SUV Peugeot 3008
13th Dec

Primul meu press trip caravană cu noul SUV PEUGEOT 3008

Dacă la vremea când am avut în teste un 3008 de la Peugeot, acesta era doar în versiunea crossover, iată că francezii au decis să transforme 3008-ul într-un SUV, segment pe care nu l-au abordat serios până acum, iar unul dintre obiectivele importante ale mărcii Peugeot a fost să dezvolte un SUV.

Astfel, Peugeot a lansat în această vară noul SUV Peugeot 3008, iar la final de noiembrie a organizat un eveniment de lansare în România cu presa de specialitate dar şi cu bloggeri, ce a presupus un interesant press trip pe ruta Bucureşti – Târgu Mureş şi retur.

Până când voi lua în test un model SUV Peugeot 3008 pentru proiectul #masinadefamilie, urmat de un feed-back pe calapodul proiectului, am să transmit în cele ce urmează mai mult mesajul mărcii dar şi câteva lucruri care mi-au atras atenţia la acest model, în primul meu press trip, unul tip caravană, la care au participat 15 maşini SUV Peugeot 3008, cu motorizări şi transmisii diferite.

Ca urmare, acest scurt episod l-am inclus în proiectul #masinadefamilie – episodul numărul 29 – urmând ca să revin asupra lui cu un test obişnuit, alături de ai mei, şi cu un feed-back aşa cum obişnuiesc. Până atunci…

img-3162-copy

Programul SUV de la Peugeot

Programul SUV este unul dintre cele mai ambiţioase programe ale mărcii din ultimii ani pentru că vizează o categorie de piaţă aflată într-o continuă creştere şi într-o expansiune extraordinară. Ca idee, să înţelegem contextul, în ultimii 10 ani, vânzările din categoria SUV (segmentul C, din care face parte şi SUV Peugeot 3008) a crescut cu 500%, de la 300.000 de unităţi, în 2005, la peste 1,5 milioane de unităţi, în 2015, conform datelor oferite de reprezentanţii mărcii. Iar pentru 2018, predicţiile au fost de +21%, deci trendul ascendent se păstrează.

În Europa, în cele mai importante 30 de pieţe auto, cota de piaţă a categoriei SUV, segmentul C, este de 10% şi o cotă de piaţă de 25% a întregii categorii SUV. Mai mult, în mai puţin de un an de zile, Peugeot va lansa, pe lângă noul SUV 3008, alte 2 SUV-uri: 4008 şi 5008.

În linie cu strategia Peugeot, aceea de a împinge în faţă versiunile de echipare de top ale mărcii, precum echiparea GT Line, noul SUV Peugeot 3008 este unul dintre modele ce beneficiază şi echiparea GT Line. Nu am fost unul dintre norocoşii care să conducă această versiune în acest press trip dar, cine ştie, poate îl iau în teste într-un viitor episod din #masinadefamilie.

Noul SUV Peugeot 3008  – puncte forte:

  1. Un nou design potrivit segmentului SUV
  2. Generarea şi obţinerea unei experienţe de condus amplificate, unice, diferite
  3. Echipamente Hi-Tec inovatoare

Design

Partea frontală a noului SUV Peugeot 3008 este plină, cu proporţii corecte şi linii suple, are o grilă frontală verticală, robustă ce arată o faţă puternică şi carismatică dar şi un aspect felin şi elegant. Lateralul noului SUV 3008 de la Peugeot are câteva linii fluide interesante, iar spatele noului SUV are caracteristic stopurile de tip gheară, provenite din ADN-ul mărcii – ghearele de leu.

Inserţiile cromate din praguri şi din protecţiile de sub barele faţă-spate, uşile înalte, în detrimentul geamurilor laterale mai scunde, asigură aspectul de SUV, alături de garda ridicată la sol.

Noul Peugeot i-Cokpit

Din punct de vedere experienţă de condus, noul Peugeot i-Cokpit asigură o atmosferă olfactivă de top şi o călătorie acustică Premium datorită colaborării cu Focal, una dintre cele mai prestigioase mărci din industria audio care a montat pentru prima dată în istorie un sistem audio pe o maşină de serie – PREMIUM FOCAL® HI-FI SYSTEM.

Sistemul PEUGEOT i-Cockpit dispune de 6 comutatoare basculante elegante, precum comutatoarele dintr-un cokpit de avion, care îţi oferă acces la funcţiile principale de control: radio, climatizare, navigaţie (la noi nu mergea navigaţia, îi lipsea suportul digital), parametrii autovehicul, telefon si aplicaţii mobile.

Echipamentele Hi-Tec

·         Frânare de urgenţă (Active Safety Brake) şi avertizare în caz de coliziune (Distance Alert);

·         Avertizare pentru banda de plecare (Active lane departure warning);

·         Sistemul de avertizare al conducătorului auto (Driver Attention Warning);

·         Sistemul adaptativ pentru faza lungă (Automatic adaptive headlamp main beam);

·         Sistemul de recunoaştere a semnelor de circulaţie cu funcţia Recomandări (Speed Limit recognition and recommendation);

·         Autopilotul (Adaptive Cruise Control) cu funcţia Stop (la cutiile de viteză automate);

·         Sistemul de monitorizare a punctului mort (Active Blind-spot Monitoring).

Garda la sol al noului SUV Peugeot 3008 este de 22 de cm, poziţia la volan este una înaltă, centrul de gravitate este poziţionat mai sus, iar în ciuda acestor lucruri, manevrabilitatea este una foarte bună.

Din punct de vedere utilitate, chiar dacă nu este un model cu tracţiune integrală, noul SUV Peugeot 3008 a făcut faţă cu brio la drumurile accidentate de semi-off-road pe care le-am făcut în acest press trip. Si dacă nu credeţi, uitaţi-vă la video de mai jos:

Altfel, portbagajul are o capacitate de 520 de litri, ideal pentru o familie ca a noastră sau pentru bagajele a 4 adulţi, cum am fost noi în acest press trip.

Ca alternativă la tracţiunea integrală, noul SUV Peugeot 3008 are disponibilă funcţia de Advanced Grip Control, pe care, din păcate, nu am apucat să o testez, în a doua zi a press trip-ului. Chiar dacă maşina noastră nu era dotată cu acest sistem, toţi cei care au dorit au apucat să o testeze pe cele 2-3 modele prevăzute cu Advanced Grip Control.

SUV Peugeot 3008, preţ

Preţ = de la 20.399 euro (TVA inclus)

Preţ versiune din test = 24.280 euro (TVA inclus)

Ne puteţi urmări pe Facebook şi Instagram.

Test anterior, episodul cu numărul 28: MINI Cooper S. Toate episoadele proiectului #masinadefamilie şi alte articole legate de acest proiect, le găsiţi aici.

Proiectul #masinadefamilie a câştigat locul 2 la Webstock Awards, cel mai mare eveniment de Social Media din România, la categoria Blogger’s Projects. Episodul 29 din #masinadefamilie a fost susţinut de către Kooperativa 2.0 (suport Social Media) şi Peugeot Romania.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (1)
  • Salutare,

    Imi poti spune daca farurile NON FULL LED au semnalizarea cu LED?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *