10th nov.

CULINARYON, cel mai mare centru de divertisment culinar din Europa, s-a lansat la București

Iată că în decurs de câteva săptămâni, am ajuns de două ori la CULINARYON, cel mai mare centru de divertisment culinar din Europa, care şi-a deschis porţile în România, la Bucureşti, la final de octombrie.

Nu am cum să nu vă recomand CULINARYON, un centru de gătit căruia i se mai spune şi Disneyland-ul experienţelor culinare. O să vedeţi imediat de ce.

Prima oară am ajuns aici la un eveniment Heidi, odată cu lansarea unei platforme online de promovare a celebrului brand de ciocolată, când nu era disponibil tot spaţiul actual – doar sala principală era gata, la acea oră – iar apoi la lansarea propriu-zisă, la final de octombrie, când am putut vedea centrul în dimensiunea sa întreagă, pe lângă sala principală alte două studiouri plus multiple alte spaţii fiind gata să-şi primească oaspeţii.

La evenimentul de lansare am fost chiar cu toată familia unde am experimentat cum poţi să-ţi faci pastele făinoase singur, uşor şi comod. A fost un lucru în echipă, desigur, adică fetele au frământat aluatul si l-au dat prin maşina de făcut paste, iar eu am făcut poze 🙂 Aşa gătim noi în familie :)))

Câteva cifre legate de CULINARYON

Revenind la primul centru CULINARYON din Bucureşti, acesta este situat pe Şoseaua Pipera, nr. 48, într-o zonă cu mare vad pentru evenimente private sau corporate, într-un hangar complet renovat, spaţiu care se întinde pe o suprafaţă totală de 1.300 de metri pătraţi.

Asa cum spuneam, sunt disponibile 3 mari studiouri modulare de gătit care comunică între ele, fiecare fiind echipat cu staţii de gătit mobile extrem de bine dotate, mese speciale pentru bucătari, bar şi sisteme multimedia de ultima generaţie, gata oricând să găzduiască un mare eveniment de până la 200 de persoane sau 3 evenimente mai mici, în acelaşi timp.

CULINARYON include şi o sală VIP, unde pot fi organizate evenimente private cu participarea celor mai renumiţi chefi sau poţi petrece seri relaxante cu prietenii în jurul unei mese unicat, din lemn de măslin, veche de peste 100 de ani. Sala VIP este cu atât mai impresionantă, cu cât oferă o vedere panoramică asupra studiourilor.

Centrul mai cuprinde şi o încăpere mai intimă, unde invitaţii vor descoperi cele mai bune vinuri româneşti şi internaţionale, vedetele fiind selecţia premium de vinuri WineOn produse în regiunile Toscana şi Piemont din Italia. În plus, CULINARYON are în dotare şi două săli de conferinţă modulare, care pot găzdui întâlniri de afaceri, înaintea începerii distracţiei.

CulinaryOn

CULINARYON sau Disneyland-ul experienţelor culinare

Acest concept unic a fost lansat, în 2012, la Moscova, a ajuns, în 2015, în Singapore, unde publicaţia „The Business Times” l-a definit drept „Disneyland-ul experienţelor culinare”. Spaţiul creat este unul relaxant , în stilul loft-urilor din New York, fiind locul ideal pentru a încerca reţete noi, a primi oaspeţi, a găzdui team-building-uri eficiente şi distractive, evenimente corporate, conferinţe, aniversări de neuitat, petreceri pentru copii sau numeroase petreceri tematice.

CULINARYON este o reţea internaţională de studiouri de gătit şi de divertisment, care deţine centre în Singapore, Moscova şi Bucureşti, şi are în plan să deschidă cel puţin 100 de noi centre la nivel internaţional. Lansată în 2012, compania a organizat până acum evenimente la care au participat peste 70.000 de clienţi şi este liderul de piaţă în zona de divertisment culinar, cu o cota de piaţă de 60%.

Cu o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi, CULINARYON Singapore este nu numai cel mai mare astfel de spaţiu din oraş, ci şi singura alternativă unde marile companii cu mii de angajaţi pot organiza evenimente unice.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.