7th Aug

Moment m-a bagat pentru prima oară într-un escape room

Am mai avut ocazia să intru într-un escape room dar am evitat cu dibăcie momentul. Nici nu mai ştiu care a fost motivul. Oricum, nu e vreun test psihologic sau ceva de genul, de care să mă fi speriat dar nu mă atrăgeau deloc astfel de provocări.

Iată că, până la urmă, am intrat acceptând invitaţia celor de la Moment – brandul cu lipici – să intru într-o astfel de cameră a secretelor, alături de alţi 15 bloggeri, joc unde trebuie să îţi pui mintea la contributie. Am auzit la unii colegi că s-au pregătit online (da, există escape room-uri unde te poti juca online) pentru „competiţie”. Recunosc că nici măcar nu am vrut să îmi arunc vreun ochi la vreo joacă din asta online, ci am vrut să fiu surprins la faţa locului cu jocul propriu-zis.

Breakout ne-a fost gazdă pentru jocurile noastre de escape room. Cum era de presupus, am nimerit într-o echipă de 5, dintre care 4 erau fete 🙂 E clasic la mine. Mă simt mai bine între fete şi nici de data asta nu a fost altfel :). Camera pe care ne-am ales-o, dintre cele 4 disponibile, a fost Sherlock Holmes, cea mai grea dintre toate, lucru precizat de gazde încă de la bun început. De fapt, nu ne-am ales-o, ci ne-a fost repartizată, ca să zic aşa.

Provocarea era ca, într-o oră, să gasim cheia şi să ieşim din cameră, în căutarea căreia trebuia să desluşim o grămadă de secrete, pornind de la indicii, pe care şi pe acelea trebuia să le descoperim. Fun, fun. Când credeam că am juns la destinaţie, drumul se bifurca din nou. Atât pot să vă spun că ne-am distrat foarte tare, ca nu are rost să deconspir din secretele camerei. Am depăşit timpul dar până la urmă am rezolvat cazul şi am deschis uşa. Dar să nu credeţi că a fost ca o joacă în parc.

Contextul a fost construit de cei de la Moment, astfel că prima lor apariţie în zona de bloguri a fost una mai mult decât inspirată: o joacă serioasă de care îti vei aduce aminte cu plăcere. Şi prima impresie se păstrează. Ceea ce le doresc şi altor branduri.

Asta e celebra echipă Sherlock Holmes:

Pe de altă parte, odată cu intrarea în zona de blogging, Moment îşi anunţă lansarea campaniei „Moment îţi  puterea de a munci bine!”, desfăşurată la nivel naţional, în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2015, la care participa toate produsele Moment.

Mecanismul promoţiei este foarte simplu. Achiziţionezi produse Moment de minimum 50 de lei, înscrii bonul pe www.moment.com.ro/ro/promoţii/promo.html şi poţi câştigă unul dintre cele 6.300 prânzuri la McDonald’s, 500 lei săptămânal sau marele premiu de 1.000 euro.

Moment te ajută lipeşti cel mai bine orice, oricând. Cu produsele Moment poţi repara singur lucrurile dragi sau poţi monta obiecte fără fie nevoie de găuri. Cureaua ruptă poate fi lipită perfect cu Moment Super Glue. Dacă ai planuri de amenajare a locuinţei, profită de garanţia rezultatelor excepţionale cu Moment Mortar Universal, Moment Adeziv pentru Gresie şi Faianţă sau Moment Glet. Lipeşte plăcile de parchet cu Moment Parquet şi bucurăte de ambianţa plăcută din căminul tău!

Moment este marca umbrelă pentru adezivi foarte puternici, care se aplică uşor, eliminând necesitatea fixărilor mecanice. Produsele Moment sunt dezvoltate pentru nevoile utilizatorilor profesionişti sau amatori oferind durabilitate maximă, rezistenţă la temperaturi extreme şi lipire instantanee.

Află cum Moment îţi poate oferi cele mai bune soluţii pentru orice îţi propui amenajezi sau decorezi dar şi regulamentul promoţiei Moment pe www.lipesteorice.ro.

La final, mai trebuie să spun faptul că pentru bloggeri există o campanie la care se pot câștiga câte 100 de Euro. Detalii, aici.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *