Recomandare culinară: Pukka Tukka, primul organic food bar certificat din Romania
Ieri am luat masa, pentru prima dată, la un restaurant cu ingrediente 100% BIO, restaurantul Pukka Tukka din Bucureşti, deschis de curând, în luna aprilie a acestui an.
O sa încerc să nu fac o poveste foarte complicată în recomandarea culinară ce urmeaza să vi-o fac, pentru că nu am deloc termeni de comparaţie, în cazul de faţă. Un restaurant obişnuit caută să se diferenţieze cu ceva faţă de celelalte câteva sute de restaurante: prin specific, prin chefi, prin pozitionare/vad, prin design, prin calitate, prin preţuri sau prin altele.
Pe când un restaurant BIO, fie vorba între noi, nu prea se poate compara cu cele obişnuite. Se poate afla doar în concurenţă cu alte restaurante similare, cel mult. Personal, nu ştiu dacă mai există altul în Bucureşti.
Dar, înainte de toate, hai să vedem ce înseamnă BIO, ce sunt produsele BIO, pentru cei care nu ştiu sau confundă produsele sănătoase sau cele vegane cu produsele BIO.
În primul rând BIO = organic.
Produsele BIO conţin micro şi macro nutrienţi de cea mai bună calitate, vitamine şi minerale, iar în plus, nu introduc în corp chimicale şi toxine periculoase. Mai mult, produsele BIO sunt rezultatul unei agriculturi şi al unei industrii alimentare evoluate, cu grijă şi respect pentru natură şi ecosistem.
De asemenea, semnul „BIO” de pe produsele/ ingredientele folosite întăreşte şi confirmă faptul că ingredientele folosite provin din culturi certificate ecologic şi nu conţin ingrediente modificate genetic.
Revenind la restaurantul Pukka Tukka, primul organic food bar certificat din România este situat foarte convenabil, central, în piaţa Amzei, nr 13 şi are o terasă foarte drăguţă în faţă, locul ideal pentru lua masa în zilele astea de vară.
Absolut toate ingredientele folosite la prepararea mâncărurilor sunt 100% certificate BIO şi provin de la magazinul Pukka Food, situat lângă restaurant, primul magazin bio din România, deschis încă din 2008.
Preparatele sunt create de Chef Marian Bădiţoiu şi sunt gătite fără grăsimi într-un cuptor special, care poate pregăti în acelaşi timp mai multe feluri de mâncare. Deci, fără prăjeli.
Meniul restaurantului Pukka Tukka este unul de tip bistro, restrâns, dar foarte savuros, ce conţine două variante de mic dejun, supe creme, preparate pentru prânz cu somon, curcan sau vită, gustări, salate şi 3 variante de desert, toate pregătite pe loc. Iată meniul:
Ce am mâncat eu?
La început am luat câteva gustări (după cum vedeţi în meniu sunt disponibile 4 feluri de gustări), în timp ce am băut o bere nefiltrată BIO Weihenstephaner, apoi la felul principal am luat o porţie de curcan cu cartofi dulci, iar la desert am încercat 2 dintre cele 3 variante de desert: Panna Cotta cu zmeură şi un mousse.
Despre ingredientele BIO
„Ingredientele folosite la prepararea mâncărurilor sunt 100% certificate bio și provin de la magazinul nostru Pukka Food. Ne aprovizionăm săptămânal, după ce testăm și selectăm cele mai bune și mai proaspete produse, de la cei mai serioși furnizori locali și europeni. Din această vară, producem legumele într-o grădină proprie, de asemenea certificată bio”, spune Mihaela Marin, manager Pukka Food și Pukka Tukka.
Carnea folosită în restaurantul Pukka Tukka provine din Germania și Austria, legumele vin în principal din Italia, iar restul produselor sunt aduse din toată lumea. De exemplu, bananele sunt importate din Ecuador sau Republica Dominicană, avocado din Israel, ananasul din Costa Rica sau Coasta de Fildeș și lista poate continua. Aprovizionarea se face de două ori pe săptămână.
Vrei să iei o masă în oraş? Pukka Tukka este o variantă excelentă şi sănătoasă. Poftă bună!
Galerie foto:
Comments (0)