28th sept.

Ford Edge, primul model de la Ford din proiectul #masinadefamilie

Iată că la fix 3 ani de la debutul proiectului #masinadefamilie – pe 1 octombrie se împlinesc 3 ani – bifez un episod nou şi prima colaborare cu Ford, o marcă foarte dragă mie, ţinând cont că una dintre masinile noastre de familie a fost pentru o perioadă de aproape 6 ani de zile un Ford Focus de care îmi amintesc cu plăcere.

Primul test cu un model Ford din proiectul #masinadefamilie îmi ne va aduce aminte de Focusul nostru la care nu am schimbat prea multe şi l-am condus cca 90.000 de km fără prea multe reparaţii. Nu m-a lăsat baltă niciodată.

Aşadar, în noul episod, cel cu numărul 39, protagonistul testului va fi un Ford Edge, un SUV Premium pe care l-am mai condus într-un scurt test de vreo oră, în vara acestui an şi care mi-a făcut o primă impresie foarte bună. Atunci, mi-am promis că o să fac tot posibilul să-l iau, cândva, într-un test din #masinadefamilie, alături de ai mei.

Ford Edge

Modelul cu care o să ne plimbăm în acest week-end este un Ford Edge, echiparea Titanium, motorizare diesel 2.0 TDCi, 210 CP Bi Turbo, tracţiune integrală şi cutie de viteze Ford PowerShift automată.

Vă zic de pe acum că Ford Edge are scaune încălzite pentru pasagerii din spate, un detaliu care ştiu că o să le bucure foarte tare pe fete, mai ales că e destul de rar – l-am întâlnit doar la un singur model din testele noastre. Unul de lux. Iar eu o să mă bucur de volanul încălzit. Nu, n-a venit iarna dar ne plac detaliile astea 🙂

Ford Edge are un portbagaj cu o deschidere mare şi un volum mai mult decât generos, de 602 litri, dar chiar şi aşa nu îmi fac griji că nu o să-l umplem. Am făcut-o de fiecare dată, îndiferent de capacitate.

Sunt curios de eficacitatea sistemului de control activ al zgomotului, de care am tot auzit, sistem care elimină zgomotul nedorit din habitaclu (motor, vânt etc). Dar despre acesta şi despre alte lucruri pe care urmează să le descoperim, în articolul feed-back de după testul cu Ford Edge.

Week-end plăcut şi să aveţi drumuri bune!

Ne puteţi urmări pe Instagram sau Facebook.

Test anterior, Honda Civic 5D. Toate episoadele proiectului #masinadefamilie şi alte articole legate de acest proiect, le găsiţi aici.

Proiectul #masinadefamilie a câştigat locul 2 la Webstock Awards 2016cel mai mare eveniment de Social Media din România, la categoria Blogger’s Projects. Episodul 39 din #masinadefamilie este susţinut de către Ford Romania.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.