Două recomandări pentru 1 iunie
Azi, 30 mai, în Parcul Herăstrău (intrarea dinspre Piaţa Charles de Gaulle), va fi debutul Festivalului Copiilor 2014 ce va ţine până duminică.
Azi, de la ora 17.30 vor dansa şi copiii din trupa Dance World. Tot azi vor cânta Lora şi CRBL .Trupa Dance World va avea mai multe momente de dans, aşa că dacă vreţi să urmăriţi un spectacol frumos, vă aşteptăm.
Următoarea recomandare mi s-a părut inedită, drept care mă grăbesc să vi-o spun şi vouă:
Copiii din București și Ploiești care merg între 30 mai – 1 iunie la Afi Palace Cotroceni și Afi Palace Ploiești, între orele 10:00 – 18:00, au ocazia să-şi descopere o nouă pasiune – bricolajul. Astfel, cei mici pot fi inițiați în tainele bricolajului direct de specialiştii Dremel de la Bosh şi își pot lăsa imaginaţia liberă.
Cei mici vor învăţa tehnica topirii pe polistiren, a pirogravurii, a traforajului şi aplicarea tehnicilor patchwork şi decopatch, gravura pe lumânare şi cea pe ghiveci de ceramică, totul într-un cadru festiv şi distractiv, cu ajutorul sculelor electrice Versatip, Dremel 3000, Dremel 4000, Engraver, Motto Saw şi a pistolului de lipit Glue Gun 930.
Comments (0)