Azi m-am dat cu Kartul

Azi m-am dat cu kartul la Sky Karting, în Pipera, la un eveniment Canon. A fost o experienţă foarte mişto.

Am făcut o singură cursă, însă a fost suficient. O să vedeţi mai jos de ce. Am ieşit pe locul 7 din 8, m-am înfipt şi în parapet, m-am ciocnit o dată cu cineva care voia să mă depăşească dar per total doza de adrenalină a fost una potrivită.

Look at me! Sunt un fel de Stig de Chiajna :)) 

Mă uitam la Dragoş cum lua curbele, aproape că nici nu frâna şi dădea pedală la maxim. Probabil că la vârsta lui eram şi eu la fel de „inconştient” –  a se citi „curajos” – când nu aveam nicio barieră şi credeam că totul este posibil, în comparaţie cu vârsta curentă când frâna e la loc de cinste, iar instinctul de conservare îmi estompează elanul.

Ca idee, Dragoş a ieşit pe locul 1, în seria lui, iar eu pe locul 7 din 9. Măcar nu am fost ultima cizmă.

Direcţia kartului e fermă, iar bracajul e minim. La curbe, simţi că eşti ca pe şină. Fiecare denivelare a circuitului o simţi până în coloană.

Apoi, fiecare picior are câte o pedală: cu dreptul accelerezi, iar cu stângul frânezi dar niciodată nu în acelaşi timp pentru că te învârţi mai ceva ca la vals. Ai spune că e dificil, la prima vedere, însă după un prim tur te obişnuieşti şi te concentrezi doar pe abordarea virajelor, a traselor ideale şi pe viteză. După mai multe tururi, îţi dai seama că cel mai eficient poţi lua curbele într-un soi de drifting, cu un dozaj potrivit al ambelor pedale.

Sky Karting e un circuit de interior (o hală imensă) foarte solicitant, cu multe curbe, unele foarte stânse, destul de îngust şi cu pante – da, o parte din circuit e supraetajat. Am mai mers cu Kartul, în aer liber dar pista era foarte lată, era – de fapt – un circuit şi pentru autoturisme.

Când am coborât din cart, vreo 10 minute mi-au tremurat mâinile, efectiv, de la încordare şi de la direcţia ţeapănă a Kartului dar mi-a plăcut.

A fost foarte, foarte tare! Mai vreau!