15th Dec

Cum a fost cu noul Mercedes-Benz GLC în episodul 30 din #masinadefamilie

Pe lângă clasa B, cea targetată ca fiind #masinadefamilie, şi Clasa V, de la Mercedes-Benz am mai avut în teste modelele Mercedes-Benz GLA, GLE, iar de curând GLC. Ce mai lipseşte din gama GL? Mai lipseşte Mercedes-Benz GLS. În curând…Cel puţin aşa îmi doresc. Altfel, noul Mercedes-Benz GLC este cel de-al 5-lea model al constructorului german din proiectul #masinadefamilie.

Revenind la modelul Mercedes-Benz GLC pe care l-am luat în test de la Ţiriac Auto, în episodul cu numărul 30 din #masinadefamilie, acesta a fost un Mercedes-Benz GLC 250 d 4MATIC, varianta SUV (mai există şi variata GLC Coupe), de 204 CP, cu tracţiune integrală şi cutie automată în 9 trepte 9G-Tronic.

Cum să vă zic? A fost dragoste de la prima pedală. Nu e vorba mea, am mai spus-o pe aici dar chiar aşa a fost. Ţi se lipeşte de suflet din prima. Nu are cum să nu-ti placă.

Mercedes-Benz GLS

Şi dacă toată lumea mergea la munte, la zăpadă, în mini vacanţa cu 1 decembrie, noi am îndrăznit să megem cu noul Mercedes-Benz GLC spre est, la mare. În decembrie. Şi bine am făcut pentru că am găsit o vreme excelentă, senină, cu mult soare, am găsit o mare liniştită, cu o culoare foarte stranie dar foarte faină şi mai puţină aglomeraţie şi înghesuială. Căci toată lumea era la munte, nu?

Ei, bine, pe frumosul GLC l-am dus mai întâi la Cheile Dobrogei, un loc superb pe care ultima oară când l-am vizitat, de un 1 mai, era ticsit de oameni şi de grătare. Însă acum era pustiu, exact cum ne-am dorit. Am făcut ceva off-road şi pentru că era pustiu pe acolo, am putut să facem nişte poze şi câteva filmări foarte faine. Şi „albinosul” (diamond white bright e culoarea lui) s-a încadrat perfect în acel peisaj. Dacă nu aţi ajuns încă la Cheile Dobrogei, vă recomand să o faceţi. Îndiferent de anotimp.

img-3597-copy

Apoi l-am dus pe noul GLC la marea cea turcoaz, căci asta era culoarea mării noastre, la început de decembrie, unde ne-a aşteptat o vreme foarte frumoasă şi călduroasă pentru un început calendaristic de iarnă.

Să revenim la Mercedes-Benz GLC 250 d 4MATIC.

Ce mi-a plăcut

  • centurile scaunelor din faţă se trag automat la cuplare, fără să te strângă şi să fie incomode
  • scaune încălzite inclusiv pentru locurile din spate, cele din lateral, foarte apreciate de fete. Scaunele au 3 trepte de încălzire, iar pe măsură ce se încălzesc, intensitatea căldurii se reduce automat, iar la un moment dat încălzirea scaunelor se închide. Probabil atunci când temperatura în habitaclu devine plăcută
  • sistemul Distronic Plus, parte din întreg pachetul de siguranţă Driving Assistance package Plus, un sistem foarte util pe autostradă şi care are 3 importante funcţii: păstrează o viteză constantă de deplasare, frânează atunci când apare un autovehicul în faţă „preluând” viteza acestuia dacă nu se efectuează depăşirea şi păstrează banda (culoarul) de deplasare pentru 15 secunde, chiar dacă drumul face o curbă, în caz că nu eşti atent şi nu ţii mâinile pe volan. După 15 secunde, dacă nu pui mâinile pe volan, apare o alertă vizuală în bord, iar apoi una sonoră.
  • sistem de avertizare în bord, atunci când te-ai apropiat mai mult de maşina din faţă, şi el parte din sistemul de siguranţa Driving Assistance package Plus
  • dublu port USB, 3 prize 12 V
  • volanul se ajusteaza atât pe înălţime, cât si pe adâncime
  • sistem audio cu surround Burmester cu 13 boxe, un prestigios sistem instalat pe mărci precum Porsche, Bugatti, Mercedes-Benz, Mercedes AMG şi Mercedes-Maybach
  • garda la sol se ajustează (maşina se ridică şi se coboară) de la un buton (butonul M, situat pe linia mediană), în funcţie de tipul de drum
  • faruri adaptive – LED Intelligent Light System (LHD)
  • 5 moduri de condus: eco, confort, sport, sport+ şi individual
  • câteva elemente de interior din dotarea AMG – AMG Line Interieur: lumina ambientală, covoraşe, dublu suport pentru pahare şi câteva elemente de exterior – AMG ExterieurAIR BODY CONTROL (o funcţie genială pe care o descriu mai jos, la elementele de confort), DYNAMIC SELECT, pachet de elemente cromate etc
  • Cameră marsarier cu vedere 360 de grade

Design

Partea frontală de la Mercedes-Benz GLC este diferită faţă de a modelelor Mercedes-Benz avute până acum în test, iar mie mi se pare cea mai interesantă dintre toate. Din faţă percepţia este de masivitate, putere, iar din spate, de sportivitate.

La interior, gurile de aerisire sunt precum cele de la clasa V, diferite faţă de clasa B si GLA, acele stele foarte faine care te duc cu gândul la emblema Mercedes-Benz. În rest, aceeaşi senzaţie de lux dată de calitatea materialelor aflate la interior. Doar un exemplu în acest sens: tapiţeria scaunelor este black ARTICO man-made leather.

Confort

La capitolul confort, noul Mercedes-Benz GLC are un sistem de suspensie pneumatică genial – AIR BODY CONTROL – pe care nu l-am mai întâlnit pe modelele Mercedes-Benz avute pâna acum în test si de al cărui confort creat ne-am bucurat cu toţii. Sau cel puţin eu la acest model am descoperit acest sistem. Ce face el? Sistemul adaptează şi reglează tăria suspensiei şi a amortizoarelor în funcţie de tipul de drum, la nivelul fiecărei roţi. Indiferent de tipul drumului, confortul este desăvârşit.

img-3337-copy

De transmisia automată în 9 trepte 9G-Tronic ce să mai zic? Am tot spus că apreciez foarte tare transmisia automată de la Mercedes-Benz, poate transmisia cea mai bună pe care am întâlnit-o. Trecerile dintr-o viteză în alta sunt insesizabile, contribuind din plin la plăcerea de a conduce dar şi la confortul tuturor, iar atunci când ai nevoie de putere, aceasta reacţionează foarte prompt. În plus, cele 9 trepte asigură un consum scăzut de combustibil.

Loc suficient în spate, la picioare dar şi pe înălţime. În această deplasare am avut 3 copii pe scaunele din spate, care au stat foarte comod.

Siguranţă

La acest capitol am amintit deja, mai sus, câteva dintre componentele esenţiale ale sitemului de siguranţă Driving Assistance package Plus.

Utilitate

Mercedes-Benz GLC are, evident, cotieră pentru locurile din spate, un element care nu trebuie să lipsească dintr-o maşină, din punctul de vedere al fetelor, cu un mic compartiment de depozitare şi 2 suporti de pahare rabatabili.

Alte locuri de depozitare la noul GLC mai avem în: torpedoul clasic, buzunarele celor 4 uşi, pe linia mediană, între scaunele din faţă, unde este plasată cotiera care se deschide în 2 părţi, un spaţiu închis de depozitare în bord care ascunde 2 supoţi de pahare şi priza de 12V.

Portbagajul are o capacitate de 505 litri plus un compartiment secret, unde poţi pune chiar 2 laptopuri, ca exemplu, iar volumul maxim, cu bancheta rabatată duce la un volum total de 1.600 de litri, pentru a transporta obiecte sau bagaje ceva mai voluminoase.

Consum

În acest test am făcut cca 900 de km. Capacitatea rezervorului noului GLC este de 66 de litri si am mai alimentat încă 16 litri. La final, am mai fi putut parcurge încă cca 100 de km. Astfel, băbeşte, calculul meu arată că Mercedes-Benz GLC a avut un consum, în acest test, de 8,2%, un consum care bate şi cu ceea ce computerul de bord îmi indica.

Mercedes-Benz GLC, preţuri:

Preţ pornind de la: 37.950 euro + TVA

Preţ model testat: 64.860  euro + TVA.

Cum să vă zic…deşi m-am obişnuit cu situaţia că trebuie să duc maşinile înapoi, după test, la final am rămas cu un gol în suflet. Greu. Tare greu…

z1

Dar mă consolez cu gândul că urmează Mercedes-Benz GLS, amiralul gamei GL, pe care mi-l doresc foarte tare. Până atunci, ne puteţi urmări isprăvile din proiectul #masinadefamilie pe Facebook şi Instagram!

Altfel, toate episoadele proiectului #masinadefamilie şi alte articole legate de acest proiect, le găsiţi aici.

Proiectul #masinadefamilie a câştigat locul 2 la Webstock Awards, cel mai mare eveniment de Social Media din România, la categoria Blogger’s Projects. Episodul 30 din #masinadefamilie este susţinut de către Kooperativa 2.0 (suport Social Media) şi Ţiriac Auto.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *