26th Aug

Câteva argumente pentru folosirea rețelei LinkedIn în afacerea voastră

După epoca de aur a Twitter care în România a cam apus, toată lumea e prezentă şi foloseşte Facebook, peste tot există specialişti sau guru ai acestei reţele sociale dar de LinkedIn nu prea vorbeşte nimeni, mai ales atunci când vine vorba de mediul de business.

Din capul locului, aş vrea să spun că direcţia acestui articol nu este centrată pe utilizarea personală a reţelelor sociale, cu focus pe LinkedIn, ci pe mediul profesionist, adică zona de business.

Folositi LinkedIn-ul în afacerea voastră?

După părerea mea, LinkedIn-ul este o reţea utilizată sub potenţialul ei, iar cei care şi-au făcut deja o pagină de companie pe LinkedIn, printre care mă număr si eu, pot confirma acest lucru, pot confirma că aceasta chiar le-a adus beneficii.

Cum aşa? Simplu: pe LinkedIn e mai puţin zgomot în comparaţie de Facebook, lumea este mai focusată pe business, pe job, deci e, într-un fel, selectată, chiar dacă engagement-ul nu e la fel de mare ca pe Facebook. Pe de altă parte, cei care îti dau follow la pagina de LinkedIn sunt în cea mai mare proporţie cei care trebuie, cei care contează, cei de pe nişa ta care au nevoie de informaţiile postate de tine.

Chiar dacă nu primeşti întotdeauna feed-back direct de la urmaritorii paginii tale, s-ar putea să primeşti o cerere de ofertă de la ei, ceea ce contează de fapt. Mai mult, cererea poate veni de la companii din afară ceea ce poate duce la parteneriate internaţionale. Asta mi s-a întâmplat de mai multe ori şi de asta apreciez reţeaua LinkedIn şi fac tot ce pot să îi acord atenţie.

Exemplu: în aproape 2 ani de zile de când am creat şi populat pagina de LinkedIn a revistei retail-FMCG.ro, am ajuns, după cum se vede, la 627 de urmăritori, cifră crescută 100% organic, fără să bag un singur leu. Şi LinkedIn-ul are posibilitatea, precum Facebook-ul, să ajungi la targetul tău prin promovare cu bani (sponsorizarea unor postări), însă la LinkedIn scorurile sunt mai mari. Probabil ca ăsta e un capitol la care LinkedIn mai are de recuperat.

LinkedIn

Ideea acestui articol a pornit de la o ştire despre LinkedIn – cam puţine noutăţi despre o reţea care, de altfel, a devenit foarte dinamică în ultima vreme – ce prezintă în cifre și motive relevante de ce această platformă socială este atât de importantă pentru mediul de business, conform agenției de marketing online Today’s.

Iată ce zic ei, recomandări cu care sunt 100% de acord:

Dacă pe Facebook este vorba despre individ și activitățile sale personale, pe LinkedIn discursul se schimbă spre activități profesionale, patru din cinci membri ai platformei având drept de decizie în business.

Totodată, rețeaua este un mediu foarte bun pentru promovarea evenimentelor premium, a serviciilor și a produselor dedicate segmentului B2B. În România, sunt peste 1,7 milioane de utilizatori, iar 50% din utilizatori sunt manageri sau senior partners. La nivel mondial, această rețea are peste 259 de milioane de utilizatori care pot reprezenta o potențială conexiune pentru extinderea afacerii și în alte regiuni.

Dată fiind natura LinkedIn, orientată spre profesioniști, merită luată în calcul și distribuția forței de muncă pentru membrii acestei platforme. Astfel, sunt prezenți în această rețea peste 35.000 de directori de companii, peste 51.000 de manageri și aproximativ 13.000 de fondatori și proprietari de firme. Acestora li se alătură și peste 3.000 de seniori în business, cu vârstă de peste 55 de ani și cu experiență vastă în domeniile de activitate. În plus, peste 100.000 de utilizatori lucrează în IT, domeniul pe care se fundamentează și din care au pornit în ultimii ani zeci de startup-uri evaluate la zeci, sute sau chiar miliarde de dolari.

Today’s recomandă LinkedIn și pentru promovarea serviciilor, dat fiind că este canalul cu cea mai mare rată de conversie față de alte instrumente PPC (pay per click). Sunt peste patru milioane de pagini ale companiilor, iar prin publicitatea cumpărată prin această rețea socială sunt asigurate o creștere a vizibilității brandului și crearea unei relații cu potențiali clienți. De asemenea, poate reprezenta o platformă foarte bună pentru recrutare, promovând anunțul de angajare al companiei către profesioniștii acelei industrii.

Aşa că, dacă aveţi un business, recomandarea mea este să începeţi să vă construiţi cu răbdare o pagină de LinkedIn, mediul potrivit pentru a vă promova afacerea.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *