Veranda Mall
21st Dec

Câteva activități de familie pe care vi le recomand în noul centru comercial Veranda Mall

Am stat 8 ani în zona Obor, chiar lângă piaţa Obor, între 1992 şi 2000, şi fiecare vizită în zonă îmi trezeşte o grămadă de amintiri. A fost perioada când am cunoscut-o pe Alina şi când aveam un loc numai pentru noi: o garsonieră simplă, fără pretenţii, dar caldă şi primitoare.

A fost perioada primelor experienţe de muncă, perioada când trebuia să mă întreţin singur, departe fiind de ai mei, perioada când trebuia să mă gospodăresc singur, să am grijă de mine, dar şi de o casă. Rezumând, a fost perioada când am intrat în viaţă pe cont propriu. De-asta amintirile legate de zona Obor sunt speciale.

Apoi, în 2000, am schimbat sectorul, iar mai târziu am schimbat chiar oraşul, zona Obor devenind o zonă departe de proximitatea noastră şi prin care treceam doar dacă ieşeam din Bucureşti, prin Voluntari, în drum spre Moldova.

Numai că zilele trecute, duminică după-amiază, am revenit în zona Obor şi ne-am propus să vedem ce se poate face în noul centru comercial Veranda Mall, situat vis-a-vis de piaţa Obor, piaţa pe care o vizitam frecvent atunci când stăteam la 2 minute distanţă faţă de aceasta. Ciudat sentiment am avut să merg pe strada Ziduri Moşi şi să nu merg la piaţă, ci vis-a-vis, în noul centru comercial.

img-4063-copy

Şi am stat vreo 3 ore şi jumătate în Veranda pentru că, din start, ne-am propus să cumpărăm cadourile de Crăciun pentru cei dragi, dar şi să mâncăm ceva, iar fetele să se şi distreze cât făceam noi shopping convulsiv.

Food court-ul nu e prea mare, dar are tot ce trebuie din punct de vedere restaurante. Noi ne-am împărţit între Salad Box, Rustic şi KFC. Ca alternative pentru luat masa mai sunt McDonald’s, Mesopotamia, Noodle Pack, Oro Toro, iar în afara zonei de food court mai există Sushi Terra (nu am mers pentru că fetele nu se dau în vânt după sushi, dar am auzit numai lucruri bune despre restaurant) şi zona specială de Snacking ce aparţine Carrefour, situată la una dintre intrările în hipermarket, cu produse de fabricaţie proprie.

După ce am mâncat, pe Sara am lăsat-o la locul de joacă Gymboland unde a stat cam toată perioada cât am umblat noi prin Mall, cu o pauză când a mers cu Ana la Atelierele de Pictură. Şi-au ales câte o piesă de ornament pentru brad din ipsos şi au colorat-o. Atelierele de Pictură se desfăşoară într-o zonă special amenajată pentru diferite activităţi pentru copii, situată lângă food, în zilele de 22, 23, 27, 28 şi 29 decembrie, între orele 16.00 şi 17.30. Le recomand. Oamenii care se ocupă şi îi îndrumă pe copii sunt foarte calzi şi primitori.

Accesul la Atelierele de Pictură este gratuit, copiii având la dipoziţie pensule, culori şi toate cele necesare pentru pictat. Tot gratuite sunt şi spectacolele de teatru de săptămâna asta. Despre ce spectacole este vorba? Veranda Mall, în colaborare cu Teatru la Cinema, îi invită pe cei mici să pornească într-o aventură memorabilă în Țara de Gheață, avându-i alături pe Moș Crăciun și Rudolf. Astfel, în perioada 19 – 23 decembrie, copiii sunt așteptați în fiecare seară, de la ora 18:00, să se bucure de piesele de teatru pregătite special pentru ei, la care au, de asemenea, acces gratuit.

În plus, după atelierul de pictură, în seara de 22 decembrie, vizitatorii Veranda vor putea asculta Ansamblul Doina (în intervalul 17:30 – 18:00), la un pahar de vin fiert oferit gratuit de Carrefour (17:00 – 19:00), iar Sephora a pregătit special pentru mămici sedințe de make-up.

Când am fost noi, am prins corul pensionarilor Omenia, format numai din bunici, şi care ne-au încântat cu câteva colinde. A meritat să-i ascultăm. Am făcut şi un scurt live, dacă vreţi să-i ascultaţi şi voi.

AICI puteţi consulta programul spectacolelor şi a tuturor evenimentelor din Veranda Mall.

Despre shopping ce să vă spun? Veranda are o paletă de magazine foarte echilibrată, pentru toate vârstele şi gusturile, iar reducerile din această perioadă de la magazinele de fashion cu ţinute pentru fiecare membru al familiei nu sunt deloc de neglijat.

În această perioada există o promoţie dedicată celor care trec pragul Veranda Mall, promoţie pe care am activat-o şi noi: cumpărăturile de minim 200 de lei, efectuate la oricare comerciant, în perioada 28 noiembrie – 18 decembrie, îţi aduc garantat un premiu instant – doze de Coca-Cola sau camioane Coca-Cola în miniatură – dar şi posibilitatea de a câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii: 2 excursii pentru întreaga familie (maxim 4 persoane) în România, 1 televizor şi o cameră foto digitală, 2 mese cu mâncare specifică sarbătorilor de iarnă şi decoraţiuni de Craciun.

Pentru distracţie outdoor, în perioada rece, spre bucuria Anei, Veranda Mall este un punct interesant de atracţie cu noul patinoar, primul patinoar din cartier şi primul patinoar în aer liber deschis din acest sezon, cu o dimensiune totală de 650 mp. Ca să ştiţi, de luni şi până joi, accesul este 15 lei de persoană, iar de vineri până duminică este de 20 de lei de persoană. 15 lei costă închirierea unei perechi de patine, de la măsura 23, până la 47.

Lângă patinoar este şi un loc de joacă în aer liber, iar în această perioadă funcţionează si un Târg de Crăciun, cu căsuţe din lemn unde îţi poţi cumpăra diverse lucruri specifice.

Tot afară, în partea din faţă a centrului comercial, înainte de intrarea spre food court, există un interesant amfiteatru care în perioada caldă va găzdui numeroase spectacole în aer liber: concerte, piese de teatru etc.

Acesta este un articol de informare pentru bucureşteni, cu precădere pentru cei din zona Obor – Doamna Ghica – Colentina, care indică principalele activităţi ce se pot face în noul Mall Veranda, primul mall de proximitate din București, în perioada Sărbătorilor de Iarnă şi nu numai. Mai multe detalii pe pagina de Facebook Veranda Mall.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *