Aux Champs Elysées

După cum vă povesteam aici, am ajuns noi la Paris, în suburbii, dar în Paris Ville încă nu. Prima vizită în Paris Ville am făcut-o cu maşina. Încă nu eram familiarizaţi cu transportul urban (RATP) şi se făcuse şi târziu. Am avut acea senzaţie de nod în gât amestecată cu adrenalină. Eram pentru prima oară în oraşul luminilor. Şi pentru că avea să ne prindă seara şi noaptea în Paris, urma să înţelegem exact de ce este supranumit aşa.

Nu ştiam încotro să ne uităm mai întâi. Eram ca nişte copii într-un parc de distracţie ce doreau să se dea în toate tiribombele şi nu ştiau cu ce să înceapă. Am mers şi am tot mers şi ne-am îndreptat, ca hipnotizaţi, spre Le Tour Eiffel. Nici nu e prea greu de observat :D. Am parcat într-un parking cu plată, la subsolul unui hotel (e crimă cu parcarea în Paris…nu găseşti un loc de parcare neam) şi ne-am îndreptat către Turn cu gândul de a urca, evident.

În timp ce ne apropiam de Turn, s-au aprins şi luminile. Arată fantastic. Când ajungi la baza turnului, îţi dai seama cât de mic şi de insignifiant poţi fi pe lângă el. Cum s-a putut gândi cineva să realizeze aşa ceva? Fiecare picior (pilier) este denumit după punctele cardinale şi are câte un lift ce urcă până la etajul doi.

Când ne pregăteam să ne aşezăm la una dintre cozi, pentru a ne lua bilete şi a urca, a început ploaia. Am renunţat uşor şi am plecat, doar era prima zi de Paris dintre cele şapte cât urma să stăm. Puteam reveni în altă zi. Nu era un capăt de ţară. Ne-am întors la hotel şi pe drum am putut vedea mai bine puzderia de cafenele de pe trotuarele stăzilor şi bulevardelor. Nu cred că e straduţă în Paris fără să aibă două-trei cafenele sau restaurante.

httpv://www.youtube.com/watch?v=OAMuNfs89yE

A doua zi am plecat de dimineaţă, înarmaţi cu hărţi şi ghiduri. Am luat bilete pe toate mijloace de transport cu valabilitate pe o zi (14 euro/persoană). Este cea mai comodă modalitate de deplasare. Am învăţat toate magistralele/liniile metroului şi RER-ului din Paris. Acum n-aş mai avea nicio problemă de orientare. Iniţial a fost un pic dificil.

Am coborât din RER şi am luat-o pe strada Rivoli. Prima oprire a fost la Musée du Louvre unde n-am intrat. Am stat doar în curtea Napoleon, lângă Piramida de sticlă (pe unde se face accesul în muzeu). Nu-l aveam în plan. La Luvru trebuie să stai o zi întreagă, iar noi nu aveam timpul ăsta.

De la Luvru am traversat imensul parc denumit Jardin des Tuleries, până în Place de la Concorde. În parc lumea era la o promenadă, pe jos sau cu bicicleta, sau se odihnea la umbră pe gazon. Ceea ce am observat şi în acest parc, dar şi în altele e faptul că nu există alei asfaltate. Sunt alei cu ceva nisip…un fel de praf. N-am înţeles chestia asta.

Din Place de la Concorde, unde se făceau pregătiri intense pentru ziua de 14 iulie, ziua Franţei, începe celebrul bulevard Champs Elysées, la capătul căreia se află Arcul de Triumf, bulevard pe care noi l-am luat frumuşel la pas. Şi-a meritat :).

În aceeaşi zi, dar seara, târziu, am mai ajuns încă odată la Turnul Eiffel, cu trupa Anei de dans, după spectacol, într-o plimbare nocturnă cu autocarul prin Paris 🙂

 

 

De citit din aceeaşi serie: Aproape o lună offline, Tronsonul București – Paprika Csarda, 1.400 km într-o singură zi şi Serris – un orășel care mi-a rămas în suflet.