5th Apr

AFI Aventurier devine loc de antrenament pentru polițiști

Da, cel mai mare parc de aventură indoor din Europa, AFI Aventurier, din centrul comercial AFI Cotroceni, a devenit, începând de azi, locul de pregătire al poliţiştilor, prin parteneriatul încheiat între centrul comercial şi Corpului Național al Polițiștilor.

AFI AventurierAşa că, dacă ajungeti prin AFI şi o să vedeţi nişte poliţişti căţărându-se pe acolo sau dându-se cu tiroliana, să nu vă speriaţi, mai ales că vor fi amestecaţi printre civili. Nu e vreo acţiune în forţă. E doar un antrenament, iar de acum înainte, va fi o imagine comună în centrul comercial.

Din câte am înţeles, poliţiştii au program sportiv obligatoriu în fiecare săptămână, pentru a-şi păstra condiţia fizică (au un număr de ore minim săptămânal, în funcţie de activitatea în poliţie), iar AFI Aventurier este o variantă foarte profi de a „executa” acest program sportiv, fără să se observe că este unul impus 🙂

Ce e şi mai interesant este că parteneriatul prevede că angajații Ministerului de Interne vor putea folosi baza AFI Aventurier pentru antrenare, tonifiere, exerciții specifice, dar și pentru a se recrea cu întreaga familie, adică şi membri familiei pot folosi baza.

De reţinut că ședințele sunt supervizate de alpiniști cu experiență, care te îndrumă si te ajută să îți depășești limitele și să ieși din zona de confort.

AFI Aventurier a fost deschis în luna septembrie a anului trecut și cuprinde trasee cu diferite grade de dificultate, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Pe lângă aceste trasee, parcul de aventură mai dispune de o enormă pânză de păianjen, precum și de cea mai lungă tiroliană dintr-un centru comercial din Europa, care măsoară 110 metri liniari.

Am câştigat la tombolă un voucher cu intrări nelimitate la AFI Aventurier, valabil până la sfârşitul anului

La conferinţa de presă, cu ocazia lansării parteneriatului AFI Aventurier – Corpul Naţional al Poliţiştilor, am avut noroc si am câştigat la tombolă un voucher cu intrări nelimitate la parcul de aventură AFI Aventurier, valabil până la 31 decembrie 2017, spre bucuria fetelor.

A fost o tombolă la care au participat toţi ziariştii şi bloggerii, iar cartea mea de vizită a fost cea extrasă din bol. Ce să zic? Am avut noroc 🙂

Aşa că, fetelor, pregătiţi-vă pentru că avem treabă. Deşi am mai fost în parcuri de aventuri, nu m-am dat niciodată. Recunosc, mi-e frică si am rău de înălţime. Însă fetele au mai fost şi sunt înnebunite după căţărare si tiroliene. Aşa că, să fie primit 🙂

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *