10 lucruri care îmi aduc mulțumire în viață
Pornind de la una dintre legile nescrise ale succesului care spune ”Să fii recunoscător pentru lucrurile care te fac să te simţi bine, lucrurile care îţi aduc mulţumire în viaţă”, vreau să vă provoc la un exerciţiu simplu: numiţi 10 lucruri care vă aduc mulţumire în viată şi pentru care vă simţiţi recunoscători. Dacă nu aveţi 10, se acceptă şi mai puţine dar eu zic să căutaţi totuşi mai bine 🙂
Veţi spune poate că „ce rost ar avea să scriem pentru că am scrie toţi acelaşi lucruri?” Poate că da dar exerciţiul ăsta o să vă dea de gândit şi o să vă schimbe un pic felul de a privi lucrurile. Şi nu doar să le spuneţi, ci să le scrieţi, pe blog dacă vreţi, să le ştim şi noi sau pe o foaie de hârtie, să le ţineţi numai pentru voi.
Pentru mine, cele 10 lucruri care imi aduc mulţumire în viaţă sunt:
1. familia sau cele trei fete din viaţa mea. Chiar dacă uneori le mai supăr (sau invers), ele sunt cea mai mare mulţumire pentru mine.
2. sănătatea. E la mare preţ pentru toată lumea. Şi pentru mine, mai cu seamă că am trecut o mare cumpănă în acest an.
3. părinţii şi mai ales tatăl care s-a stins anul ăsta. O să le mulţumesc toată viaţa pentru educaţia pe care mi-au dat-o. Sunt recunoscător că am avut un tată deosebit. A fost un model pentru mine şi sunt sigur că şi acum are grijă de noi.
4. prietenii. Prietenii adevăraţi. „Prietenii te ajută să rămăi smerit atunci cand devii prea mândru şi te fac să zâmbeşti atunci când te iei prea în serios”.
5. mulţumesc că am un acoperiş deasupra capului, că am ce pune pe masă şi am cu ce mă îmbrăca
6. sunt recunoscător că am curajul de a schimba lucrurile. De a mă schimba în primul rând pe mine şi a contribui la schimbările din jurul meu. Sunt recunoascător că sunt liber.
7. sunt recunoscător pentru experienţa de viaţă şi profesională pe care le-am acumulat. Ăstea nu ţi le poate lua nimeni chiar dacă într-o bună zi rămâi în pielea goală, cum se zice.
8. sunt recunoscător că pot face lucrurile care mă pasionează cu adevărat
9. sunt recunoscător că în nişte situaţii astrele s-au aşezat într-un anume fel şi am beneficiat de multă şansă, deşi norocul ţi-l cam faci singur.
10. mulţumesc că am realizat faptul că trebuie să mă concentrez pe ceea ce am deja si să mă simt recunoscător!
Acum e rândul vostru. Puteţi s-o luaţi ca o leapşă. O leapşă la liber. Spor! 🙂
Stefan Murgeanu
octombrie 19, 2011si daca nu spuneai la sfarsit eu tot preluam asta ca pe o leapsa
e prea fain ca sa nu 🙂
Claudiu
octombrie 19, 2011M-am gândit eu că o s-o preiei 😀
10 lucruri care ne fac fericiți | Teatrul Masca Blog
noiembrie 2, 2011[…] Acesta este postul cu numarul 1001! Un bun prilej bun de a răspunde la leapşa lui Claudiu Ciobanu – 1o lucruri care imi aduc mulţumire în […]
mali
noiembrie 2, 2011interval inchis de la 1 la 10 [1,10]=COPIII 🙂