A critica sau a nu critica? Aceasta-i întrebarea
Suntem diferiţi şi reacţionăm diferit la critici şi observaţii. Pe unii îi demoralizează şi îi demotivează o critică tăioasă, pe alţii, din contră îi ambiţionează. La fel un „Bravo!” atent plasat poate face minuni, poate rupe bariere şi poate duce un om către succes! Dar cum ştim să reacţionăm când e vorba de persoane pe care încă nu le cunoaştem?
Există o regulă? După părerea mea critica nu mai e la modă. Critica şi autocritica s-au folosit intens ca instrumente de îndobitocire în epoca comunistă începând de la celebrele şedinţe de partid şi terminând cu „mustrările” din fabrici şi uzine pentru neîndeplinirea planului cincinal. Dar destul cu limbajul de lemn. Critica nu mai e la modă.
Poţi articula altfel un reproş cuiva, îl poţi transmite ceva şi altfel decât verde în faţă. Toţi suntem orgolioşi şi o vorbă nelalocul ei aruncată în faţă ne poate transforma în cei mai mari duşmani şi poate declanşa conflicte majore. De-asta există diplomaţie pe pământ.
Toţi greşim, iar unii dintre noi putem continua în greşeală dacă cineva nu ne atrage atenţia. Asta-i drept. Însă de ce să nu îndrepţi lucrurile mai cu grijă, mai delicat şi pe alt ton? Tonul face muzica. Nu-i aşa? De ce să dărâmi când poţi să construieşti?
Personal sunt împotriva criticilor. În ambele sensuri. Criticile primite mă inhibă, mă scot de pe şină şi mă demoralizează. Pe de altă parte am criticat, îmi plăcea să critic dar pe vremea aceea nu ştiam să măsor foarte bine „pagubele” ulterioare şi am pierdut teren în dese rânduri. Am învăţat să schimb registrul şi am avut de câştigat căci vorba dulce, mult aduce.
Voi cum reacţionaţi la critici? Cum reacţionaţi atunci cînd cineva vă face o observaţie?
Loredana
octombrie 3, 2011Eu sunt mai degraba pro sugestii diplomate. Si niciodata nu trebuie criticata persoana, ci cel mult actiunea. Insa uneori se impun observatii – critici comportamentul unui copil (ii faci observatie), ii spui ce si de ce nu e in regula si apoi ii oferi si solutii – cum sa faca astfel incat sa fie bine pe viitor.
La fel si in alte cazuri. Mi s-a intamplat in munca de PR sa fiu in ipostaza de a constata lucruri mai putin bine realizate de clienti. Insa – si da, aici recunosc ca asa mi-i aleg – cand sunt oameni cu care poti discuta deschis, aratand si justificand de ce un lucru nu e cel mai bine realizat si cum s-ar putea face mai bine, evident subliniind si care ar fi avantajele, s-ar putea sa ai mare succes. Eu am avut 🙂 Inca o data accentuez ca trebuie sa fii intotdeauna atent la ton, abordare etc.
Claudiu
octombrie 3, 2011Mulţumesc, Loredana. Da, cu copiii este şi mai delicat. La ei, astfel de nuanţe sunt cu atât mai greu de definit şi de pus în practică.
Loredana
octombrie 3, 2011Perfect adevarat. Eu incercam sa arat ca asa cum lor trebuie uneori sa le faci observatii sau chiar sa ii critici (scopul fiind tocmai acela de a ajunge la rezultate mai bune si la lucruri mai bine realizate) tot asa se intampla si in domeniul afacerilor. Cumva insa – acum ca stau sa ma gandesc – e mai greu sa discuti cu adultii decat cu copiii – ma refer aici la cazurile in care unul mai tanar ofera sugestii de imbunatatire unora mai in varsta. 🙂
ela
octombrie 3, 2011depinde de om foarte mult
– unii nu inteleg sub nici o forma feedback-ul subtil,transmis in mod diplomat, etc
la astfel de specimene uneori nici critica verde in fata nu ajuta daca nu-i atinge la fata sau la buzunar, dar daca atingi poti obtine rezultate
– altii prea sensibili se inchid si nu reactioneaza in nici-un fel la feedbackul primit indiferent de modalitatea fina sau dura in care le-a fost dat – ori astia din urma din pacate sunt cazuri pierdute – nu pot evolua, sunt acei oameni care fac acelasi lucru zilnic si se asteapta la rezultate diferite
Sincer cine nu suporta critica, inseamna ca si-a atins limitele si nu mai poate evolua.
corin_a
octombrie 4, 2011Suport critica dar atunci cand e facuta cu scopul de a indrepta ceva, cand cel care critica doreste sa faca lucrurile bine, sa le duca la bun sfarsit si aplica mici corectii. Accept si reactionez doar la observatiile facute cu duhul blandetii, cu diplomatie, cu bunatate, apreciez in mod special grija celui care ma „cearta” de a nu ma face sa ma simt ultimul om. Poti spune un lucru fara sa tipi, sa trantesti, sa ranesti, sa aduci lacrimi. Regula e simpla, trebuie sa-ti pese cu adevarat de celalalt, sa-l consideri om si sa-l accepti asa cum e, cu bune si cu rele dar mai ales sa stii, sa simti cum sa ajungi la el. Pe cei care intra pe teritoriul meu purtand bocanci si manusi de box, refuz sa-i ascult, oricat de bine intentionati ar fi.