21st Iul

Avem un dublu campion mondial în familie

Poate sună incredibil, poate unii încă nu cred dar Ana mea e dublu campion mondial la WCOPA (The World Championships of Performing Arts) sau Campionatul Mondial al Artelor din Long Beach California USA, la secţiunea dans, juniori, cu trupa Dance World Junior.

Dance World Junior

În cadrul WCOPA, aflată la cea de-a 20-a ediţie, pe lângă dans, au mai fost prezente numere de actorie, modeling, interpretare vocală şi instrumentală, juniori şi seniori, iar România a fost prezentă cu un lot de 26 de copii şi tineri artişti. AICI găsiţi lotul complet al României şi secţiunile la care au concurat. Dance World a fost singura trupă (juniori şi seniori) care a reprezentat România la secţiunea dans.

WCOPA este cea mai importantă competiţie de talente din lume, cu un nivel foarte ridicat de performanţă, la care se ajunge în urma unei preselecţii, iar apoi – testul suprem – cu foarte mari eforturi financiare, ce se ridică la peste 4.000 de dolari/ participant se poate participa la competiţie. Despre aceste eforturi financiare, susţinute aproape în întregime de către părinţi, am mai scris AICI şi AICI.

Aşadar, pentru cei care nu cred în calitatea acestei competiţii şi se strâmbă cănd aud titulatura de campion mondial, îi invit să treacă prin toate aceste etape şi să ajungă pe scena WCOPA, fără să uităm de sutele de ore de muncă ce stau în spatele acestei performanţe, de consecvenţa copiilor cu pasiunea lor şi de consecvenţa părinţilor de a-i susţine total.

61 de ţări şi peste 1.000 de concurenţi la WCOPA

Iar ca să vă daţi seama de amploarea Campionatului Mondial al Artelor, să menţionăm că acesta s-a desfăşurat pe o perioada de 10 zile, în concurs participând 61 de ţări şi peste 1.000 de concurenţiEchipa României a reuşit performanţa de a depăşi faza calificărilor ajungând până în finală.

Doar 7 ţări de la juniori şi 9 ţări de la seniori s-au calificat în finala WCOPA

În show-ul final ce s-a desfăşurat într-o sală cu peste 3.500 de spectatori, s-au calificat doar un număr de 7 ţări la categoria juniori şi 9 ţări la categoria seniori.

România a reuşit impresioneze calificânduse în finală cu 5 momente: 4 la categoria juniori (Giada Giardinelli (acting), Andrei Cerbu (chitară electrică), Mark Mesaroş chitară acustică), Dance World Junior (dans) şi un moment la categoria seniori (Dance World Senior- dans).

În urma acestui show final, România a reuşit obţină prin Giada Giardinelli titlul de Campion Absolut al Lumii la secţiunea actorie, categoria juniori, iar mai departe, premiile obţinute de lotul României au fost :

Giada Giardinelli (actorie/voce)
– Titlul de Campion Mondial Absolut Categori Junior la actorie
– 1 medalie de aur
– 2 medalii de bronz
Andrei Cerbu (chitară electrică)
– 2 titluri de campion mondial
– 2 medalii de aur
– 1 medalie de argint
– 1 medalie de bronz
Mark Mesaroş (chitară clasică/beatbox)
– 1 titlu de campion mondial
– 2 medalii de aur
– 2 medalii de argint
Dance World junior (dans)
– 2 titluri de campioni mondiali
– 3 medalii de aur
– 1 medalie de argint
Cristina Oancea (actorie)
– 2 medalii de argint
Letiţia Andreea Roman – premiul industriei muzicale – bursă de 5000$
Dance World (dans)
– 1 titlu de campion mondial
– 2 medalii de aur
– 1 medalie argint

Lotul Romaniei

Revenind la Ana mea, mă bucur foarte tare că am putut să-i oferim o astfel de experienţă, poate unică într-o viaţă de om. Merită şi o felicit pentru titlurile de campion mondial obţinute la WCOPA.

Mulţumim tuturor celor care au fost lângă copiii noştri. O să revin cu un articol în care îi vom menţiona pe toţi prietenii noştri care au susţinut într-un fel sau altul trupa Dance World în efortul de a ajunge la acest Campionat Mondial.

campion mondial

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *