“Cine mi-a luat caşcavalul?” este o carte scrisă de Spencer Johnson şi pe care o poţi citi într-o zi. Eu, cel puţin, aşa am făcut. Are sub 100 de pagini, aşa că nu e imposibil.

Am citit-o într-o singură zi şi pentru că nu o poţi lăsa din mână, efectiv. Conţine o poveste despre schimbare, o metaforă pentru tot ceea ce ne dorim să realizăm în viaţă, fie că este vorba despre job, business, relaţie personală, prietenie etc.

Povestea cu Caşcavalul se potriveşte perfect cu un articol pe care l-am scris în luna ianuarie: Cum aş putea să-mi permit asta? Pe scurt “Cine mi-a luat caşcavalul?” are în distribuţie 4 personaje: Mirosilă, Gonilă, Dl Iepure şi Dl Hohot, fiecare reprezentându-ne pe noi, în diferite ipostaze ale vieţii (personale sau profesionale) şi în momente diferite ale dezvoltării noastre, puşi faşă în faţă cu schimbarea.

După sau în timp ce veţi citi povestea, vă veţi întreba oare care cu care dintre cei patru vă identificaţi:  cu Mirosilă, şoricelul care adulmecă schimbarea de la distanţă? Sau cu Gonilă, alt şoricel care e dispus în orice moment la acţine? Sau poate cu Dl Iepure, omuleţul care nu-şi doreşte schimbarea, iar frica îi paralizează acţiunile iremediabil? Sau cu Dl Hohot, omuleţul care învaţă să se adapteze şi schimbările îi imbunătăţesc viaţa?

Cât de bine acceptăm schimbarea? E bună schimbarea? Suntem în stare să ne schimbăm? Putem să ne adaptăm la schimbare? Sunt întrebări ale căror răspunsuri le veţi găsi citind “Cine mi-a luat caşcavalul?”, carte pe care vi-o recomand să o citiţi.

Cât de puţin costă unele cărţi şi cât de mare valoare adăugată aduce citirea lor. Voi aţi citit vreo carte care să vă fi schimbat viaţa? Poate nu sunt multe în lumea asta dar cu siguranţă unele sunt memorabile.

Una, de căpătâi, e “Călugărul care şi-a vândut Ferrariul”, de Robin S. Sharma. Am citit multe cărţi dar niciuna nu mi-a dat atât de mult de gândit. Am citit-o de 3 ori şi sunt sigur că o voi mai citi. Apropos, pe 9 mai Robin Sharma revine în România, alături de Richard Branson, fondatorul imperiului Virgin.

Din Seria “Tată bogat” , de Robert Kiyosaki, am citit mai multe cărţi dar 2 sunt de referinţă: “Tată bogat. Tată sărac” şi “Cadranul banilor”. Astea 2 sunt ca nişte manuale, aşa cum îmi place mie să le zic, 2 carţi de educaţie financiară ce conţin noţiuni care nu se studiază în nicio şcoală clasică. Şi nici nu cred că se vor studia prea curând. Nu există niciun interes pentru aşa ceva. Esenţa acestor cărţi ţine de independenţa financiară sau, cu alte cuvinte, de principiul de a nu munci pentru bani, ci a pune banii să muncească pentru tine.

Închei cu un alt titlu drag mie, la fel de important, “De la idee la bani”, de Napoleon Hill, carte ce conţine exemple foarte concludente ale unor oameni de succes şi pe care o recomand spre lectură cu mare drag.

Vouă ce cărţi v-au rămas în minte şi în suflet şi de ce? Doar 3 titluri.

Daca ti-am dat o carte imprumut, ti-am si recomandat-o in acelasi timp sperand ca te va ajuta, ca iti va schimba macar putin unghiul de vedere. Stii cum imi dau seama ca nu ai citit-o? Ca nu-mi ceri repede alta inapoi, intrebandu-ma: “Mai ai si altele de acelasi gen, ca mi-a placut cartea asta?”

Cartile nu se citesc. Se recitesc.

Stiti de ce nu prea imprumut carti? Pentru ca majoritatea dintre ele vreau sa le am la indemana sa le recitesc in intregime sau sa recitesc capitole sau pasaje din ele. Pe unele chiar imi fac special insemnari, sa-mi fie mai usor sa dau de ele si sa le recitesc. E ca la scoala. La cursuri nu te duci doar o singura data si gata, ai invatat. E nevoie de repetitie, de recapitulari. Doar repetitia e mama invataturii, nu?

De-asta unele carti sunt ca niste manuale pentru mine.

Voi nu aveti carti pe care le-ati citit de mai multe ori? Ah…mi-am adus aminte ca am dat imprumut o carte pe care as vrea s-o recitesc. Am citit-o numai de 3 ori.

Cu mult timp în urmă un mare războinic a ajuns într-o situaţie crucială şi a fost nevoit să ia o decizie care i-a asigurat succesul pe câmpul de luptă. El trebuia să lupte cu un inamic puternic care avea o armată mai mare decât a lui.

Şi-a urcat soldaţii în corăbii, a navigat până în ţara inamicului, a debarcat soldaţii şi echipamentul şi, după aceea, a dat ordin ca toate corăbiile cu care veniseră să fie arse. Adresându-se oamenilor săi, înainte de bătălie, le-a spus: “Uitaţi-vă cum pier în fum aceste corăbii. Acest lucru înseamnă că nu putem părăsi aceste meleaguri în viaţă decât dacă vom câştiga! Nu există altă cale – câştigăm sau murim!”

Şi au câştigat.

Povestea este din cartea “De la idee la bani”, de Napoleon Hill şi scoate în evidenţă un lucru foarte important:  orice persoană care îşi doreşte succesul, indiferent de domeniu, trebuie să-şi ardă propriile corăbii şi să renunţe la toate căile de retragere.

Rupe cercul vicios în care trăieşti şi ia decizia potrivită! Până nu vei face asta într-un mod abrupt, nu vei avea succes. Scuze precum “nu am timp”, “nu pot” sau “mi-e frică” nu sunt suficient de bune. Pe primele două le-am demontat aici. Să ne ocupăm şi de scuza “mi-e frică” care deşi nu se rosteşte prea des, e sentimentul care stă cel mai des în spatele motivaţiilor de a nu ieşi din carapacea noastră confortabilă.

Teama nu este altceva decât consecinţa a ceea ce nu s-a întâmplat încă. Deci teama nu există decât dacă o facem noi să fie reală în mintea noastră şi îi dăm voie să ne oprească, să ne frâneze acţiunile. Nu ştim ce va urma, dar cu paşi mici şi siguri vom ajunge unde ne dorim. Farurile unui automobil luminează în faţă numai la 70-80 m şi totuşi trăbatem sute de Km prin noapte.

Din păcate aşa am fost crescuţi: cu teamă. Teama de critică, teama de a nu greşi, reticenţa la nou. Când eram mici, înainte să plecăm de acasă, mama ne spunea: “Ai grijă să nu…” şi urma un şir de “să nu faci şi să nu dregi”. Şi plecam încărcaţi de “griji”. La şcoală ne spuneau acelaşi lucru: ” Aveţi grijă la…” Şi acumulam “griji” pentru toată viaţa.

Aşadar, dacă vrei o schimbare în viaţa ta, până nu e prea târziu, arde-ţi propriile corăbii şi fă ceva!

Saptamana trecuta s-a lansat oficial în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, desfăşurat între 23-27 noiembrie, Booktopia, o reţea socială pentru iubitorii de cărţi, prima rețea socială complexă destinată cititorilor pasionați din România. Proiectul Booktopia este o formă de socializare dar și de evaluare prin votul majorității prin intermediul căreia cărțile sunt recenzate, notate, propagate în comunitate, incluse în liste, topuri, schimburi, ,,adopții” și discuții.

Aşadar, din această lună, BOOKTOPIA își propune să-i încurajeze pe români să citească mai mult și mai bine prin crearea unei comunități de cititori în mediul online. Scopul acestui proiect este de a stimula cititul și de a crea standarde, democratizând în același timp discursul despre carte. De asemenea, BOOKTOPIA dorește să se implice în proiecte de promovare a culturii, ca și în campanii de conștientizare a unor probleme sociale stringente.

www.booktopia.ro

www.facebook.com/BooktopiaRO

www.twitter.com/BooktopiaRO

Despre BOOKTOPIA s-a scris pe bloguri şi s-a discutat şi la Târgul de carte Gaudeamus. Detalii găsiţi la Cristina Bazavan, Andreea Pietrosel, Andreea Burlacu, Alex Ciuca şi Marie Jeanne Schweffer.

…şi scrie aşa:

Nu poţi da unui om mai mulţi bani decât iei de la el, dar poţi să-i dai mai mult decât preţul în bani al lucrului pe care îl iei de la el. Hârtia, cerneala şi alte materiale folosite pentru această carte s-ar putea să nu merite banii cu care ai cumpărat-o, însă dacă ideile sugerate de ea îţi aduc mii de dolari, nu ai fost înşelat de cei care ţi-au vândut-o. Ţi-au dat o valoare mare pentru un preţ mic.

Acestea sunt primele două (plus una) fraze din al doilea pasaj al cărţii “Ştiinţa de a fi bogat”, de Wallace D. Wattles, iar acest aticol are la bază o leapşă chinezească. Abia azi am avut vreme să mă ocup de leapşa asta deşi voiam să o rezolv încă din ziua când Cristi a lansat-o, pentru că mi s-a părut foarte interesantă.

Leapşa presupune să scrii pe blog (sau în tr-un comentariu, mai jos) primele două fraze din cel de-al doilea pasaj, de la pagina 34 a cărţii pe care o citeşti în acest moment, să descrii (opţional) în fix 22 de cuvinte de ce îţi place să citeşti şi să dai leapşa mai departe.

Pasajul l-am scris mai sus. E incredibil…Unul mai potrivit nici că se putea (cum oare s-o fi nimerit?). Aşa că voi trece la motivaţii. De ce îmi place să citesc?

Pentru că mă încarcă pozitiv, mă motivează, mă educă, învăţ din greşelile altora, mă relaxează, imi meţine spiritul treaz şi pofta de viaţă. Na, nu sunt 22, sunt chiar 23 de cuvinte.

Lepşa e la liber şi o poate prelua oricine pe blog sau mai jos, în comentarii