11th iun.

„Romania, cu bune” există. Haideți să povestim despre ea!

Update: Am extras câştigătorul. Detalii aici.

Cum e vorba aia: mai întâi dăruieşte, pentru ca apoi o să primeşti înzecit? Cu alte cuvinte, dacă focusul tău nu e propria persoană, ci să ajuţi oamenii de lângă tine, în mod dezinteresat, cu siguranţă mai devreme sau mai târziu vei avea parte de recompense neaşteptate.

Plecând de la acest adevăr nescris, haideţi să vă povestesc despre nişte oameni, antreprenori foarte tineri, care au ales să dăruiască, înainte să îşi încarce proprii saci, cum se spune şi care fac parte din curentul „România, cu bune”, al celor care chiar îşi aduc o contribuţie semenilor săi.

Ei sunt Alin şi Alina, doi tineri întreprinzători având ca precupare principală lucrul cu copiii. Ei au o şcoală de dans, o grădiniţă, un after school şi nu în cele din urmă organizează spectacole pentru şi cu copii.

În fiecare an, înainte de vacanţa mare, aproape 1.000 de copii din grădiniţe şi şcoli din Bucureşti au posibilitatea de a apărea pe scenă, în cadrul Festivalului de arte The Joy of Life, locul unde timp de două zile toţi copiii se pot exprima prin dans, cântec sau teatru, locul unde se pot descoperi viitoare talente.

Este cel de-al 4-lea an consecutiv în care Alin şi Alina organizează acest Festival pentru copii, iar satisfacţia lor cea mai mare e că de la an la an copiii vin în număr din ce în ce mai mare, sunt din ce în ce mai entuziasmaţi şi se pregătesc special pentru acest spectacol. Pentru unii dintre ei, acesta este momentul lor, şansa lor.

Exemplu lor este unul dintre numeroasele în care o companie tip IMM (Intreprinderi Mici şi Mijlocii) face astfel de acţiuni de ajutorare a comunităţii şi pe care le desfăşoară cu regularitate.

Un concurs pentru voi, pentru cititorii acestui blog

Tu cunoşti un astfel de exemplu de companii sau de persoane, antreprenori care îşi ajută sau schimbă în bine comunitatea, fie că vorbim de initiaţive de donaţii, colectare şi reciclare, culturale, de educaţie sau alt gen de acţiuni pro bono? Ai putea să ni-l menţionezi aici, într-un comentariu şi/sau să ne povesteşti, pe scurt, despre el?

Toţi cei care vor da aici un astfel de exemplu ce se încadrează în conceptul „România, cu bune”, în perioada 11 – 19 iunie 2015 (până la ora 20.00), vor intra automat în tragerea la sorţi din 24 iunie, prin random.org, unde pot câştiga o tabletă Lenovo IdeaTab A3300, 1 GB RAM, 8 GB, pe negru.

Întregul regulament al acestui concurs, îl poţi citi Aici.

„Romania, cu bune” chiar există. Haideţi să povestim despre ea! Hadeţi să afle lumea despre ele! Toţi avem pe lângă noi astfel de exemple.

vizual-concurs-bloggeri-1

Dacă nu ştiţi, aş vrea să vă spun că există antreprenori care derulează asemenea acţiuni regulat şi care sunt de admirat, cărora compania METRO le dedică o competiţie prin care ii rasplateşte şi le aduce recunoaşterea binemeritată.

Este vorba despre programul de responsabilitate socială METRO – Starurile Comunităţii, aflat în acest an la cea de-a doua ediţie.

Astfel, întreprinzătorii care susţin proiecte şi actiuni sociale, umanitare, ecologice, culturale sau educaţionale se pot înscrie în competiție pâna la data de 23 iulie 2015 în secțiunea dedicată –www.metro.ro/starurile-comunitatii.

Publicul larg își poate susține proiectul preferat până la data de 23 iulie, când cele mai votate 10 proiecte vor intra în faza de validare și vizite pe teren. Proiectele intrate în concurs se pot vota de către public aici.

Mai apoi, proiectele validate vor ajunge în finala METRO – Starurile Comunității și vor fi supuse evaluării unui juriu format din experți în zone cheie pentru competiție, precum antreprenoriat, comerț, zona neguvernamentală și media specializată.

Finaliștii competiţiei METRO – Starurile Comunităţii vor câștiga premii în valoare totală de 70.000 de lei, în funcție de punctajul oferit de juriu. Astfel, premiul I constă în 30.000 de lei, premiul II – 20.000 de lei și premiul III – 15.000 de lei. În plus, ceilalți șapte finaliști vor fi recompensați cu vouchere de cumpărături în magazinele METRO Cash & Carry România, în valoare totală de 5.000 de lei.

Comments (30)
  • Si cand ma gandeam ca am un exemplu pentru o persoana care ajuta dezinteresat comunitatea de copii in special, v-am citit articolul si am vazut ca mi-ati luat-o inainte. :-)) Alina e un om minunat pe care ma bucur ca l-am cunoscut.

  • Sigur mai sunt şi alţii ca ei. Hai, să dăm şi alte exemple! 🙂

  • M-ai emotionat , ca intotdeauna. Sunt foarte fericita ca ii cunosc si vad ce exemplu minunat dau copiilor nostri. Cu romani ca ei, Romania are o sansa. Cat despre exemple de oameni care se implica si intreprind actiuni pro bono pentru cei din jur, nu ma pot gandi decat la voi, care, prin toate actiunile voastre ne invatati pe toti ceilalti cat de minunat este sa te implici, sa daruiesti fara sa ai pretentia sa primesti in schimb nimic, sa iti rupi din timp pentru a te implica cu toata forta in ai ajuta pe cei care au nevoie de voi. Nu pot decat sa va aplaud din tota inima si sa va spun ca sunt mandra ca sunt romanca daca Romania are oameni ca voi. Poate ca totusi suntem pe drumul cel bun.

  • Multumim, Gabita!
    Noi nu putem participa in concurs 🙂

    Sigur ai un exemplu de dat aici, care sa se plieze pe conditiile de participare la programul Metro.

  • Gandindu-ma la oameni buni, oameni care isi lasa o amprenta frumoasa in lumea asta, mi-am amintit de Bogdan Tanasa. El este initiatorul a ceea ce se numeste CASA SHARE. http://l.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.casashare.ro%2F&h=QAQG07d26&s=1 Am dat de pagina lui de facebook din intamplare, acum cateva luni. Pentru cei care nu stiu, dansul, impreuna cu o echipa ce creste zi de zi, construieste case pentru diferite familii incercate greu de soarta. La inceput a facut acest lucru singur si pentru ca satisfactia a fost atat de mare, nu s-a oprit la o singura casa. Personal, consider intreg conceptul CASA SHARE demn de respect si admiratie. Pentru un plus de credibilitate, va invit sa accesati pagina de facebook. Veti vedea acolo multa munca, dar si multa bucurie in ochii tuturor celor ajutati.

  • Super! Multumesc, Alina

  • Consider ca exista foarte multi oameni si companii care isi ajuta comunitățile în care-și desfășoară activitățile și e greu să alegi pe cineva anume așa că voi menționa cel mai recent exemplu descoperit. Fabrica de ciment HOLCIM din Campulung ajută comunitățile vecine prin preluarea deșeurilor și folosirea acestora la procesul de ardere din lanțul de producție a cimentului – un exemplu bun de urmat pentru protejarea mediului inconjurator !

    • Good 🙂

    • Vali, trebuie să fie un exemplu de IMM (Intreprinderi Mici şi Mijlocii). Poate ai şi alt exemplu, de IMM. Ce zici?

  • Oamenii frumosi se vad in lucruri mici.Oamenii frumosi sunt cei care ne zambesc dimineata pe strada , atunci cand suntem adormiti sau care ne privesc cu empatie cand stam la o coada. Daca ati fi avut o campanie despre oameni frumosi care ajuta comunitatile lor , ar fi fost greu sa aleg , desi clar as fi povestit despre o invatatoare care incearca sa nu le lipseasca copiulor ei nimic. Am cunoscut niste oameni frumosi , uniti intr-o asociatie profesionala, S.T.A.R.S, care incearca sa promoveze profesia de mediator prin proiectele sociale care le sustin si pe care le implementeaza in comunitatile lor. Unul dintre proiecte , intitulat ” Cum poti sa fii si tu un bun mediator ” se desfasoara pe parcursul a 2 ani in parteneriat cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si isi propune sa deschida canalele de comunicare intre copii , copii si parinti , copii si profesori dar si intre profesori si copii.

  • Magazinele Konsta Splendid din Mediaș. Au pavat toată curtea spitalului, au pus usa automată la urgențe, și mai câte.

  • Romania cu bune exista, atata timp cat exista persoane precum parintele Tanase. De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii… Este parinte pentru aproximativ 328 de copii. La Valea Plopului a ridicat adaposturi pentru toate sufletele, le-a facut sali de studiu, se ocupa de educatia lor, si are grija de ei ca si cum ar fi toti ai lui. Am fost foarte impresionata cand am fost acolo si am vazut ca cei mai micuti aveau sub un an, iar cei mai mari aveau grija de ei ca si cum le-ar fi fost frati. Nu sunt doar copii, sunt de asemenea mame cu copii in brate, alungate de brutalitatea celor ce ar fi trebuit sa le fie sprijin. In acel loc, credeti-ma, cuvantul „egoism” a fost sters din dictionar, iar bunatatea a devenit aproape palpabila.

  • „Ateliere fara frontiere” este o intreprindere sociala, in Bucuresti, care reintegreaza social persoane neangajabile. Face asta de niste ani (vreo 7-8, cred), invatandu-i sa repare calculatoare care sunt apoi donate catre scoli si ONG-uri si – ca in cazul lui UpsideDown – sa transforme bannerele stradale dezafectate in obiecte utile, prin proiectul ReMesh. Protejeaza mediul, reduce consumul inutil, reintegreaza oameni cu probleme, ajuta ONG-uri si scoli.

  • Salut! As dori sa propun „Cuptorul de paine Burcioaia”, dezvoltat ca parteneriat intre Crucea Rosie Vrancea si OMV Petrom.
    Afacerea sociala „Cuptorul de paine Burcioaia” urmareste sa creasca calitatea vietii locuitorilor, prin asigurarea produselor traditionale de panificatie la un pret avantajos pentru ei si prin crearea a minim 3 locuri noi de munca, oferite unor persoane vulnerabile, care întâmpina dificultati in gasirea si pastrarea unui loc de munca.
    Burcioaia este un cartier defavorizat al Mun. Adjud, fost sat aflat la cativa km de Mun. Adjud si care se confrunta cu probleme legate de somaj, lipsa locurilor de munca dar si lipsa unor facilitati in zona – una dintre acestea din urma fiind chiar lipsa unei brutarii, locuitorii de acolo fiind nevoiti sa parcurga cativa km pentru a-si cumpara o paine. Pentru detalii mai multe: http://www.taraluiandrei.ro/blog/cuptorul-de-paine-burcioaia-afacerea-sociala-propusa-de-crucea-rosie-vrancea-id-186-cmsid-2

  • COBI Bicycle – primul centru de reciclare al bicicletelor din Romania

    COBI Bicycle este initiativa a doi tineri voluntari care si-au propus sa reconditioneze si sa recicleze bicicletele cu poveste. Mai multe despre povestea lor: https://www.youtube.com/watch?v=gU2PHp3rbj0

    Pe langa reciclarea si reconditionarea bicicletelor, acestia au multe initiative sociale prin care doresc sa contribuie la reducerea impactului asupra mediului inconjurator si sa transforme Romania intr-o tara in care oamenii sa mearga mai mult pe bicicleta. 😀 COBI Bicycle sustine comunitatea SOS Satele Copiilor cu biciclete, intretinerea gratuita a acestora, iar pentru copii mai mari au si un program de ucenicie.

    In 2014 au castigat Social Impart Award organizat de Impact Hub Bucuresti, iar in momentul de fata isi dezvolta afacerea prin intermediul Incubatorului de afaceri din cadrul Universitatii Alternative: http://universitateaalternativa.ro/incubatorconcurs/

  • Am si doua persoane care sunt implicate intr-un ONG: dmna Ani Bezman si dmna Mariana Coman. Cele doua doamne sunt coordonatoare de proiecte intr-un ONG local: Asociatia Centrul de Resurse al Comunitatii Schela (pe scurt CERC Schela) din Judetul Galati. Cele doua doamne coordoneaza cu succes proiecte locale inca din 2010, domeniile vizate de ONG fiind protejarea mediului inconjurator si campanii de voluntariat de ecologizare si strangere deseuri menajere, proiecte de sanatate publica prin educatie si proiecte pe educatie in parteneriat cu Scoala Gimnaziala Schela. Incepand cu anul 2014, cele doua doamne s-au implicat si in intitiative de incurajare a antreprenoriatului local, grupul tinta fiind persoanele defavorizate sau marginalizate si au reusit, in parteneriat cu alte ONG-uri si Asociatii sa gaseasca diverse solutii pentru aceste persoane: de exemplu pentru persoanele cu multi copii din Schela si fara un venit stabil, au atras fonduri si le-au construit solarii care sa le asigure o masa sanatoasa pe timpul verii. Informatiile de mai sus sunt verificabile, CERC Schela promovandu-se pe Facebook foarte mult. Daca este cazul, va pot da pe privat datele de contact.

  • FAN COURIER!Stiu ca au donat de Craciun pentru un copil bolnav o suma considerabila si mai stiu, de pe vremea cand eram angajatul lor, bunurile ramase intregi din coletele deteriorate pentru care au platit despagubirea le doneaza oamenilor din zone defavorizate

  • Poti sa te uiti pe acest grup, care face si desface computere vechi pentru a le da apoi cauzelor sociale, principiile de lucru sunt simple, si e numai daruire, completa, un grup inimosi de oameni – tableta nu e pentru cineva anume din grup, ci pentru o asociatie, un ONG, sau un copil merituos care nu si-o permite: https://www.facebook.com/groups/791718070918761/

  • Salve, Ar fi la #medias o serie de IMM-uri:
    0. Konsta Splendid – zeci de mii de euro in renovarea Spitalului, in actiune de caritate si sustinerea evenimentelor
    1. Dafora Turism – sprijina prin premii si ajutor logistic majoritatea evenimentelor din oras: Crosul Binder, Balul Liceelor, Festivaluri, Concursuri etc.
    2. Contrast Publicitate – au fost ani in care au sustinut zeci de evenimente cu materiale de promovare gratuite
    si altele… 🙂

  • Buna ziua,
    As zice ca pot sa dau si eu un exemplu , nu este IMM dar se incadreaza la ,,face bine comunitatii,, .
    Am infiintat Asociatia Madalin Anghelescu cei poarta numele baiatului meu diagnosticat cu tetrapareza spastica , dar am adunat pe langa noi si alti copii cu dizabilitati grave de altfel care nu pot sa se ajute singuri pe toate planurile, hrana,spalat, imbracat… pe care incerc din rasputeri sa i ajut .
    Am reusit sa fac cateva bucurii copiilor dar avem nevoie de oameni inimosi pentru proiectele ce vrem sa le derulam .
    Multumesc!

  • Îl propun pe Alex Zamfir. El adună, leu cu leu, bani pentru construirea primului centru medical independent de oncologie şi hematologie pediatrică din România. Duminică a avut loc una dintre acţiunile acestui proiect şi, împreună cu alţi inimoşi, au strâns aproape o tonă de monede.
    Alex este din Bucureşti, dar se bucură de sprijinul multor bloggeri care îl sprijină din oraşele lor.
    Povestea este lungă, curajoasă şi foarte frumoasă şi o poţi găsi pe http://www.1leu.org/ro/.

  • „Autoservirea pentru oameni cinstiti” Se afla in Codlea judetul brasov. Toate produsele sunt la poarta fara sa fie pazite de niciun vanzator. Iti iei singur ce iti trebuie, dulceata, legume,fructe… chiar si flori si pui in cutia de scrisori banuti cat crezi ca merita. Exista si o lista cu preturi orientative de prin alte locuri daca vrei sa te inspiri. Cireasa acestui „tort” o reprezinta tricicleta pe care poti sa o imprumuti ca sa duci bunataturile acasa cu mentiunea ca poti doar sa o imprumuti deci trebuie si adusa inapoi. O astfel de afacere cred ca ne creste moralul pentru ca vezi…ne putem descurca si fara un Tepes:)

  • Floraria online Floria -www.floria.ro, care doneaza 1% din valoarea tuturor buchetelor catre WWF Romania, intr-un program ce se numeste Gentleman cu Natura.
    https://floria.ro/info/despre-floria/gentleman-cu-natura/
    Pe langa donatie, da posibilitatea achizitionarii ursilor de plus WWF (pentru protejarea ursului brun) si donatie suplimentara din partea clientilor.

  • Ascent Group din Arad. Pe lânga implicarea in diverse proiecte locale ca si sponsori au si ei proiecte de ajutor (in special de sărbători) dar si oamenii din conducere se implica local in dezvoltarea Aradului si in tot felul de proiecte ca de exemplu Academia Aradeana de Lideri.

  • Nu mi-a fost dat de prea multe ori sa intalnesc oameni cu suflet. Tocmai de aceea cred ca ma marcheaza mult mai usor cand cunosc unul. Si, de cateva luni, ma marcheaza aproape zilnic. Numele lui e Nae. Si e mecanic. De biciclete. Repara orice, oricand,oricui. Nu conteaza daca cunoaste sau nu persoana respectiva, sau daca are altceva de facut. Conteaza ca poate ajuta, si dupa cum spune el, ca poata oferi un zambet cuiva. De curand, unul din prietenii lui a intrat intr-un impas psihologic,financiar,cam de toate felurile. Si ca sa-l ajute,i-a restaurat un Pegas. De ce? Ca sa poata ajunge mai usor la locul de munca, sa nu mai plateasca transportul in comun. Faptele lui bune nu se opresc aici. Nu-i zi in care, ajuns la gara sa nu ajute batranele cu bagaje, zile in care sa nu aduca un zambet pe fata oamenilor strazii, si mai ales nu exista zile in care sa ma faca fericita!

    • Mulţumesc mult pentru exemple. E foarte important ca exemplele să fie IMM-uri (Intreprinderi Mici şi MIjlocii), adica acele companii care au mai puțin de 250 de angajați și care a avut o cifră de afaceri în 2014 mai mică de 50 milioane Euro.

  • Premium Porc Goleşti este o firma care se incadreaza la IMM, fiind la categoria ”mijlocie”, a fost premiată la nivel județean de catre Patronatul IMM Vrancea pentru rezultatele obtinute pe linia afacerilor desfasurate la sfarsitul anului 2014 . Pentru comunitate a avut mai multe activitati de ecologizare,chiar si de plantare de arbusti pe malurile raului Milcov , iar cea mai recenta activitate de sprijinire a comunitatii este organizarea conform traditiei din anii trecuti a unei serbari fastuoase pentru copii in cel mai mare parc din comuna Golesti si oferirea acestora de premii pentru a marca Ziua Internationala a Copilului 1 Iunie 2015. Să crească si sa mai organizeze asemenea activitati !
    https://youtu.be/IuNJ0fdF1Uc

  • Sunt cadru didactic si pe mine ma sensibilizează foarte mult actiunile de sponsorizare a elevilor, scolilor etc. Apreciez proiectul ”Tara lui Andrei” – ( nu tin deloc la latura politica a factorilor implicati )acolo unde am sprijinit si eu proiecte din Vrancea si unde unele chiar au castigat sustinerea materiala pentru realizare. La nivelul judetului Vrancea vreau sa mentionez o fapta buna a societatii Premium Porc Golesti- ( societate cu mai putin de 250 angajati ) care a oferit ca premiu la o competitie de proiecte un … atentie …. un laborator de informatică cu 16 calculatoare nou nouţe, care vor fi folosite de elevii școlii câștigătoare. S-au inscris la competiție scoli din 5 localităti din mediul rural si urban iar castigatoare a fost desemnata spre bucuria mea școala rurală din com. Slobozia Ciorăști. Astfel elevii din mediul rural vor mai acoperi diferența informațională care exista intre ei si cei de la ” oras”: http://generatiaviitorului.blogspot.ro/2014/12/un-secol-pana-la-aflarea-castigatorului.html
    Un alt lucru bun la aceasta campanie este realizarea acestui site special in care sunt postate ciclic articole care conduc tanara generatie spre cunoastere si dorinta de autodepasire propunandu-le aplicatii utile pentru dobandirea sau verificarea cunostintelor generale. Felicitari lor!
    https://youtu.be/GGfusVMvlbA

  • Mai am un exemplu si trebuie sa/l precizez intrucat este vorba de modernizarea Centrului de Transfuzie Sanguina Vrancea – Focsani constand in instalatia electrica si trei frigidere cu răcire de minus 40 de grade, pentru menținerea plasmei și un generator . Aceasta investitie de 22.000 euro a fost facuta de catre Clubul Rotary Varana Focsani iar banii provin dintr-un bal de caritate ~Lumina inimilor~. Clubul Rotary Varana Vrancea reuneste sub umbrela înaltelor idealuri umanitare ale Rotary International pe cei mai de seamă oameni din judet pentru derularea de acţiuni şi proiecte în plan social- umanitar menite sa ajute comunitatea.
    De asemenea Clubul Rotary VARANA a mai reabilitat patru saloane din cadrul Secției de Pediatrie si a renovată și dotat o sală de nașteri, toate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani.
    http://rotary-varana.ro/09-03-2015-rotary-varana-a-modernizat-si-utilat-centrul-de-transfuzie-sanguina-vrancea.html

  • Revin cu exemplul unui mic restaurant din judetul Ilfov, Sotir Junior Food , care intotdeauna la sarbatorile mari pregateste 50-100 pachete cu mancare pentru a fi impartite dupa slujba .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.