Nu prea se potriveşte cu vremea de afară dar trebuie să continui povestea periplului de astă vară prin Europa. După vizita în Monaco, ne-am hotărât a doua zi să facem prima noastră baie în Mediterana şi ne-am îndreptat către plaja “exclusivistă” de la Nisa. Mai exact ne-am oprit cam în dreptul Hotelului Le Negresco, fondat din câte am înţeles de un român. Why not?

Pe plajă şoc: caută nisipul şi ia-l de unde nu-i. În loc de nisip, pietriş şi chiar bolovăniş pe alocuri. Cum mama naibii să-ţi întinzi spatele proaspăt operat, pe atunci, pe pietriş? Am întrebat gazda care venise cu noi şi mi-a spus că în Nisa aşa e plaja. Doar cele private mai conţineau ceva nisip, în rest trebuia să-ţi întinzi cearceaful pe bolovani.

Măcar dacă ştiam îmi luam de acasă încăţări din acelea speciale, că de cele din Nisa nici nu mă puteam apropia. Scumpe rău. De altfel ca toate produsele şi serviciile de pe Coastă. Normal aş zice. Dacă nu pe Coasta de Azur, atunci unde?

Dar apa…apa Mediteranei e divină şi are o culoare senzaţională. Un fel de turcuaz mai deschis. Curată, clară, transparentă. În apă tot bolovani dar cine mai ţinea cont de ei când te bălăceai în aşa baltă? C’est Magnifique! La fiecare 4-5 minute decola câte un avion de pe aeroportul internaţional din Nisa, situat chiar pe malul Mediteranei., destul de aproape de plaja noastră.

Seara am ieşit la o plimbare prin oraş. Foarte curat şi îngrijit. De, oraş-staţiune la Marea Mediterană. Nici nu ştiu dacă e corect spus staţiune. Staţiune e Mamaia, iar Nisa e cu siguranţă altceva. Plin de turişti, oraşul era foarte animat chiar şi la 1-2 noaptea.

Ne-am plimbat pe faleză, mai exact pe Promenade des Anglais, am văzut şi cele 7 statui, de culori diferite din Place Massena, care semnifică cele 7 continente şi oraşul vechi, plin de cafenele si magazine de suveniruri. Până la Nisa n-am ştiut cât de bună e apa rece după o îngheţată delicioasă. Încerc să-mi aduc aminte cum se cheamă acel loc, situat într-o piaţă din centrul Nisei, unde se mănâncă cea mai bună îngheţată din lume, cu toate aromele pământului

Mi-am propus să revin în Nisa. Cu un low-cost Bucureşti-Nisa, direct, facem doar câteva ore. Avem şi unde sta…Mulţumim pentru ospitalitate Nea Gigi. Să te ţină Dumnezeu sănătos! Ne vedem la vară

De citit din aceeaşi serie: Aproape o lună offline, Tronsonul București – Paprika Csarda, 1.400 km într-o singură zi, Serris – un orășel care mi-a rămas în suflet, Aux Champs Elysées, Am ajuns şi la Disneyland, Château de Versailles, Am urcat, într-un final, în Turnul Eiffel, Regula pariziană, Sunt români şi Coasta de azur – episodul 1: Monaco.

Iată că am ajuns din nou la Mediaş mai repede decât mi-am închipuit. După mega concediul petrecut la Mediaş şi Sighişoara alături de DreamTeamRO & families din luna august, era clar că o să ne întoarcem să ne revedem prietenii. Aşa am promis şi ne-am ţinut de promisiune. Am ajuns vineri la prânz la Mediaş şi ne-am întors în Bucureşti sâmbătă dupăamiază.

Ne lipsea doar un pretex, iar acesta a venit: Mediaş Blog Awards 2011, competiţie locală de bloguri care ar face invidioase multe blogosferi locale. Lasă că face Mediaş-ul. Mediaş Blog Awards e deja la a 3-a ediţie şi adună în competiţie din ce în ce mai multe bloguri. Sala Muzeului Gazului din Mediaş a fost neîncăpătoare.

E adevărat că pe lângă competiţie s-au desfăşurat si evenimentul Medias Mentorship, powered by Chinezu şi prezentările lui Mihai Negrea – proiectul OutinMures.ro şi a lui Tudor Popa – proiectul cemerita.ro, care au adunat şi viitori bloggeri, tineri de acum sau tineri mai de demult

Despre proiectul Buninet - Bunicii invață să comunice pe Internet v-am povestit ieri. Ce vreau să adaug e că pe lângă experienţa în sine şi networking-ul de rigoare, Mediaş Blog Awards a “smuls” o promisiune prin care se va încerca popularizarea platformei WordPress.com care stă în spatele celor mai multe bloguri, în detrimentul uneia dintre cele mai folosite platforme de către bloggerii medieşeni, adică Blogsport.com.

Promisiunea a venit de la medieşanul Cosmin Tataru care va susține gratuit 10 bloguri timp de 6 luni pe serverul personal, fiecare cu maxim 500 MB spațiu ocupat (administrare bloguri pe platforma WordPress inclusă) cu precizarea că oferta este valabilă doar pentru bloggerii medieșeni. Aveţi detalii aici. Bravo! Aş vrea să cred că la decizia asta a contribuit şi “presiunea” exercitată de DreamTeamRO asupra bloggerilor prezenţi la Medias Blog Awards

Ce a urmat, e istorie. Am mâncat o pizza, am baut un vin fiert alături de bloggerii medieşeni, iar apoi am refăcut “drumul folkului” din Sighişoara, de astă vară, adică ne-am retras în salonul roz de la Traube, unde am prestat folk şi alte muzici până noaptea târziu, în compania acelorlaşi prieteni dragi: Feri, Mircea, Cristi şi Cristina Pustai

Câştigătorii Media Blog Awards îi găsiţi aici.

Medias Blog Awards este un concurs organizat de Dianthus Medias cu sprijinul Centrului de Documentare Gaze Naturale Medias, Blogal Initiative, Dafora Turism, Mediasinfo.ro, Bigpizza Medias,Contrast-Publicitate, Mediaslive.ro, si Feri Teglas Blog.

La revedere Mediaş, ştiu că ne vom revedea!

PS. Make, ti-am simţit lipsa

…în formula DreamTeamRO aproape completă, fără Make al nostru, din păcate, absent motivat la cea de-a doua călătorie din acest an la Mediaş. Ne întoarcem la prietenii noştri alături de care ne-am distrat foarte bine vara asta, la începutul lunii august, şi cărora le mulţumim încă odată că fost nişte gazde minunate.

De data asta asta vom merge la Mediaş singurei, fără familioanele din dotare şi nu pot să nu mă gândesc la ce hăhăială o să iasă pentru că ştiu de ce sunt în stare nebunii ăştia din DreamTeamRO atunci când sunt “închişi” în câţiva metri patraţi Ştiu de pe acum că o să ajung la Mediaş cu dureri de fălci de la atâta râs O să doară dar abia aştept!

Pretextul deplasării noatre la Mediaş este competiţia Medias Blog Awards 2011, o iniţiativă a blogosferei locale aflată la cea de-a 3-a ediţie. Cine a zis că Mediaşul e un oraş mic? Cel puţin din punctul ăsta de vedere Mediaşul e imens. Bravo vouă!

În juriu o să fie doi dintre noi, adică Cristi, care e şi preşedintele juriului şi Vlad. Să jurijaţi bine băi, că noi ceilalţi o să bem în cinstea câştigătorilor

Medias Blog Awards 2011 este un concurs organizat de Dianthus Medias cu sprijinul Centrului de Documentare Gaze Naturale Medias, Blogal Initiative, Dafora Turism, Mediasinfo.ro, Bigpizza Medias, Contrast-Publicitate, Mediaslive.ro,  si Feri Teglas Blog.

Mulţumim, doamnelor de vis că ne suportaţi deplasările ăstea şi vă pupăm pe toate

Am cam rămas în urmă cu poveştile de călătorie de astă vară, din Europa. Mă grăbesc să le înşir în continuare pentru că mi-e teamă să nu uit ceva:D Ultimele episoade au fost poveşti din Paris. Cum orice poveste are şi un sfârşit, cu părere de rău am părăsit Parisul, oraşul care ne-a rămas în casa sufletului, şi ne-am îndreptat spre Coasta de Azur, mai exact Nisa.

Drumul către Coasta de Azur cred că este unul dintre cele mai frumoase din Europa. Mă refer la Autoroute du Soleil sau Autostrada Soarelui, varianta originală, cu trei benzi pe sens, asfaltul perfect, vegetaţia luxuriantă şi peisajul format din combinaţia munte-mare.

Despre plaja, baia în Mediterana şi plimbarea prin superbul oraş Nisa voi povesti în episodul următor. Cronologic a fost mai întâi plimbarea prin Monaco. Doar ne-am plimbat, n-am avut bani de Cazino Poate data viitoare.

Am început bine plimbarea prin Monaco, la modul că, fiind în maşină şi căutând un loc de parcare, am fost opriţi şi încadraţi de 4 poliţai monegasci, o femeie şi trei bărbaţi, de parcă ne aşteptau dinainte ca pe nişte pui de infractori urmăriţi internaţional . Ne-au cerut toate documentele şi le-au verificat prin staţie vreo jumătate de oră.

Am întrebaţi jenaţi ce se întâmplă? Ne-au explicat foarte frumos că e o procedură normală. Principatul Monaco nu este membru UE şi atunci se fac controale de genul ăsta din când în când, mai ales cetăţenilor străini. Noi ne încadram aici. Au rămas foarte miraţi cât de bine vorbim limba engleză sau limba franceză (şi ei săpâneau limba engleză foarte bine) şi s-au minunat că la noi se predau obligatoriu limbile străine, încă din primele clase de şcoală.

Ne-au salutat respectuos, am parcat şi ne-am văzut de plimbărica noastră. Cazinoul cu maşinile de lux parcate în faţă, cheiul cu iahturi, vapoarele de croazieră, palmierii, celebrul pasaj care face parte din pitoreasca cursă de formula 1 al Principatului Monaco, clădirile construite parcă una peste alta ce îţi dă senzaţia de amfiteatru perpetuu, toate sunt la locul lor, cum le ştiţi dar mult mai interesante văzute live

Mai bine vă las cu câteva poze:

De citit din aceeaşi serie: Aproape o lună offline, Tronsonul București – Paprika Csarda, 1.400 km într-o singură zi, Serris – un orășel care mi-a rămas în suflet, Aux Champs Elysées, Am ajuns şi la Disneyland, Château de Versailles, Am urcat, într-un final, în Turnul Eiffel, Regula pariziană şi Sunt români.

Postul de ieri al lui Make mi-a adus aminte de un episod şi hilar dar şi jenant din periplul nostru prin Europa din această vară. Ne aflam pe drumul nostru de întoarcere spre România, în Franţa, pe centura oraşului Bordeaux. Ne opriserăm la un semafor care lega două bretele ale centurii. Stând la semafor am observat la câţiva zeci de metri un grup de 6-7 spălători de parbrize, ştiţi voi de care, din aceia mai agresivi, care îţi spală geamurile la maşină vrei-nu vrei.

Atât am zis celor din maşină: “Băi, ăştia sunt de-ai nosştri, sunt r(r)omâni”. Ceilalţi au dat din umeri. Când am ajuns în dreptul lor, au văzut numărul de România al maşinii şi în cor au început să strige: “România!! România!!”, agitându-se spre noi de parcă l-ar fi văzut pe Iliescu Am izbucnit într-un râs din ăsta mai înfundat şi câteva secunde mai târziu am demarat spre direcţia în care trebuia să mergem.

Am fost cam jenaţi, de ce să nu recunoaştem, pentru că ceilalţi din trafic începuseră să se uite spre noi. Nu vreau să par rasist sau cum vreţi voi să-i spuneţi dar câteodată îi înţeleg pe francezi, pe spanioli când ne blamează şi ne fac în toate felurile deşi mă doare şi mă indignează că ne pun pe toţi în aceeaşi oală. Oricât ai lupta să-ţi speli imaginea ţării pe afară, imediat vin unii şi dau cu băţul în baltă urât de tot. Care erau şansele ca grupul acela de tineri (pentru că aveau vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani) să fie români? Mari, din punctul meu de vedere şi asta mă întristează.

Să vă mai spun că în Paris, pe Champs Elysées, erau vreo trei-patru “mese” la care se juca alba-neagra? Credeţi că ăia cu alba-neagră şi complicii din jurul lor erau nemţi, sau suedezi, sau elveţieni? Nu. Evident că erau români (le-am făcut şi o poză). Îi pot recunoaşte pentru că ştiu ce apucături au, ştiu cum arată şi le mai înţeleg şi limba. Şi iarăşi îmi crapă obrazul de ruşine…

Dacă nu erau ţestoasele lui Make, nu ajungeam să ne prelungim plimbarea după #GalatiTweetMeet şi să vedem o groază de lucruri interesante. Aşa de bine se potrivesc câteodată unele lucruri…

S-o luăm cu începutul. Ce e cu ţestoasele? Recuperarea şi aducerea ţestoaselor de apă şi de uscat fac parte dintr-un program al Universităţii unde Dom’ Profesor Make activează. Cei care găsesc astfel de animăluţe sună la un hotline şi le predau celor care se ocupă de ele, acestea urmând a ajunge într-un mediu propice, mai exact, în cazul de faţă, rezervaţia de la Măcin.

Zis şi făcut. După ce le-am plimbat un pic pe la Galaţi, am ajuns la o carieră de piatră, lângă Măcin, unde Make mai predase câteva exemplare ţestoase şi cu altă ocazie şi le-am lăsat în siguranţă. La timp, că începuseră să roadă cutia de carton în care au stăteau

Când a auzit Mister Nicu de Măcin i s-au aprins instant beculeţele. Ochii îi roteau în cap la la jocurile mecanice. Bang! Idee: dacă tot suntem în Măcin, nu facem şi o degustare de vinuri de Curtea Regală din Podgoria Sărica Niculiţel? Cu vizită inclusă la Pivniţa lui Terente? Păi cum să nu? Cum să ratăm aşa ceva? Norocul nostru a fost că gazdele, Dan şi Mircea, prietenii lui Nicu, erau prin preajmă. Noi uitasem că eram pe teritoriul lui Nicu, în Dobrogea de Nord.

Mircea, coordonatorul unui proiect foarte interesant de Cicloturism, ţi-l prezint pe prietenul meu Vlad Dulea. Sunt convins că aveţi foarte multe lucruri în comun şi că veţi putea colabora.

Revenind la vinuri sau…”uite aşa aş vrea să morrrrr…cu paharul lângă mine…” , ce poate fi mai nimerit după o zi aproape caniculară, decât un şpriţ alb şi rece? Ce poate fi mai nimerit decât o gustare de plăcinte dobrogene şi plăcinte cu mere şi nucă printre câteva pahare de vin rece? Nu ştiu cum să vă zic dar mie mi-au mers la casa sufletului.

Despre Pivniţa lui Terente pot să vă spun că e locul perfect unde poţi servi un vin cu prietenii şi petrece câteva ore memorabile. N-am avut vreme de data asta dar e un “must” pentru data viitoare. Ne gândeam că ar merita să facem chiar una dintre şedinţele DreamTeamRO acolo

PS. Trebuie menţionat faptul că transportul a fost asigurat de Make