Captain America – Civil War, noua producție Marvel, va avea premiera pe 6 mai
Anteriorul film apărut în seria Captain America, franciza de succes a studiourilor Marvel, a fost lansat în aprilie 2014 – Captain America: The Winter Soldier. La doi ani distanţă, aşa cum stă bine unei producţii Marvel, a apărut şi continuarea – Captain America – Civil War, cel de-al treilea din seria Captain America, film pe care l-am văzut ieri seara, în avanpremieră.
Ceea ce ar trebui să ştiti, în câteva cuvinte, despre noua producţie este că în aceasta joacă aproape toţi eroii Marvel: de la Captain America, Iron Man, Black Widow şi Winter Soldier, până la Ant Man şi chiar Spider Man. Lipsesc doar Hulk şi Thor. Probabil erau în concediu. Apare chiar şi un personaj nou dar vă las pe voi să-l descoperiţi.
Pentru prima dată, acţiunea atinge şi România, câteva secvenţe fiind declarate că s-ar consuma în România, în Bucureşti, deşi în mod evident au fost filmate prin alte părţi. Apar şi câteva maşini de poliţie Dacia Logan, pentru a întări faptul că acţiunea se petrece pe la noi, dar sunt de-a dreptul hidoase pe lăngă câteva modele noi de Audi, angrenate în aceeaşi urmărire. Marca Audi apare ca un laitmotiv în producţiile Marvel, mai ales în parcul auto aparţinând lui Tony Stark (Iron Man).
De fapt, filmările au presupus, timp de un an de zile, deplasări în Germania, Austria, Islanda, Puerto Rico, Indonezia, Brazilia şi Marea Britanie, o călătorie uimitoare în jurul lumii, pentru a construi şi reda universul unic al super eroilor Marvel.
Reapare actorul de origine română Sebastian Stan, cel care joacă rolul lui Winter Soldier, de data asta cu o reprezentaţie mai consistentă în care trece de partea celor buni. Pe parcursul poveştii, prezent fiind în Bucureşti, Winter Soldier chiar are câteva replici în limba română dar cu un accent ciudat.
Desigur, aşa cum ne-am obişnuit, efectele vizuale sunt de excepţie, iar ca spectator eşti parte din acţiunea plină de suspans, toate trăirile fiind amplificate de vizionarea în condiţii de video şi sunet în format IMAX, cea care face o mare diferenţă faţă de formatul obişnuit.
Captain America – Civil War – premiera pe 6 mai
Filmul Captain America: Civil War / Căpitanul America: Război Civil este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 6 mai 2016, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.
Comments (0)