13th Mar

Mitsubishi ASX a fost partenerul episodului 33 din #masinadefamilie

În episodul din week-end-ul trecut al proiectului #masinadefamilie, cel cu numărul 33, am avut în teste, pentru prima oară, un model al constructorului Mitsubishi, prin bunăvoinţa prietenilor de la Ţiriac Auto cărora le mulţumesc pentru deschiderea şi aprecierea pe care o au faţă de proiectul meu, unic în România.

Concret, modelul pe care l-am luat în teste a fost un Mitsubishi ASX, cu motorizare diesel de 1,6 litri şi 114 CP, nivel de echipare Invite, 4WD (tracţiune integrală nepermanentă) şi cutie manuală cu 6 + 1 trepte. Ca să se înţeleagă exact, nu este vorba despre noul Mitsubishi ASX, cel care a primit de curând un facelift. O să facă şi acesta parte din proiect dar într-un episod viitor.

Mitsubishi ASX

Aşa cum am fost „avertizat”, deşi Mitsubishi ASX este un crossover urban (un SUV compact) de dimensiuni mai reduse, spaţiul generos la interior a fost cea mai plăcută surpriză, atât pentru picioare cât şi pe înălţime.

Chiar dacă nu am mers cu o versiune cu echipare de top, dotările versiunii Invite acoperă cam toate nevoile de bază şi poate fi o variantă bună pentru familiştii care îşi doresc o maşină cu un preţ mai accesibil dar care să aibă şi spaţiu la interior şi în portbagaj, să poată să se şi „caţăre” un pic cu ea, să aibă siguranţa unei transmisii integrale atunci când este nevoie şi să aibă şi un consum economic. Eu cred că e minimul decent pe care un părinte şi-l doreşte de la o maşină, iar ASX_ul chiar îl oferă.

Ce mi-a plăcut

  • spaţiul generos la interior, mai ales pentru locurile din spate
  • poziţia înaltă la condus, pe placul meu
  • dinamicitate, în ciuda celor 1,5 tone ale maşinii, iar motorul, unul foarte economic, este responsabil pentru asta
  • consumul redus

Ce nu mi-a plăcut:

  • putin rigidă din punct de vedere suspensii. Drumul accidentat nu este o opţiune de luat în calcul. Cel puţin nu pentru mult timp.
  • putin zgomotoasă la rulare (o antifonare nu foarte performantă, deşi, din exterior, motorul nu pare foarte zgomotos)
  • cotiera de pe consola centrală e poziţionată forte în spate. Ea culisează spre faţă însă nu suficient de mult, fiind aproape inutilizabilă atunci cănd vrei să-ţi sprijini cotul pe aceasta, că tot vorbim de o maşină cu cutie de viteze manuală

Design

Designul lui Mitsubishi ASX nu este unul extraordinar şi nu o să insist pe el. Da, poate fi important pentru unii acest aspect, pentru care ar alege altceva – la mai mulţi bani – dar caracteristicile practice pentru acest model sunt mult mai importante si merită toată atenţia.

Confort

Modelul luat în teste nu avea echiparea de top însă nu ne-au lipsit atât de mult pilotul automat, sau scaunele încălzite, sau trapa, sau tapiţeria din piele. Spaţiul la interior este arhisuficient, iar fetelor, deşi le-au lipsit anumite „gadget-uri”, au dormit confortabil în spate şi nu s-au plâns de nimic.

Pentru mai mult confort mi-aş fi dorit o cutie automată dar e doar un moft personal.Cum ziceam, ASX-ul nu e foarte confortabil pe drum accidentat, denivelările şi gropile simţindu-se în mod pronunţat.

Siguranţă

Poziţia înaltă de condus şi oglinzile de dimensiuni mari oferă o bună vizibilitate. Un detaliu foarte important pentru o deplasare cu familia, atunci când locurile din spate sunt ocupate de copii, îl reprezintă sistemul centralizat al uşilor ce blochează usile nu doar pe exterior ci si pe interior, sistem prezent si la ASX.

Iată alte elemente şi sisteme de siguranţă prezente pe Mitsubhi ASX:

·      Ancore ISO-FIX pentru scaune copii (x2) montate la bancheta spate (noi am trecut de faza asta dar merită menţionate)
·      Centuri de siguranţă cu 3 puncte de ancorare faţă (pretensionate) / spate
·      Imobilizator electronic
·      Sistem de monitorizare a presiunii în roţi
·      ESS – Semnalizare vizuală pentru frânarea de urgenţă, ABS (Anti-lock Braking System),  EBD (Electronic Brake-force Distribution), BA (Brake Assist), Brake Override System
·      ASC+TCL+HSA – sistem de control activ al stabilităţii si tracţiunii la care se adaugă Hill Start Assist System (asistenta la pornirea în rampă)

În plus, adăugăm sistemul de airbag-uri: frontale, laterale pentru şofer şi pasager, pentru genunchi (şofer) şi airbag-uri laterale de tip cortină. De asemenea, dacă tot e un crossover urban, modelul testat are şi senzori de parcare.

Utilitate

Portbagajul are capacitatea de 419 litri şi, ca de fiecare dată, am reuşit să îl umplem. Niciodată nu am raţionalizat bagajele, ca să zic aşa. De fiecare dată ne-am adaptat la spaţiul pe care l-am avut la dispoziţie şi am aşezat lucrurile astfel încât să se închidă uşa portbagajului. La fel am făcut şi acum.

Portbagajul are şi un compartiment „secret” unde, la fel ca la alte modele cu spaţiu similar, eu mi-am pus geanta cu laptopul. E un spaţiu suplimentar util. Apoi, bancheta este rabatabilă asimetric 60:40 pentru diferite situaţii de transport a unor obiecte mai voluminoase.

În rest, ASX-ul are multiple spaţii de depozitare: un spaţiu în bord, sub comenzile climatizării, foarte generos, pentru 2 telefoane, un spaţiu sub cotiera dintre scaunele din faţă, clasicul torpedou, buzunare în uşi (doar uşile din faţă), suport pentru 2 pahare pe consola centrală, un buzunar în spatele scaunului pasagerului din faţă.

De asemenea, e bine de ştiut că ASX-ul are nişte spaţii generoase de depozittare sub scaunele din faţă. Cred că sunt cele mai mari din câte am văzut la modelele testate. Pentru noi, cel putin, e mare lucru, la câte cutii de Lego, jucării, papuci si alte chestii ne luăm cu noi 🙂

Dimensiunile exterioare, nu foarte mari, îi permit lui Mitsubishi ASX  fie o maşină uşor de parcat în oraş. Garda ridicată la sol, pneurile de dimensiuni generoase (215/65R16 ) şi sistemul de tracţiune integrală (tracţiune nepermanentă care se cuplează de câte ori este nevoie de la un buton situat pe linia mediană) ne-a dat curaj  abordăm şi drumuri mai accidentate pentru un soft off-road, însă suspensia relativ rigidă ne-a trimis destul de repede înapoi pe asfalt. Cu toate acestea, la nevoie, ieşi cu bine din situaţii delicate, cu aderenţă scăzută (mai ales iarna), teren accidentat sau pante abrupte.

Consum

Capacitatea rezervorului este una mare, de 60 de litri, ce îţi asigură o autonomie pe măsură.

O altă surpriză în ceea ce-l priveşte pe Mitsubishi ASX a fost consumul excelent de combustibil. Astfel, noi am consumat cam 50 de litri în acest test de aproape 800 de km, rezultând un consum de cca 6,25 de litri la suta de kilometri, cu tot felul de drumuri, inclusiv mers prin oraş.

Motorizarea diesel cu o capacitate nu foarte mare dar cu resurse bune pentru cei 114 CP, este principala explicaţie a acestui consum. Apoi, la consumul bun a mai contribuit şi treapta a 6-a cu care am rulat chiar la viteze de deplasare mai reduse, sistemul start&stop şi maniera de condus.

Apropos de maniera de condus şi de limitarea „accelerărilor”, ASX-ul are pe bord, între ceasuri, un indicator al dozei de acceleraţie care îţî arată când te afli în zona de consum mic, o zonă verde. Atâta timp cât eşti pe verde, consumul e ok dar dacă depăşeşti zona verde, consumul creşte.

Oricum, ajutat de acest indicator, în acest test mi-am propus să scot un consum cât mai mic, fără acceleraţii puternice, fără depăşiri în forţă, folosirea frânei de motor, mersul cât mai subturat. Asta am şi făcut, iar rezultatul a fost un consum redus.

Mitsubishi ASX – preţuri:

Preţ model în teste: 26.164 euro (TVA inclus)

Ofertă specială – 21.990 euro (TVA inclus), cu garantie: 60 de luni, in limita a 150.000 km (în primele 24 luni fără limită de kilometri).

Concluzie: Mitsubishi ASX este o maşină corectă pentru ceea ce oferă la acest preţ, pentru nivelul de echipare şi performanţele sale, este un model fiabil, ca mai toate japonezele, deci poate fi o variată de luat în seamă pentru o maşină de familie.

Puteţi urmări episoadele proiectului #masinadefamilie pe Facebook şi Instagram.

Test anterior, Jaguar F-PACEToate episoadele proiectului #masinadefamilie şi alte articole legate de acest proiect, le găsiţi aici.

Proiectul #masinadefamilie a câştigat locul 2 la Webstock Awards 2016 , cel mai mare eveniment de Social Media din România, la categoria Blogger’s Projects. Episodul 33 din #masinadefamilie a fost susţinut de către Ţiriac Auto şi Hotel PRIVO.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *