Bine ai venit spectacol la Cupa Mondială!
Din motive foarte întemeiate, ieri nu am văzut câteva meciuri, aici incluzând Chile-Australia, de la ora 01.00 şi Coasta de Fildeş-Japonia, de la imposibila oră 04.00. Aşadar, am mai ratat Columbia-Grecia şi prima repriză din Uruguay-Costa Rica. Şi nici nu am apucat să comentez meciurile din a doua zi a Mondialului brazilian.
Dar nu am ratat marele meci Italia-Anglia, terminat cu scorul de 2-1 pentru italieni şi bine am făcut pentru că, deşi a început la ora 01.00, ora noastră, am urmărit un super meci, cel mai bun meci de la Cupa Mondială de până acum. Bine ai vebit spectacol la Cupa Mondială!
Meciul a fost pe sufletul meu – macaronar convins şi declarat ce sunt – şi nu m-a dezamăgit nicio secundă:
– a avut ritm. Situaţii de gol la ambele porţi. Doar un singur exemplu: în cca 20 de secunde au avut loc două ocazii imense la ambele porţi.
– execuţii spectaculoase: vezi primul gol al italienilor şi bara lui Pirlo din lovitură liberă. Făcând o paranteză aici, cred că regula cu linia trasată de spray-ul minune care nu permite apropierea zidului de executantul loviturilor libere va spori numărul golurilor din lovitură liberă, deci şi spectacolul forbalistic. Bună iniţiativă!
– joc deschis, cu garda jos, pe contraatac. Golul egalizator al englezilor a venit la numai 2 minute după ce italienii deschiseseră scorul, după o fază de contraatac excelentă.
– vorba lui Mircea: avem şanse să vedem unul dintre cele mai frumoase Campionate Mondiale de Fotbal din istorie, de vreme ce până şi Anglia joacă bine. Ah, şi nu le-am văzut încă la lucru pe Argentina, Franţa, Germania sau Portugalia.
Despre a doua repriză din Uruguay-Costa Rica, când deja Costa Rica conducea Uruguay-ul cu 2-1 pot spune că m-am întrebat de ce era mare favorită Uruguay în acest meci, pentru că pe teren nu se vedea deloc. Cică din cauza vedetelor din teren, care joacă la echipe de top şi la palmaresul echipei.
Eu nu am văzut nişte jucători vedete pe teren. Am văzut doar niste dandy gealaţi, cu tricourile strâmte să se vadă bine bicepşii, fără chef de joc şi care, pe alocuri, le-au fost înnodate picioarele de către nişte neica nimeni costaricani. Vezi golul cu numărul 3 al costaricanilor. Cât despre palmares, nu palmaresul joacă.
În această grupă D, e foarte posibil ca victoria costaricanilor să fie ultima, iar pe de altă parte – e clar – Italia şi Anglia vor trece mai departe, urmând să urmărim în ce ordine, ordine care nu ar conta foarte mult, pentru că în faza următoare vor juca cu locul 1 sau 2 din grupa C, unde nu sunt adversari de talia lor.
Despre celelalte partide nu mă pot pronunţa, că nu le-am urmărit, după cum vă spuneam la început. O să comenez un pic rezultatele, în sine, în contextul grupelor din care fac parte:
Mexic-Camerun 1-0, al doilea meci după cel de deschidere şi al doilea al grupei A, cu Brazilia. Poate că aşteptam mai mult de la lei. Bătălia pentru locul 2 se va da între Mexic şi Bosnia dar oricum ar fi, misiunea locului 2 din această grupa va fi una aproape imposibilă în etapa următoare, deoarece va da piept cu câştigătoarea grupei B, cel mai probabil Olanda.
Spania-Olanda 1-5. Primul meci şoc al WorldCup s-a terminat cu un scor halucinant, la prima vedere. Nimeni nu ar fi prezis un asemenea scor umilitor pentru spanioli. La bază e o altă cauză şi eu am o teorie pentru asta: atâta vreme cât Barca a mers şnur, echipa naţională a Spaniei a mers şnur, dat fiind că structura naţionalei se baza foarte mult pe jucători şi idei de joc de la Barcelona. În acest moment nu se mai întâmplă acest lucru, deci, pe undeva asta stă la baza declinului echipei Spaniei.
Echipă a Spanei care îşi va reveni, fără doar şi poate dar va ieşi pe locul 2 în grupă şi o va întâni pe Brazilia. Ăsta poate să fie pentru Spania momentul revenirii care dacă se va întâmpla, adică dacă va trece de Brazilia, va putea chiar să-şi păstreze titlul mondial. Vom vedea.
Chile-Australia 3-1. Nimic surprinzător. Chile va fi arbitrul acestei grupe deşi Spania şi Olanda vor câştiga tot.
Columbia-Grecia 3-0. Deci, mă întreb retoric, dacă eram noi în locul grecilor, îi băteam pe columbieni? Dacă, dacă…E o întrebare prostească, ştiu, dar nu poţi să nu te gândeşti măcar puţin la această posibilitate. Oricum, grecii sunt în alt film, se pare, într-o grupă foarte accesibilă.
Despre celălalt meci, Coasta de Fildeş-Japonia 2-1, nu am ce să zic. A fost un rezultat normal. Repet: e o grupă incredibil de slabă. Nici nu ştiu cum au nimerit toate aici, deci sunt şanse pentru toată lumea la calificare.
Goluri multe în Brazilia, ceea ce e foarte fain. S-au dat 28 de goluri, în 8 partide, deci avem o medie până acum de 3,5 goluri pe meci. Foarte tare! Şi cred că va continua în felul ăsta, nu numai în faza grupelor.
Azi se dă startul într-o nouă grupă, grupa E. Urmează să vedem Elveţia-Ecuador şi Franţa-Honduras. Abia aştept să-i văd pe francezi. Tot azi, târziu, de la ora 01.00, debutează şi Argentina, în grupa F, o altă favorită la titlu, alături de gazde. Argentina va juca contra Bosniei, o echipă cel puţin imprevizibilă şi bătăioasă, deci se anunţă un mare meci.
Nu uitaţi de pronosticurile pe ligasuporterilor.sportlocal.ro. Ne vedem la meci!
Comments (0)