Château de Versailles

Pentru a ajunge la Palatul Versailles, reşedinţa regilor francezi Luis, de prin secolele XVII-XVIII, am tăiat Parisul în două, de la Est la Vest, iar călătoria cu RER-ul a durat nu mai puţin de două ore şi jumătate. Da, atât am făcut. Din suburbiile de Est ale Parisului, din Serris, până în cele de Nord-Vest, în orăşelul Versailles (capăt de linie RER, staţia Versailles-Rive Gouche).

Palatul e impresionant. Nu mă dau în vânt după artă, după muzee, în general, dar sunt câteva lucruri pe care, măcar odată în viaţă, trebuie să le vezi. Versailles-ul este unul dintre ele. Opulenţa şi luxul acelor secole au fost foarte bine conservate la Versailles.

Sala oglinzilor e cu adevărat grandioasă. La acea vreme oglinzile erau ceva rar şi scump, dar regii frantuzi aveau la Versailles tone de oglinzi, cât nu erau în toată Europa. Şi ce veselă din aur şi argint, şi ce extra-size paturi cu baldachin, ţesute cu fir de aur, aveau…Aurul nu lipsea nici de pe faţadele castelului. Nu-i de mirare că, din când în când, regii francezi erau fugăriţi de popor :D.

Am ratat, din păcate, să vizităm Grădinile Palatului Versailles, ce se întind pe nu mai puţin de 815 hectare (există un fel de trenuleţ cu ajutorul căruia se pot vizita grădinile), pentru că taman în ziua aia parcul castelului s-a închis la ora 16.00 şi noi am ajuns puţin după această oră. Castelul era deschis până mai târziu. Ce e de reţinut e faptul că Grădinile se pot vizita separat. E bilet de intrare pentru Castel si – separat – pentru Grădini. Asta e…data viitoare o să vizităm numai Grădinile.

De citit din aceeaşi serie: Aproape o lună offline, Tronsonul București – Paprika Csarda, 1.400 km într-o singură zi, Serris – un orășel care mi-a rămas în suflet, Aux Champs Elysées şi Am ajuns şi la Disneyland.