Cum e mai bine să fii: modest sau îngâmfat?

Care caracter are mai mult de câştigat azi: cel modest, smerit sau cel îngâmfat, mândru?

Pentru a realiza ceva important în viaţă, cum e mai bine să fim: să stăm ”low profile” şi să ne vedem de treaba noastră sau să ne batem cu cărămida în piept la fiecare succes? Să aşteptăm cuminţi să ne laude alţii sau să ne lăudăm singuri?

Uitându-vă în jur, care dintre cele două caractere au succes?

Aş fi foarte curios să aflu părerea voastră şi mi-ar plăcea să dezvoltăm un pic acest subiect, aşa că vă aştept, cu multă răbdare, comentariile. Câteva exemple de succes, de o parte şi de alta a baricadei, ar fi de mare ajutor.

Comments (19)
  • Cred că, în general, diferenţa este de percepţie. Dacă stai în banca ta, poţi fii trecut cu vederea, dar în acelaşi timp poţi fii observat tocmai pentru că „taci şi le faci”.
    Însă nu vreau să dau un exemplu din această categorie. Pentru că mi se potriveşte mai bine a doua variantă. Nu sunt îngâmfată, dar îmi cunosc potenţialul şi mi se pare nedrept să nu mă laud atunci când realizez ceva de care sunt mândră. Iar chestia asta cu mândria merge mână în mână cu personalitatea. Dacă eşti cu nasul pe sus şi ai un caracter infect, atunci exact aşa te va percepe şi lumea.
    Ideal ar fi un melanj între cele două 🙂

  • Eu ma incadrez perfect la „low profile” – incerc sa fac lucrurile cat mai bine si sa le las pe ele sa vorbeasca in locul meu. Si totusi, uneori e nevoie sa iei tu initiativa si sa arati lumii ce ai facut si de ce esti in stare. Nu as numi un om care face asta „ingamfat”, ci, mai degraba, l-as aprecia ca stie sa isi „vanda marfa”. Cu mentiunea ca acestea ar fi cazurile fericite! 😀

  • Merci Oana, merci Dana. Craiova-i fruntea azi :D. Deci ideal ar fi sa fii câte puţin din fiecare, să găseşti un echilibru între cele două.

  • Depinde, cu siguranta, din ce mediu faci parte. Eu tot timpul am fost modest, insa initial pentru ca eram rusinos si mai apoi pentru ca asa ma obisnuisem, iar asta m-a facut sa pierd multe oportunitati din cauza eternului „cu rusinea mori de foame”.
    Totusi, pe de alta parte, o data ce primesti intelepciunea modestiei, inveti sa pretuiesti altfel lucrurile, pentru ca intelegi de ce trufia este un lucru care nu face altceva decat sa-ti intunece mintea si sa te calauzeasca intr-o directie necalculata de tine, ci de complexele si orgoliile interioare, ingustandu-ti optiunile atat de vaste ale omului bogat spiritual

  • Wow! Mulţumesc pentru răspuns Alex 🙂 Înţelepciunea de care zici se dobândeşte odată cu vârsta, cu experienţa. Deci tu înclini către partea cu modestia.

  • Inclin catre partea cu modestia atunci cand sunt natural 🙂 totusi, intre timp am invatat si eu sa ma laud atat cat sa-i fac pe altii sa continue in numele modestiei mele ;))

  • Măi, tare buna intrebare, sa stii.
    In ziua de azi iti vine sa spui ca tipul ingamfat, mandru, arogant are mai mult succes decat opusul sau, altfel spus acela care striga mai tare ca e mai bun are de castigat.
    Totusi,cred si sper ca mai e loc pe lume si pentru oameni ceva mai modesti, mai la locul lor.
    Uneori nu e bine nici sa stai prea mult deoparte. Eu zic sa iesim in fata cand chiar simtim ca avem ceva de spus.

  • Eu zic ca uneori trebuiesc combinate. Nu vad de ce nu te-ai mandri cu o realizare proprie si de ce nu te-ai lauda cu ea. A nu se intelege sa pici in vanitate, doar sa „iti faci cunoscute realizarile”. Atat. Insa o doza de modestie nu a omorit pe nimeni si nu cred ca o va face de acum incolo. Te fereste de penibil uneori.

  • Asta e linia de până acum: echilibru între cele două.

  • Da… trebuie gasit un echilibru. Asta macar pentru un minim de decenta sau bun simt, pentru ca societatea noastra actuala marjeaza pe imagine, pe impact, iar o persoana stearsa nu v-a putea face fata.

    Bine… daca esti guvernatorul bancii romaniei sau director la SIE… trebuie sa fii sters… desi ai succes… 🙂

    Pentru restul un echilibru ar fi de cutat…

  • Depinde de perceptia fiecaruia dintre noi.De ceea ce se afla in sufletul lui.Iar ce se afla in sufletul lui ii creaza o imagine din punct de vedere moral pe care o transmite si celorlalti prin actiunile si faptele lui.
    Personal , niciodata nu m-am dat mare cand am facut sau am realizat ceva.I-am lasat , ii las si-i voi lasa pe cei din jurul meu sa ma judece , sa-si exprima libera opinie despre mine cu bune si cu rele .
    In final, parerea mea este ca oamenii modesti finish last!

  • Hmmmm…prea mult echilibru 😀 Vreau şi eu o părere mai tranşantă. Aşa, ca a lui Radu 🙂

  • e mai bine sa fii modest, daca faci pe ingamfatul intotdeauna atragi mai multe pareri negative

  • Servus

    Personal nu sunt ingamfat, insa nu dau inapoi cand vine vorba de etalarea realizarilor mele. Eu am avut numai de castigat de pe urma acestui fapt – nimeni nu m-a bagat in seama cand ziceam „lasa ca ma observa ei si pe mine…”. A trebuit sa-ncep sa fac publice rezultatele si sa-mi asum calitatile/abilitatile/meritele. Atunci, evident, am inceput sa fiu si observat de cine trebuia.

    In Romania, valoarea „modestiei” nu este prea mare si, fie ca imi convine, fie ca nu, aleg sa nu fiu prea modest, insa INTOTDEAUNA am grija si respect pentru opiniile/drepturile celorlalti.

    In final, cred ca nu e OK sa fii ingamfat, insa, daca nu esti modest, ai grija de ceilalti cand scoti ceva pe gura. Si, mai ales, ai grija sa ai cu ce sustine acele vorbe! Ca altfel, te vei afla in offsaid si vei fi executat public, de unul ca si el a ales sa nu fie modest 😀

    Multumesc

  • Interesant. Merci Laurentiu 🙂

  • As sustine modestia, insa, de multe ori, poti fi luat si drept „fraier”. Un echilibru intre ele ar fi idealul, adica, daca ai sansa sa te afirmi, si sa te manddresti/lauzi cu ceva anume conceput de tine, fa-o!.

  • Spun adesea ca „Modestia este un defect pe care eu nu il am”. Sau, daca vreti, „daca eu nu am o parere buna despre mine, la ce sa ma astept de la altii”. Dar na, eu sunt artist, cercetator, alea-alea 🙂
    Spunea cineva mai sus „stiu ce pot” – da, asta e cel mai important, sa stii ce poti si sa actionezi in consecinta. Daca ma pricep la ceva, pai atunci sa te tii – il contrazic si pe Dumitru Graur :-))))

    • Da Make, original raspuns 😀

  • Deşi am menţionat mai sus că prefer calea de mijloc, nu de puţine ori mi-a fost dat să mă lovesc de nişte indivizi atât de încrezuţi, încât li se aplica perfect celebra expresie „their way or the high way”.
    Spunea cineva mai sus că în ziua de azi accentul se pune pe imagine. De fapt, asta este o practică învechită, dacă ne uităm un pic în trecut, majoritatea personalităţilor carismatice sufereau şi de grandomanie.
    Eu sunt de părere că nu rezolvi nimic stând în banca ta, pentru că întotdeaua „îţi va fi luată faţa” de cei strălucitori, buni oratori, care ştiu să dea din coate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.