tabără
29th Iun

Să vină tabăra! Tabăra de Social Media #bizsmscamp de la Pârâul Rece

Dacă tot suntem în plin sezon de tabere, exact peste o săptămână, la ora când scriu acest articol, voi fi în tabăra de Social Media Biz SMS Camp, organizată de Revista Biz, locul unde, de două ori pe an, timp de aproape 4 zile, se întâlnesc Agenţiile (de PR sau altele), Bloggerii şi Companiile. Nu degeaba îi spune ABC-ul Social Media.

Tabăra

Nu vin toţi bloggerii, toate agenţiile sau toate companiile, ci doar cei care vor să iasă de după computer sau din birourile scorţoase şi să vină în locul unde se dă ora exactă în Social Media din România. Pentru că asta se întâmplă la Biz SMS Camp.

Va fi cea de-a 7-a mea tabără consecutivă, dintre cele 12 ediţii organizate până acum. La primele 5 am lipsit…nemotivat dar le-am prins pe restul. Da, e un virus, ceva. Se ia repede si nu mai scapi de el ani de zile 🙂

Oricât de mult susţin câte unii că mergem acolo doar să ne destrăbălăm (parţial au dreptate), pe atât de mult nu-mi pasă de ce cred ei. Asta e şi ideea taberei: să poţi să înveţi lucruri într-un mod relaxat, pentru că altfel se leagă lucrurile cu o bere în mână şi în pantaloni scurţi, departe de aerul condiţionat din birou şi de privirea iscoditoare a şefului.

Ăsta este şi unul dintre multele motive pentru care am revenit şi o să revin în tabără. Alt motiv este că mă simt bine acolo şi îmi face plăcere să revăd gaşca veselă – cam 30 – 40 de oameni vin tabără de tabără, iar restul cam până la 100 sunt oameni noi.

Si nu e numai cu hăhăială în tabăra Biz SMS Camp. Sunt multe lucruri pe care le deprinzi în tabără. Un lucru pe care l-am învăţat, aplicat şi mi-a reuşit de cele mai ori, din poziţia de blogger, este să nu aştepţi ca brandurile şi agenţiile să vină la tine, să te descopere, ci să mergi tu la ei cu lecţia învăţată, cu un concept bine pus la punct si să le arăti că poţi să aduci valoare adăugată brandului. Aşa s-a născut proiectul #masinadefamilie. Exact aşa.

Dar petrecerile….petrecerile din tabăra Biz SMS Camp sunt bestiale şi cu tone de surprize. De fiecare dată am crezut că nu mai pot fi surprins. În ediţia trecută a taberei, cea din iarnă, ne-a vizitat Moş Crăciun care a coborât din camionul acela celebru cu Coca-Cola. M-am bucurat ca un copil. O super activare care mi-a ramas în suflet.

Nu scriu toate astea pentru a vă invita în tabără – nu mai sunt, de mult, locuri disponibile pentru această ediţie – ci pentru că vreau sa rămână şi aici, scris, să recitesc cu plăcere peste ceva vreme, iar în plus, dacă citeşte cineva, poate se gândeşte serios să vină în ediţiile următoare.

Aşadar, ne (re)vedem în tabără!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *