articol
24th Iul

E prăvălia mea. Dacă nu îți place, te rog să o ocolești!

Cumva, rândurile care urmează mi-au fost provocate de articolul lui Cristi dar e un subiect pe care îl mestec mai de mult: articolele publicitare, bannerele şi linkurile afiliate vs cititori indignaţi că acestea există.

Dacă citiţi articolul lui Cristi, pe scurt, cineva îl acuză că are un link afiliat (un link care duce către un site de unde dacă faci cumpărături, nenea Cristi câştigă un mic procent. Adică e plătit pentru că face o recomandare. Dar doar dacă cel care a dat click cumpără. Preţul produsului achiziţionat este acelaşi, Cristi având doar un comision. Nimic nou, se practică şi e ok).

Şi nu doar îl acuză, ci îl şi jigneşte. Destul de nasol. Că e josnic să pui link afiliat şi alte argumente fără substanţă. Nu pricep de ce atâta înverşunare…

Din punctul meu de vedere, lucrurile stau mai simplu decât par.

Şi eu am comentatori frustraţi care mă acuză că unele articole sunt plătite, că să-mi fie ruşine, că sunt articole „la comandă” (ăsta e un limbaj de lemn după care mă topesc). Nu le răspund. În nicio situaţie. M-am învăţat să îi ignor şi bine fac că nu dau le dau apă la moară.

Dar dacă ar fi să le răspund, pe lângă răspunsul clasic că nu îmi plătesc ei salariile şi facturile, şi ăsta e rostul site-ului, e un business până la urmă, le-aş da un exemplu extrem de simplu, ca o comparaţie:

Blogul/ site-ul meu este ca un magazin. În magazin, dacă intri şi cumperi ceva, ai pretenţia să fie gratuit? Nu. Plăteşti pentru ceea ce cumperi, fără să comentezi indignat. Nu e nicio capcană. Dacă doar intri şi nu cumperi nimic, o poţi face şi nu te costă nimic. Dar dacă vrei să cumperi ceva, atunci plăteşti preţul afişat.

Exact la fel e şi pe site sau blog: dai click pe un link afiliat, iar apoi cumperi un produs, eu îmi iau un mic comision, dacă citeşti un articol plătit, înseamnă că te-a interesat subiectul, se află în sfera ta de interes, dacă dai click pe un banner si pe urmă cumperi un produs pe care ţi-l doreşti, nu înseamnă că ţi-am băgat mâna în buzunar. În plus, îl cumperi la acelaşi preţ.

Ca să nu mai zic câtă muncă e în spatele acestor articole, a conţinutului, plus resursele ce intră în administrarea unor astfel de platforme: salarii, mentenanţă, hosting, instrumente pentru newsletter sau membership etc. Toate acestea costă bani. E un business, cum spuneam mai sus.

Aşa că de ce să ne stricăm dispoziţia? Întotdeauna vor fi unii care te vor înfiera că tu câştigi bani de pe urma lor, că te îmbogăţeşti şi alte alea, îndiferent de ceea ce faci. E prăvălia mea, iar dacă nu-ţi place, te rog să o ocoleşti. Am o groază de alte exemple de oameni care apreciază munca mea. Pe ei mă concentrez.

A nu se înţelege că nu ţin cont de sugestii. Ba da, apreciez întotdeauna feed-back-ul dar să fie argumentat.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (3)
  • Nu ii pasa chiar nimeni daca folosesti sau nu linkuri de afiliere. Ca se mai trezeste cate unul, e fix zero. Se face tam tam pe o problema care nu exista. Pe de alta parte daca e sa judecam drept, asa cum spui si tu daca nu iti place un magazin sau un blogger il ocolesti, si aici pot sa spun ca mi-ai promis support intr-o chestie dupa care nu am mai avut parte de acel suport. Asa ca doar din inamplare am ajuns aici. Partea buna e ca o sa te tin minte toata viata desi nu e cazul sa iti pun aici de ce.

    • Ce legatura are una cu alta? La fel ca tine, am avut si afaceri care nu au iesit. Mi le-am asumat.

  • […] acest motiv, sunt complet de acord cu ce zice Claudiu Ciobanu. Din acest punct de vedere, strict din acesta, Chinezu a gresit la el acasa, tipa a gresit la altul […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *