat in Grecia, iar apa era curata si fara alge.
Multumesc pentru idee, o sa incercam si noi Croatia si Muntenegru.
O intrebare, va rog: cunoasteti un hotel decent la pret bun, cat mai aproape de mare (in Croatia sau Muntenegru)? Sotia mea are probleme de deplasare, iar scuterul electric pe care-l foloseste acasa mi se pare dificil de transportat.
Nu conteaza daca se merge cu autocarul sau avionul (datorita vederii slabe nu am carnet de sofer).
Alex
iulie 4, 2018Din pacate comentariul nu este deloc relevant, avand in vedere zonele din Grecia vizitate; sunt mult alte zone la care impresia finala ar fii cu totul alta locatii cu preturi convenabile si aici as putea sa enumar zona Parga, insulele din marea Ionica Corfu sau Lefkada, insulele din nord Samotraki, Lesvos sau Thassos si multe altele.
Ca preturi Croatia este mult peste Grecia, iar Muntenegru in cel mai fericit caz este comparabil cu Grecia. Normal ca daca compari Santorini cu un satuc din Croatia va fii mai scumpa Grecia, dar comparand statiuni obisnuite din cele doua tari veti vedea diferentele.