7th Feb

Jaguar F-PACE sau îmblânzirea Jaguarului. Primul episod din #masinadefamilie din acest an

Jaguar F-PACE, noul SUV de lux de la Jaguar, intră brusc în proiectul #masinadefamilie, în episodul cu numărul 32 şi primul din acest an. Astfel, după o pauză din raţiuni de vacanţă, zăpadă, frig dar şi odihnă, reluăm testele de familie, cu #masinadefamilie, cu un episod special, unul #faracopii, #doarcuparinti 😀

Jaguar F-PACE

 

Ştiu că toată lumea aşteaptă să vadă 4 persoane într-un episod din #masinadefamilie – 2 mari şi 2 mici, de fiecare dată – lucru care se va întâmpla şi de acestă dată, numai că vom fi…4 mari. Doar 4 mari. Am mai avut un antecedent, în toamna trecută, când tot într-un episod – şocant – fără copii, am plecat doar eu şi doamna mea cu un MINI Cooper S. Şi a fost fain!

Şoc şi groază, din nou! Unde sunt copiii, pentru că săptămâna asta e vacanţă, nu? Copiii sunt ok, sunt în tabăra de schi, iar noi ne facem de cap, din nou, fără ei. De data asta nu singurei, ci cu prietenii noştri buni, pelicanii de la www.info-delta.ro 😀 Pentru că şi fata lor e tot în tabăra de schi. So, why not?

Revenind la maşină, iată cam ce model am ridicat azi de la Ţiriac Auto: Jaguar F-PACE, un crossover cu motorizare diesel V6 de 3.0 litri şi 300 CP, tracţiune integrală, cutie automată în 8 trepte şi nivel de echipare Portofolio. Adunând şi scăzând, e vorba de o maşină de aproape 80.000 de euro. Wow!

Aşa că, am stat noi ce am stat fără să vă mai astenizăm cu vreun episod din #masinadefamilie, dar şi cănd am repornit, avem un model wow de testat!

Culoarea metalizată se cheamă Quartzite şi este exact ca în poza de mai sus. Eu unul abia aştept să o conduc la drum lung. Noul crosover Jaguar F-PACE promite, pe lângă performanţele ridicate, confortul de care să ne bucurăm într-o deplasare specială din #masinadefamilie, cu atât mai mult cu cât Jaguar F-PECE Portofolio este cel mai luxos dintre modelele F-PACE.

Despre acestea dar şi alte detalii, în articolul de feed-back, de după test. Până atunci, ne puteţi urmări pe Facebook şi Instagram

Test anterior, Mercedes-Benz GLC. Toate episoadele proiectului #masinadefamilie şi alte articole legate de acest proiect, le găsiţi aici.

Proiectul #masinadefamilie a câştigat locul 2 la Webstock Awards 2016 , cel mai mare eveniment de Social Media din România, la categoria Blogger’s Projects. Episodul 32 din #masinadefamilie este susţinut de către Ţiriac Auto.

Să aveţi o săptămână excelentă!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *