Tare ca fierul, iute ca Oțelul
Acum, după decizia TAS-ului, când s-au mai limpezit lucrurile, pot să scriu şi eu câteva rânduri despre performanţa echipei mele de suflet Oţelul Galaţi.
În primul rând trebuie să precizez că am jucat fotbal de performanţă la Oţelul timp de opt ani, până prin liceu, ai mei luând decizia că trebuie să renunţ şi să mă concentrez pe carte. Ei, nu mai lungesc…aşa erau vremurile, din păcate. De parcă nu le puteam face pe amândouă, dar de…regrete târzii.
Am crescut lângă stadionul Oţelul, la modul că săream doar un gard şi eram la antrenamente. Stadionul ăla a fost şi locul meu de joacă. Mă leagă multe amintiri de clubul ăsta. Am scris anul trecut, în august, o poveste tristă despre dispariţia antrenorului meu, Nea Zoly. O puteţi citi aici. Unii au zis că e cea mai bună scriitură a mea :).
Am ştiut de la finalul turului că se va întâmpla minunea şi s-a întâmplat :). Cum a fost posibil ca Oţelul să ia campionatul în condiţiile în care salariile jucătorilor sunt ridicol de mici, iar lotul nu are mari valori individuale? O să încerc câteva răspunsuri:
– continuitate pe banca tehnică
– salarii şi prime plătite la timp
– impunerea şi respectarea tacticii de joc.
– o conducere administrativă serioasă şi coerentă, care a asigurat linişte jucătorilor şi antrenorilor
– gestionarea foarte eficientă a bugetului. S-au cumpărat jucători buni pe bani puţini. Mittal Stell-ul, în ciuda aparenţelor, dă foarte puţini bani clubului de fotbal. Trust me. Sunt inside info.
La cele de mai sus aş mai putea adăuga că echipa n-a fost luată prea în serios de adversari. Cel puţin în turul campionatului când au terminat pe primul loc la o diferenţă de 5 puncte. Mă bucur că Dorinel a putut impune atitudinea asta de seriozitate, modestie şi multă muncă. Dacă ne aducem aminte, cam aşa era si el ca jucător, nu? Tăcea şi făcea. A…să mai adăugăm şi disciplina nemţească, deprinsă în anii petrecuţi în campionatul de fotbal al Germaniei 🙂
Ce urmează? Participarea Oţelului direct in grupele UEFA Champions League. E un moment istoric pentru club şi pentru oraş, chiar dacă vor fi nevoiţi să joace, cel mai probabil, la Piatra Neamţ.
Unii zic că au lot subţire, că o să fie spulberaţi în grupe de marile puteri ale fotbalului european şi că nu o facă niciun punct. Posibil. Dar daca nu va fi aşa? O echipă foarte bine închegată, cu disciplină tactică şi întărită peste vară cu câţiva jucători poate fi reţeta cu care Dorinel ar putea da lovitura. Eu am mare încredere în el şi, mai ales, în Preşedintele Marius Stan.
Om trăi şi om vedea 🙂
daninho
mai 21, 2011sa vina Barcelona!!! :))
Claudiu
mai 21, 2011Sa vina! 🙂
Ionut
mai 21, 2011si mie imi place echipa Otelul de acum, si cum spuneai si tu cu toate ca nu au un lot valoros joaca un fotbal frumos, de aici putem trage concluzia ca nu un jucator de valoare face o echipa, ci 11 jucatori disciplinati care joaca un fotbal organizat. S-ar putea sa ne surprinda placut si-n cupele europene, galatenii sunt avizi de performanta iar Dorinel cred ca doar ce s-a apucat de treaba
Claudiu
mai 21, 2011Corect Ionuţ 🙂
Camil
mai 21, 2011alte echipe din provincie – CFR Cluj, Unirea Urziceni, acum Oțelulu – fac performanță, suporterii lor se bucură, în timp ce altele decad și ajung pe buza prăpastiei, în special din cauza managementului defectuos..:(
și mă gândesc acum la Univ. Craiova, echipa mea de suflet, care nici măcar în B nu e sigur că joacă…
Claudiu
mai 21, 2011Da, Camil şi mie îmi pare rău că oraşe precum Craiova, Piteşti sau Constanţa nu au echipe în prima divizie…Am amintit numai de ăstea trei, care altă dată erau pepiniere importante de jucători, dar mai sunt şi altele. Păcat. Mare pacat.
Toate pornesc de la conducerea defectuoasă. Degeaba ai bani, dacă nu ştii să-i gestionezi.
PATRICKdan
mai 21, 2011un motiv in plus, sa merg cu pretenarii mei din Focsani, la meciuri din cupele europene 🙂
bravo, Otelul !
Camil
mai 21, 2011clar, echipe care au încăput pe mâna unor oameni care nu se pricepeau la fotbal, ca să nu zic direct interlopi care aveau nevoie să-și spele cumva banii