Creativitate

Pablo Picaso spunea: „Fiecare copil e un artist. Problema e: cum facem ca să rămână un artist şi când va fi mare?” Creativitatea e în interiorul fiecăruia dintre noi, însă doar în câteva cazuri iese afară în diferite forme vizibile şi care pot fi apreciate şi general recunoscute. Aşa apare: scriitorul, poetul, artitistul plastic, actorul, dansatorul, cântăreţul, bucătarul, ziaristul, bloggerul, dascălul etc.

De ce ne pierdem creativitatea?

Poate pentru că ne e teamă de rezultat. Ne e teamă că se va râde de ceea ce am creat şi asta vine dintr-o experienţă trecută, din copilărie sau din adolescenţă, în care – în mod dureros – am experimentat aşa ceva: prietenii, colegii sau poate chiar părinţii sau profesorii au râs de noi, iar asta ne face să zicem „stop” şi evident ne omoară dorinţa de a mai crea ceva.

Familia poate omorî creativitatea unui copil dacă părinţii nu sunt foarte atenţi să speculeze foarte bine ceea ce copilului îi place, acele lucruri pe care el le face cu plăcere. Copiii sunt foarte inteligenţi. Lor le trebuie doar câteva idei, câteva direcţii şi vor lua decizia potrivită pentru ei. Dar trebuie să li se permită lucrul ăsta.

Nu în cele din urmă şcoala omoară creativitatea. O, da, şcoala. La I-IV se mai lucrează încă cu creativitatea copiilor şi acestora le este pusă în valoare imaginaţia, dar după clasa a V-a sistemul învechit de învăţământ decide să basculeze peste copiii tone de informaţii inutile care nu fac altceva decât să-i deruteze. Rezultatul final e că le înfrânează pornirile creative şi îi deturnează de la pasiunile lor.

După mine, mai este nevoie şi de apreciere ca să putem fi creativi. În primul rând auto-aprecierea şi mai apoi aprecierea celorlalţi. Dacă tu nu eşti mulţumit cu tine şi nu te apreciezi, probabil că nici ceilalţi nu o vor face şi nu vei atrage situaţii în care să fii apreciat. Mergând pe aceeaşi idee, a aprecierii, după ce aţi apreciat pe cineva şi i-aţi şi transmis acest lucru, aţi observat cumva că a devenit mai creativ? Think about it!