Cine urmăreşte serialul ”Pariu cu viaţa” îl ştie poate pe Jenel Frumosu’, personaj interpretat de Gabi Ciocan. Ce nu ştiţi e că Gabi a făcut parte din trupa Dance World, iar odată cu câştigarea castingului la “Pariu cu viaţa” a fost nevoit să iasă din trupă deşi e alături de foştii colegi ori de câte ori programul filmărilor îi permite.
Mai jos aveţi o secvenţă din serialul “Pariu cu viaţa” în care Gabi interpretează intr-o manieră inedită un cover al melodiei ”My Heart Will Go On”:
Dedicată, conştiincioasă, plină de energie, afectuoasă, deşteaptă, talentată la dans şi la pictură, frumoasă, născută într-o zi norocoasă de 1 ianuarie, adică capricoarnă: Ana.
Filmarea am executat-o sâmbăta trecută la Festivalul Liliput. Ana e prima din dreapta.
“După părerea mea şi a altor specialişti” (închei un citat celebru), orice om ar trebui să facă un minim de 5 ore de mişcare (fizică) pe săptămână. Ce fel de mişcare? Orice…orice ar presupune ca inima să pompeze o cantitate mai mare de sânge pe minut
Care e situaţia în ceea ce mă priveşte? Păi, luni alerg o jumătate de oră, cel puţin deocamdată. Treptat voi mai mări durata. Trei zile pe săptămână bag bicicletă medicinală a câte 30 de minute, deci un total săptămânal de o oră şi jumătate. Dimineaţa fac zilnic 15-20 de minute de gimnastică de înviorare, deci într-o săptămână sunt cam o oră şi jumătate de gimnastică, rotunjit.
Apropos de gimnastica de dimineaţă. Aţi încercat să vedeţi cum e? Vă spun eu: e senzaţional. Începeţi altfel ziua. Şi dacă o faceţi şi cu geamul deschis, în răcoarea dimineţii, e şi mai bine. Încercaţi!
Revenind la calculul orelor de mişcare, în total sunt până acum 3,5 h. Asta înseamnă că mai lipseşte o oră şi jumătate. Ei, bine, o oră am rezolvat-o pentru că de mâine o să încep cursuri de…dansuri latino, mai exact de Salsa Brrrrr…abia aştept. O oră de zbânţuială! Oare am luat-o razna la bătrâneţe? Alina mea a mai fost o dată săptămâna asta şi s-a distrat foarte tare, plus că îţi cam scoate untul din tine dansul ăsta. Aşa şi trebuie
Nu-mi fac griji că nu voi acoperi jumătatea de oră de mişcare rămasă. Mă gândesc numai la…
Nu ştiu cum s-a întâmplat până acum, dar am ratat sistematic călătoriile în afara ţării. Ţara asta am bătut-o în lung şi în lat. Am făcut zeci de mii de kilometri, dar de ieşit afară n-am prea ieşit. N-a fost să fie.
Exceptând două ieşiri în Turcia(Istambul şi Izmir), la începutul anilor ’90 şi un drum de o zi la Budapesta, la un Târg de Food & Drinks, acum cinci ani, vă vine sau nu să credeţi, nu am vizitat alte ţări. N-am zburat niciodată cu avionul. Pare incredibil, dar e adevărat.
Ultimul paşaport mi l-am făcut pentru că era una din condiţiile de angajare, urmănd să plec destul de des din ţară, precum cel care ocupase înaintea mea postul respectiv. Credeţi că am plecat? Nu. Evident că nu. De vreo câţiva ani mi-a şi expirat paşaportul ăla. Mă rog, acum se pleacă cu Cartea de Identitate, dar atunci erau alte vremuri.
Noroc cu fii-mea care ne face program cu concursurile ei de dans. Anul trecut a participat cu trupa ei, Dance World, la un Festival de dans de la San Remo şi au văzut toată Europa, drum pe care eu l-am ratat cu seninătate. Au fost şi la Festivalul Cultural Euroasia de la Istambul. Nici aici n-am fost.
Anul ăsta, la sfârşitul lui iunie, trupa Dance World va merge în Franţa, unde s-a calificat la Cupa Mondială de Dans de la Paris, din cadrul Disneyland. Sunt hotărît să nu mai ratez şi ieşirea asta, mai ales că vrem să prelungim vacanţa vizitând şi Spania, Portugalia, Italia, Elveţia şi altele. Itinerariul e la liber. Vom merge cu maşina. După calculele noastre vom fi plecaţi intre două şi trei săptămâni. Aşa, să-mi scot pârleala
După data de 5 iunie, când Ruxa, inima petrecerilor #retroparty, se va fi întors de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, o punem din nou de petrecere dansantă, cu muzică din anii ’70-’80-’90. Nu am stabilit încă data, dar va fi cu siguranţă tot într-o zi de vineri, ca la primul Retroparty.
O să schimbăm un pic formatul (va fi o surpriza, nu zicem deocamdată), vom schimba, cel mai probabil şi localul, pentru că a venit vara peste noi, dar mai multe amănunte veţi afla în curând.
#Retroparty este un eveniment dansant organizat de DreamTeamRO şi Ruxa, la care participă oameni nostalgici după muzica anilor ’70, ’80 şi ’90, deci cu o anumită vârstă în buletin . Se acceptă numai oameni cu chef nebun de dans, dar şi cântăcioşi înrăiţi, pentru că vom avea şi karaoke .
Acum, dacă tot am înviat, trebuie să recuperez cumva şi am am un chef de dans, de nu vă pot spune .
Pentru cei care n-au fost la primul #Retroparty1, lucrurile s-au desfăşurat cam aşa:
La baza acestui post e o leapsa “5 lucruri pe care le-ai facut in 2010″, pe care n-am primit-o de la nimeni (si nu ma supar, pentru ca numai de lepse nu am avut vreme), dar trebuia sa trag si eu o concluzie la anul ce mai are doar cateva zile si se incheie. Am modificat un pic leapsa si n-am scris exact cate lucruri am facut in acest an. O sa le numaram impreuna la sfarsit . Asa ca sa incepem:
1. Din punct de vedere business a fost un an prost, greoi, incalcit, mai ales primele 9 luni. Anul asta teribil a fost provocarea suprema pentru un antreprenor (adica personajul ala care incropeste ceva din nimic si care are si pretentii sa mai si traiasca din asta), a fost un examen pe care de multe ori am avut senzatia ca o sa-l pic si a fost un an pe parcursul caruia mi-am zis ca daca scap teafar, voi iesi mai puternic iar scopul meu de a reusi sa stabilizez acest business va fi atins. Am trecut hop-ul? Eu zic ca da. Dar n-am reusit singur acest lucru. Fara Alina mea nu as fi putut .
2. La inceputul anului s-a intamplat minunea DreamTeamRo. Istoric, deplasari, intalniri si alte traznai ce se pot spune gasiti pe http://dreamteamro.net/. Restul detaliilor sunt ascunse bine . Nu numai ca a rezistat acest grup de sase oameni, care nu prea se stiau acum un an de zile, dar a inceput sa si produca proiecte. Si cate altele vor urma…Detalii vor veni pe parcurs.
3. Dance World este trupa de dans a Anei care a avut anul acesta cele mai mari realizari din istoria sa de 4 ani. Ma bucur ca am contribuit si eu la acest proiect. Anul acesta, in ianuarie, le-am facut blog si am ajutat la organizarea catorva evenimente cu si pentru copiii din Dance World. Mai intai s-au calificat si participat la Festivalul de la San Remo, din Italia, apoi au fost invitati la Festivalul Euroasia de la Istambul, au avut prestatii foarte bune la Cerbul de Aur Junior, Festivalul Tineretii, la care au fost prezenti pentru al treilea an consecutiv, Targul de Jucarii organizat de Teatrul Masca sau Zilele Bucurestiului iar de curand, au trecut cu brio de cele doua preselectii la show-ul PRO TV-ului “Romanii au talent” . Din aceasta etapa chiar nu mai conteaza daca vor trece mai departe sau nu pentru ca vor avea o expunere binemeritata si pentru care acesti copii intre 6 si 19 ani au muncit foarte mult.
4. La proiectul http://www.retail-fmcg.ro/ am inceput sa muncesc din luna septembrie si i-am dat drumul tocmai pe 25 noiembrie, dupa milioane de teste si verificari. Am trecut prin foc si spada, dar sunt foarte mandru de ce a iesit si foarte optimist in ceea ce priveste monetizarea acestui proiect.
5. Pentru ca a fost un an greu nu prea am iesit prin tara, asa cum obisnuiam anii trecuti si asta o trec la lucruri “NEfacute” in 2010 si la lucruri “de facut” in 2011.
6. Inchei optimist si spun ca anul acesta, tot datorita DreamTeamRo, am reusit sa revin la o pasiune mai veche de a mea, chitara. Totul a culminat cu spectacolul caritabil din 8 iulie unde alaturi de DreamTeamRo am cantat doua cantece. Sa ne reamintim:
Cate sunt ? A…cinci, pana la urma . Nu o sa trec si punctul 5.
Adunand si scazand 2010 a fost un an plini de greseli din care am invatat foarte mult sau mai bine spus, anul acesta am invatat mai bine ca oricand sa gresim, da, sa gresim, pentru ca gresind, iti dai seama ca esti pe drumul cel bun