6th Feb

Am ajuns și eu să văd Teatrul Național București după reconstrucție

Da, am ajuns şi e impresionant. La începutul acestei săptămâni, am avut şansa să fac un tur complet al Teatrului Naţional Bucureşti „Ion Luca Caragiale”, după reconstrucţia acestuia, finalizată în luna aprilie 2015, excelent ghidaţi de către Ionuţ Corpaci, consultant artistic în cadrul Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală “Ion Sava.”

Apucasem să văd o piesă în Sala Studio, anul trecut, dar în rest nu-l văzusem. Ceva poze cu impresionanta sală mare văzusem pe Facebook, cu ocazia unui Instameet de anul trecut, la care nu am ajuns.

Pe de altă parte, mai am o imagine în minte: îmi amintesc că mergeam la evenimente la Intercontinental, în sala de la ultimul etaj şi vedeam mereu acelaşi lucru: şantierul de la TNB.

Clădirea Teatrului Naţional din centrul Bucureştiului a fost inaugurată în anul 1973, anul în care m-am născut, perioadă în care erau disponibile doar 3 săli. Reconstrucţia care a dus la forma actuală a teatrului a început în martie 2011 şi a durat 4 ani.

Dacă vă întrebaţi cât a costat, în total, reconstrucţia Teatrului Naţional Bucureşti, suma se ridică la 73 de milioane de euro dintre care, să amintim doar că 38% au fost pentru arhitectură, 30% pentru instalaţii şi 11% consolidarea subsolului.

În total, Teatrul Naţional are 60.000 mp pe 6 nivele, 6 săli şi un amfiteatru în aer liber, 60 de actori angajaţi, 110 tehnicieni, 100 oameni în diverse ateliere (mobilier, tapiţerie, butaforie, croitorie, călcătorie, spălătorie etc) şi un total de 480 de oameni angajaţi. Şi dacă TNB-ul stă sub semnul cifrei 6, să adaugăm şi totalul cheltuielilor teatrului într-un an de zile: 6 milioane de euro dintre care 3 milioane de euro reprezintă salariile angajaţilor teatrului.

Alt amănunt interesant: teatrul are 240 de camere de supraveghere. În plus, după reconstrucţie, clădirea s-a dotat cu cele mai noi sisteme antiincendiu, ce includ, printre altele şi cortine de fier care izolează incendiu şi trape de evacuare a fumului.

IMG-2431 (Copy)

6 teatre într-unul singur

Teatrul Naţional Bucureşti are 6 săli şi un amfiteatru în aer liber, în ordinea mărimii:

  1. Sala Mare – sală de tip italian (scena în faţa spectatorilor) cu 940 de locuri, dintre care 616 locuri la parter, iar restul la lojă
  2. Sala Studio – sala se poate transforma în funcţie de tipul spectacolului şi are capacităţi diferite: sală de tip italian (541 de locuri), sală tip arenă, în care spectatorii stau pe toate laturile scenei (594 de locuri) şi sală elisabetană, în care spectatorii stau pe 3 dintre cele 4 laturi ale scenei (424 de locuri)
  3. Sala Amfiteatru (în aer liber) – situată pe terasa teatrului, cu o capacitate maxima de 300 de locuri
  4. Sala Pictură – sala de tip italian cu 230 de locuri, construită pe locul fostului atelier de pictură al teatrului
  5. Sala Atelier – sală de tip italian cu 200 de locuri
  6. Sala Media – sală tip italian ce găzduieşte şi altfel de spectacole decât cele de teatru, cu o capacitate maximă de 200 de locuri
  7. Sala Mică – poate fi amenajată în orice variantă (italiană, arenă, elisabetană) şi are o capacitate maximă de 150 de locuri.

Pe lângă săli, impresionante mi s-au părut scenele şi culisele, mai ales la Sala Mare şi Sala Studio, unde scenele sunt uriaşe şi aproape de mărimea spaţiului cu scaune, cu extrem de multe utilităţi şi tot felul de mecanisme rotative, culisante. La fel de interesante sunt foaierele despre care pot să spun că sunt făcute cu foarte mult bun gust.

Şi dacă tot am venit la teatru, în aceeaşi seară am vizionat, în sala Pictură, piesa „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții„, cu  Ciprian Nicula, Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu şi Carmen Ungureanu.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *