Dobrogea de Nord, powered by Nicu

Ce pot face câţiva oameni în toată firea într-o călduroasă dupăamiază de septembrie? Păi, se culturalizează şi vizitează, fără să-şi propună lucrul ăsta, câteva obiective turistice din Dobrogea de Nord, ascunse din calea turiştilor şi, din câte am înţeles, foarte puţin menţionate pe undeva. Prima oprire a fost la cetatea Donogeţia de la câţiva kilometri de Galaţi, peste Dunăre, în satul Garvăn din judeţul Tulcea.

După ce am trecut Dunărea cu bac-ul, moment ce mi-a adus aminte de călătoriile de la Galaţi spre litoral sau de picnicurile ori partidele de pescuit de peste Dunăre din copilărie, am ajuns la sugestia lui Nicu într-un loc uitat de lume şi, mai ales, uitat de autorităţi: cetatea de origine romano-bizantină Dinogeţia. Aici găsiţi cea mai bună descriere a cetăţii, cei în drept să o restaureze şi să o introducă în circuitul turistic din România, uitând-o nejustificat. A, ba da, cică există o justificare: nu sunt bani. Bine că sunt bani pentru alte prostii…

N-am avut ghid, dar l-am avut pe Cristi, un împătimit al culturii romane. Aşa am aflat că cetatea a fost unul dintre bastioanele importante din regiune care cum se afla într-o paragină de nedescris, cu buruieni până la brâu şi sopârle ce se iţeau de sub pietre. Săpături arhiologice? Doamne fereşte. De unde atâtea săpături? Doar la două dintre cele patru mari turnuri ale cetăţii începuseră restaurarea (vezi foto de jos). Păcat…mare păcat.

Păi cine să plătească şi ghidul? Cu ce bani? Am platit doar 2 RON de persoană. Cred că eram singurii turişti din ziua aia. Sau poate din săptămâna aia? Trist…Bine că cetatea este totuşi păzită de un nene care locuieşte acolo şi care are grijă cât de cât de cetate. Din când în când îl mai ajută cu curăţenia câţiva călugări de la Mânăstirea Dinogeţia. E foarte puţin dar contează.

Între timp am făcut o degustare de vinuri de Curtea Regală din Podgoria Sărica Niculiţel, Măcin, dar aici sunt foarte multe de zis, motiv pentru care voi dedica un articol întreg acelui loc.

După degustare, cam atunci când se lăsa înserarea, am căutat şi am găsit unul dintre cele mai adânci lacuri de la noi, format prin acumulare şi situat în cariera de piatră de la Turcoaia, la câţiva kilometri de Măcin, lac care se cheamă IacobDeal. Ne-a aşteptat un peisaj mirific. Aşa ceva nu mai văzusem. Era o linişte incredibilă, ruptă de când în când de câţiva peşti care făceau ochiuri în oglinda perfectă a lacului.

Am făcut şi noi câteva poze dar pozele lui Nicu, făcute cu altă ocazie, sunt superbe. A fost ultima oprire în drumul nostru spre Bucureşti, iar până s-a înnoptat, am avut un peisaj de vis: un amestec de selenar cu Deşertul Nevada, ca să-l citez pe Ştefan 🙂