În anul 1974, fondatorul companiei McDonald’s, Ray Kroc, a fost rugat să vorbească la un curs MBA din cadrul unei universităţi din Statele Unite. După o conferinţă extrem de serioasă şi inspiratoare, s-a făcut o pauză, iar studenţii l-au invitat pe Ray să meargă la barul lor preferat şi să bea o bere. Ray, foarte amabil, a acceptat.

“Ce afacere am eu de fapt?”, a întrebat Ray de îndată ce toată lumea a avut câte un pahar de bere în mână. Toată lumea a început să râdă, crezând că Roy doar glumeşte. N-a răspuns nimeni, aşa că Ray a întrebat din nou: ”Ce afacere credeţi voi că am eu?”

Studenţii au râs iar şi în sfârşit unul mai curajos a zis: “Ray, crezi că există cineva pe lumea asta care să nu ştie că ai o afacere cu hamburgheri?” Ray a jubilat. “Am bănuit eu că asta o să spuneţi”. A făcut o pauză apoi a adăugat: “Doamnelor şi domnilor, nu mă ocup de hamburgheri, ci de proprietăţi imibiliare.”

Ray a explicat apoi pe îndelete punctul său de vedere. În planul de afaceri al companiei, Ray ştia că principala preocupare era vânzarea francizelor de hamburgheri, dar nicio clipă nu scăpa din vedere locul ocupat de aceste francize. El ştia că proprietăţile imobiliare sunt factorul cel mai important în reuşita fiecărei francize în parte. Practic, persoana care cumpără franciza plăteşte în acelaşi timp terenul unde este amplasată, care aparţine companiei lui Ray.

În prezent McDonald’s este cel mai important proprietar imobiliar din lume, având un teren chiar mai întins decât Biserica Catolică şi deţine cele mai importante intersecţii sau colţuri de stradă din America dar şi din alte locuri din lume.

Povestea de mai sus este una reală şi am “cules-o” din cartea lui Kyiosaki “Tată bogat. Tată Sărac” Ştiaţi acest lucru? Dacă da, atunci cu siguranţă v-aţi gândit câte alte asemenea afaceri mai sunt în lumea asta…

Revenind cu picioarele pe pământ şi trăgând nişte concluzii după povestea de mai sus, putem spune că problemele financiare sunt adesea rezultatul direct al faptului că oamenii muncesc o viaţă întreagă pentru altcineva. La sfărşit, cei mai mulţi nu se vor alege cu nimic de pe urma muncii lor.

Dar chiar şi aşa, angajat fiind, nu te opreşte nimeni să-ţi iniţiezi şi să-ţi construieşti propria afacere. Domeniul, tipul şi dimensiunea afacerii nu are relevanţă, atâta timp cât eşti dispus să investeşti ceva resurse (timp şi bani, cel mai adesea), să ai un plan şi să fii determinat să-l pui în aplicare. Nici măcar nu trebuie să inventezi roata. Sunt foarte multe variante. Trebuie doar să le vezi.

Ştiu…nimeni nu mănâncă la McDonalds, nimeni nu consumă produse tip fast-food dar nu ştiu cum se face că toate restaurantele McDonalds sunt pline. Hai să nu fim ipocriţi, că toţi le călcăm pragul, fie numai pentru o îngheţată (eu mă declar fan îngheţată McSundae), o porţie de cartofi, pentru că sunt deosebiţi – trebuie să recunoaştem – fie pentru o cafea, pe drum, undeva în tranzit.

Ieri s-a inaugurat cel mai modern restaurant McDonalds, din punct de vedere dotări bucătărie, mobilier şi concept. Nu e un restaurant obişnuit în primul rând pentru că înglobează şi cafeneaua McCafe şi este primul restaurant McDonald ce funcţionează într-o clădire de birouri. Adresa noului restaurant e: Şoseaua Nicolae Titulescu, nr4-8, Clădirea America House, foarte aproape de Piaţa Victoriei.

Nu mă gândeam niciodată că o să intru – la propriu –  în bucătăria unui restaurant McDonalds dar am făcut-o ieri. Curiozitatăţile mele legate de ce fel de ulei pentru prăjit folosesc sau dacă se pun cartofii direct congelaţi în friteuze, au primit răspuns. Pe vremea când vindeam ulei de palmier, ulei folosit la ora actuală de toate fast-food-urile, mă rodea să ştiu ce foloseşte reţeaua McDonalds pentru că aprovizionarea e internă, majoritatea produselor fiind fabricate exclusiv pentru ei.

Ei bine, uleiul este 100% vegetal, făcut special pentru McDonalds, scrie şi pe ambalaj, cartofii nu ştiu ce provenienţă au dar da, sunt puşi direct congelaţi în friteuze dar la anumite temperaturi, iar chiflele se fac la noi, la fabrica Titan SA. Am văzut şi dozatorul central de sucuri (ştiţi voi ce brand de răcoritoare beţi la Mc), o maşinărie amplasată destul de departe de dozatoarele propriu-zise şi din care pleacă o grămadă de ţevi şi furtune. Utilajele de la bucătărie sunt printre cele mai moderne din lume.

Restaurantul are o capacitate de 100 de locuri şi pe toate turele lucreaza 50 de angajaţi. Ce furnicar organizat de oameni era în bucătărie, numai noi lipseam de acolo. Lucrătorii ne ocoleau cu graţie dar şi cu viteză, pentru că toate lucrurile se întâmplă acolo într-o mare viteză.

Există depozite cu temperaturi diferite (congelate, refrigerate etc), zonă de reaprovizionare, aprovizionare care se face de 3 ori pe săptămână (nu există produs din meniu care să lipsească), vestiare, birouri, toate în cca 300 mp. În restaurantul propriu-zis mobilierul este unul nou, nu am mai văzut până ieri, iar ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit e zona unde îţi poţi alege cafeaua şi deserturile, o zonă inedită, cu produse şi layout nou – Mc Cafe-ul. Nu e primul Mc Cafe al reţelei. E primul în care intru eu.

Restaurantul o să aibă sigur trafic, fiind situat într-o zonă plină de birouri, cu corporatişti mâncăcioşi, mai aşa pe la prânz.:). Mă surprinde şi mă bucură în acelaşi timp deschiderea oamenilor de la McDonalds. Să intru eu în bucătăria lor…