23rd nov.

Mercedes-Benz E-Class All-Terrain. Să vină iarna!

Mercedes-Benz E-Class All-Terrain, 220 d 4Matic, 194 de CP, cutie de viteze automată 9G-TRONIC cu 9 rapoarte, un model al cărui preţ se ridică la o valoare de 75.291 de euro (TVA inclus).

Doar citind aceste specificaţii mi se zburleşte părul. Pe cuvânt. Acesta va fi modelul pe care îl vom lua în teste în week-end-ul ăsta, în episodul cu numărul 44 al proiectului #masinadefamilie. Un nou break de excepţie şi o destinaţie pe măsură – Valea Verde Resort Cund.

Mercedes-Benz E-Class All-Terrain

Ah, iar o să mă bucur de cutia aia automată de viteze 9G-TRONIC, la fel cum am mai făcut-o de curând cu alt break care mi-a plăcut enorm – Mercedes-Benz C-Class T-Modell – dar de data asta cu un plus de spaţiu la interior şi la portbagaj şi o echipare specială, cu caracteristici specifice maşinilor de teren.

După testul cu Mercedes-Benz C-Class am spus că acesta este break-ul suprem. Cred că m-am hazardat în condiţiile în care iată, vine tare din urmă break-ul de la E-Class, cu seria specială All-Terrain, pregătit să ne impresioneze şi mai tare, adică să-şi suflece mânecile şi să ne demonstreze că poate să facă faţă unor drumuri mai grele dar să arate la fel de elegant şi să se comporte la fel de bine. Vom vedea ce va aduce nou Mercedes-Benz E-Class All-Terrain, faţă de fratele C-Class T-Modell.

Cu alte cuvinte, începând de mâine şi până duminică, poate să vină si iarna, că nu ne pasă 🙂

Ceea ce ştim deja că aduce în plus Mercedes-Benz E-Class All-Terrain este capacitatea portbagajului mai mare, care este de 640 de litri, cu posibilitate de extindere la 1.820 de litri prin rabatarea banchetei din spate. Adică e imens, pe placul nostru.

Altfel, Mercedes-Benz E-Class All-Terrain mai aduce în plus o gardă la sol reglabilă, în funcţie de tipul de drum abordat, caracteristică pe care am mai întâlnit-o la Mercedes-Benz GLE SUV şi care e foarte utilă şi sistemul de suspensie pneumatică AIR BODY CONTROL despre care am să vă povestesc cu siguranţă în articolul de feed-back de după test.

Să aveţi un week-end excelent şi drumuri cât mai bune!

Ne puteţi urmări pe Instagram sau Facebook.

Test anterior #masinadefamilie: Renault ZOE 400. Toate episoadele proiectului #masinadefamilie şi alte articole legate de acest proiect le găsiţi aici.

Proiectul #masinadefamilie a câştigat locul 2 la Webstock Awards 2016cel mai mare eveniment de Social Media din România, la categoria Blogger’s Projects. Episodul 44 din #masinadefamilie este susţinut de către Mercedes-Benz Romania şi Valea Verde Resort Cund.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.