Acum 20 de ani…

Am citit azi la Andreea despre socul şi groaza primelor lecţii de condus, povestite într-un mod haios de către ea dar sunt convins că la faţa locului, cu volanul în mână, altfel stau lucrurile, încordarea şi concentrarea putând duce la dureri de cap şi febră musculară la mâini 🙂

Aşa mi-am amintit de primele mele lecţii de condus, din vara lui 1991, adică de acum 20 de ani (da, ştiu, sunt bătrăn 😀 ), lecţii pe care le-am luat de la tata, pe drumuri necirculate, maidane sau prin poligon, cu o Dacie 1310, maşina familiei. A fost răbdător cu mine şi m-a învăţat o groază de lucruri în ale şofatului preventiv.

Greu a fost până am deprins pornirea de pe loc şi coordonarea acceleraţiei cu ambreiajul după care totul a devenit o joacă de copii. Păi chiar eram un copil…de 18 ani, abia împliniţi.

Ce servo frana? Ce servo direcţie? Cred că pe daciile ălea altfel te deprindeai cu şofatul, tehnologiile maşinilor de azi erau doar în fază de proiect pe vremea aia sau oricum noi eram străini de ele.

Abia am aşteptat să împlinesc 18 ani şi să dau de permis, că la vremea examenului eram tobă de carte, iar cu condusul stăteam excelent, atat la traseu, cât şi la poligon (pe vremea aceia se dădea şi poligonul). Îmi aduc aminte că nu a fost nevoie decât de cateva lecţii de condus cu instructorul, să apară la dosar, iar la câteva zile am dat de permis.

În aceeaşi zi, din luna lui septembrie 1991, am susţinut cele 3 examene: sala, poligonul şi traseul, iar după două zile avem carneţelul ala roz-portocaliu, denumit carnet de conducere :D. Cine mai era ca mine? În clasa a 11-a cu permis. Mândrie mare 🙂

Intre timp am făcut multe zeci de mii de kilometri şi multe din poveţele lui tata de atunci, de la primele lecţii, mi-au prins bine şi m-au ferit de evenimente neplăcute.

Drum bun! 🙂