Fac ce fac și tot la Costinești mă trage ața

Da. Fac ce fac şi tot la Costineşti mă trage aţa. Nu am planificat să ajung anul ăsta în Costineşti dar când ne-am hotărât să mergem, a fost singura destinaţie care ne-a atras. Are ceva care mi-a plăcut mereu. Poate lipsa hotelurilor înghesuite, poate distracţia sau poate combinaţia dintre nou şi vechi, boem.

În timp, la Costineşti am stat în tabără, la căsuţe, am stat în gazdă, la pensiuni, am stat în vilele construite recent…doar la cort şi la Forum nu am stat. Am revenit mereu.

Ah, apropos de Forum, pe vremuri singurul hotel din Costineşti şi unul dintre simbolurile staţiunii „tineretului”, ţin să vă anunţ că riscă să fie , în curând, a doua epavă din Costineşti, după nava grecească Evanghelia care s-a împotmolit prin anii ’60 pe ţărmul satului pescăresc Costineşti.

Hotelul Forul era una dintre perlele litoralului românesc, locul unde pe vremuri cântau cei de la Holograf vară de vară şi unde o cameră era foarte râvnită. Ce vremuri! N-a mai rămas mare lucru din acest hotel, cum nu a mai rămas mare lucru din plaja Costineştiului. Nu au fost în stare să facă nişte diguri din stabilopozi de care să se spargă valurile şi astfel să protejeze plaja, plajă care s-a micşorat şi chiar a dispărut în anumite locuri.

Vă amintiţi de plaja de la nudişti, spre epavă? Ei bine, aceasta nu mai există. Când sunt valuri mari, poţi face plajă cel mult pe stânci. De unde nisip? De unde plajă?

Da, se pare că niciun simbol nu a rămas neatins de vreme sau de indiferenţă, în Costineşti. După Forumul aproape părăsit şi epava din care s-a furat cât de mult fier vechi s-a putut, nici Obeliscul nu a rămas în picioare – la propriu – după o ploaie puternică, o viitură măturându-l acum câţiva ani ca pe o cutie de chibrituri, iar lacul cu apă dulce Costineşti s-a unit cu marea.

Un alt Obelisc a fost înălţat, între timp, iar lacul a devenit un golf al Mării Negre unde se odihnesc diferite ambarcaţiuni. Viaţa merge înainte.

Nu am fost niciodată la mare la inceput de septembrie. Am fost trist să văd cum se goleşte plaja de terase, cum dispar comercianţii unul câte unul, cum se înrăutăţeşte vremea şi se măresc valurile. De-a dreptul dezolant.

Cu toate astea, marea e mare. Îmi place şi gata. Mă linişteşte şi mă relaxează. Îmi place s-o văd fără valuri, ca o ciorbă, îmi place să o văd agitată, neprimitoare şi chiar ameninţătoare. Îmi place marea. Şi nu tocmai altă mare, ci asta a noastră.