Să fim optimiști!

În săptămâna când România a fost în prim-planul european – şi chiar mondial – odată cu desfăşurarea la Bucureşti a finalei Europa League, pe stadionul de 5 stele Arena Naţională, s-a născut o promisiune ca până în anul 2020 vom avea o nouă generaţie de aur în fotbalul românesc, proiect denumit Next 11 – Echipa Viitorului.

Promisiunea a fost făcută vineri, 11 mai 2012, de Pepsi România şi girată de însuşi regele Hagi. O promisiune ce va avea la bază priceperea şi dăruirea lui Hagi de a găsi copii talentaţi, a-i aduce la Academia care îi poartă numele şi a-i creşte pentru marea performanţă. Nu am dus şi nu vom duce lipsă de talente fotbalistice însă multe dintre ele s-au pierdut pe drum din cauza lipsei seriozităţii şi al spiritului combativ. Talentul nu ajunge. Fără muncă nu exista performanţă. Asta vrea Hagi să imprime copiilor de la Academia sa.

Hagi îşi propune alături de tehnicienii şi întreg staful Academiei, să găsescă 66 de tineri fotbalişti, câte 11 pentru fiecare categorie de vârstă (începând de la 12 ani şi până la 17 ani), prin care să promită suporterilor că va da ţării un nou 11 de aur, echipa Next 11 – Echipa Viitorului. Mesajul lui Hai este unul singur: „Să fim optimisti pentru că avem la Academie cei mai buni tineri fotbalişti din ţară!”

Academia Gheorghe Hagi are condiţii dintre cele mai bune și este în prezent cel mai mare proiect privat din Estul Europei pentru inițierea, formarea și educarea tinerelor talente din fotbal. Academia s-a numărat printre principalii furnizori de jucători pentru loturile de juniori și tineret ale României. În 2011, 23 dintre fotbaliștii Academiei de fotbal Gheorghe Hagi au fost convocați la loturile naționale ale României. În primele patru luni ale anului 2012, 27 de jucători de-ai academiei au îmbrăcat tricourile naționalelor U15, U16, U17, U18, U19 sau Under 20.

Există şi un imn al proiectului Next 11, compus de Marius Moga, iar prin intermediul aplicatiei de Facebook Pepsi Romania, oamenii pot compune propriul lor imn Next 11. Să-l ascultăm:

httpv://youtu.be/URbGtvS-NqI

 Succes proiectului Next 11 şi…să fim optimişti!

Comments (1)
  • Laudabila initiativa. Sa aperam ca nea’Hagi va scoate ceva valoros din pustanii aiai 🙂 Oricum, imi place combinatia Pepsi+Hagi+Moga. Este …interesanta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.