17th Dec

Star Wars nu s-a terminat. Star Wars abia a început

Afis-Star Wars - Trezirea Fortei

De 10 ani aştept o continuare a celebrului film Star Wars, adică din 2005, atunci când a ieşit ultima producţie, Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith, aşteptare care a luat sfârşit odată cu avanpremiera episodului 7, Star Wars – The Force Awakenes, la care am fost ieri.

Si deşi au fost foarte mari, aşteptările nu mi-au fost înşelate. Deloc. Se ştie că atunci când aştepţi un film atât de mult, orice greşeală, cât de mică ar fi, poate amplifica o eventuală dezamăgire dar nu a fost cazul. E perfect. E fost perfect pentru mine.

Pe lângă faptul că noul episod l-am vâzut în condiţii mai speciale decât anterioarele episoade, adică în format 3D iMAX, The Force Awakenes (Trezirea Forţei) reprezintă un produs excelent al noii colaborări Disney – Lucas Film, cu multe plusuri, mai ales în zona de efecte speciale.

Despre efectele speciale cu care ne-a obişnuit Star Wars pot spune că în noua producţie acestea sunt magice, amprenta Disney făcându-se prezentă, iar pentru cei care iubesc producţiile Disney – şi nu sunt deloc puţini cei care iubesc filmele Disney – filmul The Force Awakeness o să-l îndrăgiţi la fel de mult.

În rest, în noua producţie Star Wars sunt personaje noi, roboţi noi, cadre noi, intrigi noi, poveşti noi ce dau şi mai mult prilejul celor care vor vedea filmul să-şi croiască în minte o grămadă de alte posibile continuări.

Aşadar, de-asta spunem în titlu că Star Wars nu s-a terminat. Star Wars abia a început.

Episodul al şaptelea al francizei „Războiul Stelelor: Trezirea Forţei” este regizat de J.J. Abrams şi îi are în distribuţie pe Harrison Ford, Daisy Ridley, Carrie Fisher, Mark Hamill, Adam Driver, Peter Mayhew, Gwendoline Christie, Oscar Isaac, Simon Pegg.

Filmul „Războiul Stelelor: Trezirea Forţei” (Star Wars – The Force Awakenes) este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera vineri, 18 decembrie 2015, fiind distribuit în format 3D şi IMAX 3D.

Dacă vrei, poţi primi în fiecare dimineaţă, direct pe adresa ta de e-mail, ultimul articol de pe blogul claudiuciobanu.eu.

Introdu adresa de e-mail în câmpul „Abonare RSS” din dreapta-sus

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *