Dezburtire până la 80 de Kile

În 1998, ţin minte că era în timpul Campionatului Mondial din Franţa, m-am lăsat de fumat. Aveam 65 de kg. Eram ca tras printr-un inel şi aveam şi o mustăcioară, ca pe oală :D.

După ce nu am mai fumat, la câteva luni a început să mă cam strângă maieul. Am pus, am pus şi în aproape un an am depăşit 80 de Kg. Îl înţeleg perfect pe nenea Nicu, care s-a lăsat de fumat în ianuarie şi a ajuns de la 84 kg la 104 kg.

Au mai trecut anii şi am avut variaţii mici de greutate, învârtindu-mă undeva pe la 90 de kg. După Sărbătorile de Iarnă, la începutul anului, am înregistrat un maxim de 94 de kg. Între Martie şi Mai am avut problema cu spatele: spitalizare, operaţie etc şi am coborât la 89 de kg. Şi aici staţionez de atunci.

Ăsta a fost doar începutul pentru că, de curând, am luat hotărârea şi angajamentul să lupt şi să ajung la 80 de kg până la sfârşitul anului, adică de Revelion. Ce Dumnezeu, sunt 9 kg de dat jos în patru luni. O fi aşa greu? 😀

Ce voi face, concret? În primul rând m-am băgat în campania de dezburtire, alături de alţi burtoşi (fie vorba între noi, că nu ne aude nimeni, nici nu ştiu ce caut eu printre ei. Sunt un balerin pe lângă ei, dar hai că sunt simpatici 🙂 ). Să vă prezint şi ceilalţi burtoşi:

Valentin Bosioc – antrenorul nostru
Ștefan Murgeanu
Mihai Andrieș
Mircea Meșter
Vlad Dulea
Daniel Papa
Marius Matache
Nicu Simion
Cristian China-Birta

şi eu :).

Cu ei voi executa, în diverse locuri, exerciţii fizice. Nu ştiu de care. Dl. antrenor ştie. Eu oricum îmi propun să fac mişcările de dimineaţă, inclusiv bicicletă, aşa, mai la relanti, că mă mişc mai greu după operaţie.

Prima şedinţă, în care am pus ţara la cale şi ne-am ameninţat burţile cu dezburtirea, a fost vinerea trecută. E adevărat că nu au participat chiar toţi de sus, dar am spart gheaţa, cum se spune. Bine, am şi băut bere…ce puteam face? 🙂

În paralel cu această campanie, voi mai întreprinde şi următoarele acţiuni (le scriu aici, în ordine cronologică, cumva, să rămână scrise şi să nu uit ceva):

– să mănânc fără prăjeli. Fiert sau copt e ok. Grătarul e ok, deasemenea.

– să nu mănânc după ora 19.00 (foarte important!!)

– în primă fază să reduc pâinea (o mănânc doar dimineaţa şi foarte puţină la prânz), după care, pe cât posibil, să o elimin de tot

– să beau cât mai multe lichide, negazoase. De preferat apa plată, limonada, sucurile naturale, în general.

– ei…şi acum un subiect sensibil: să nu mai beau bere! Nu….glumesc. Adică cum să nu mai beau bere? Deloc? Nu. Să beau câte o bere/zi ar fi ok? Aici chiar nu ştiu cum să fac, că mi-e tare greu să mă despart, chiar de tot, de bere, mai ales pe căldurile astea.

Cam asta îmi propun în ceea ce priveşte alimentaţia. Nu ştiu dacă fac bine chiar tot ce am zis că fac mai sus, drept pentru care orice sfat este binevenit. Ne vedem la Revelion, cu 9 kg în minus 🙂

Au mai debutat în campania de dezburtire: Cristi, ŞtefanNicu, ValiDaniel şi Mircea.

Comments (7)
  • foarte bine faci! si eu trebuie sa fac la fel 🙂

  • In calitate de antrenor, iti zic:

    – treaba cu prajelile: e bine
    – treaba cu mancatul dupa ora 19: daca poti chiar si 18, daca nu, e ok 19 dar musai sa te tii de ea. Daca totusi iti e foame, poti manca ceva chill, un fruct sau ceva ca sa nu te ia cu rau.
    – cu painea e bine. Poti sa o inlocuiesti cu din aia integrala in cazul in care nu poti renunta de tot la ea.
    – cu lichidele e bine.
    – cu berea: poti baga o bere, CEL MULT doua pe zi sau la doua zile. E chiar indicat ;). Pe saptamana merge maxim 4 beri asa linistit.

    Alte sfaturi gasesti in mailul pe care l-am trimis azi :).

    Bafta si spor!

  • Succes!

  • Valy, Merci :)M-am mai liniştit acum…cu berea aia :)) Sa ştii că n-am primit niciun e-mail 🙁
    Multumesc, Ioana

  • […] pentru a mai da jos din kilograme. E vorba de Cristian China-Birta, Nicusor Simion, Mircea Mester, Claudiu Ciobanu, Mihai Andries, Stefan Murgeanu si Marius Matache, cu Valentin Bosioc in calitate de antrenor […]

  • Bafta!

  • Merci, Mihai 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.