Nea Zoly

Stirea de pe sportlocal.ro ca a murit Zoltan David, alias Nea Zoly, m-a bulversat rau de tot. Inca nu-mi vine sa cred.

Este fost jucator de fotbal si mai apoi antrenor de copii si juniori la clubul Otelul Galati, unde am activat si eu mai bine de opt ani, de la pitici pana la juniori.

Nea Zoly este tipul de om care te marcheaza si pe care nu-l uiti toata viata. Imi aduc aminte perfect de el. Suferise un accident si avea un picior un pic mai scurt, deci schiopata, dar asta nu i-a afectat imaginea niciodata si reputatia. Nimeni nu sufla in fata lui. Avea un stil pedagogic aparte. Era omul care spunea ce trebuia si cand trebuia.

Imi aduc aminte de selectia la care am participat pe terenul de fotbal a unei scoli, neavand mai mult de 8 ani. M-a vazut si mi-a spus ca m-a selectionat pentru ca tineam capul sus, vedeam tot terenul si pasam dezinvolt. Nu poti sa uiti lucrurile astea, mai ales cand era ceva ce imi doream foarte mult : sa prind echipa de pitici ai Otelului. La scurt timp am fost legitimat si mai apoi ani buni am fost chiar capitanul echipei. Datorita lui Nea Zoly in primul rand, pentru ca stia cand sa te sustina si sa te motiveze.

Locuiam langa stadion iar geamul meu dadea spre terenul de antrenament, un teren de zgura, in perioada aceea. In unele dimineti, cand nu ma trezeam, auzeam ca prin vis : „Ciobanu! Ciobanu!”. Era Nea Zoly care ma striga sa vin la antrenament. In trei minute, pe ceas, ajungeam, sarind gardul langa colegii mei.

Imi mai aduc aminte si de taberile de la Bucsoaia, Buda Arges, Mamaia, de deplasarile in Bucuresti cand jucam cu granzii de la Steaua, Rapid, Dinamo sau Sportul Studentesc, de turneele de sala de la Piatra Neamt si Focsani, de deplasarile impreuna cu echipa mare la Constanta, Ramnicu Sarat, Buzau, cand jucam in deschidere. Toate aceste cantonamente si deplasari erau puse la cale de Nea Zoly si n-am sa le uit niciodata. Mi-au marcat copilaria si mi-au intarit caracterul. Am poze cu el, cu noi, grupa anilor 73-74, din aceste deplasari. O sa le scanez si o sa le postez. Azi n-am avut vreme. M-a luat total prin surprindere vestea asta…

Atunci cand ai mei parinti au decis ca eu sa nu mai continui cu fotbalul si sa ma dedic trup si suflet invatatului (eram prin liceu), Nea Zoly a venit la noi acasa si a incercat sa-i faca sa se razgandeasca. Parca a fost ieri. Mi se pare si acum ca a stat o zi intreaga sa-i convinga pe ai mei ca fac o greseala, ca se poate si cu sport si cu carte, dar degeaba. Decizia era luata. Eu ma umflasem de plans. Desi am mai fugit la cateva antrenamente, fara sa stie parintii, ala a fost sfarsitul activitatii mele sportive, cu toate regretele ulterioare. Nu pot sa stiu daca urma sa reusesc pe plan sportiv, dar cine stie ?

Nu-mi aduc aminte cand l-am vazut ultima oara pe Nea Zoly, dar mi l-am inchipuit intotdeauna si mi-l inchipui inca acolo la locul lui, intre copii, cautand si gasind numai cum el stie sa o faca, talente, dar si caractere.

Dumnezeu sa-l odihneasca !