Vizită la Casa Presei sau incursiune în Epoca de Aur?

Cu ocazia acestui articol-interviu, am ajuns şi eu la Casa Presei Libere, fosta Casa Scânteii, cum i se spunea pe vremea răposatului. Dacă nu ma înşel, cred că a fost a doua oară când am calcat în Casa Presei, prima oară ajungând la Bursa de Valori care nu mai ştiu dacă îşi mai defăşoară şi în prezent activitatea tot acolo.

O My God! Ce clădire. Parcă am intrat direct în Epoca de Aur, parcă am inspirat instant aerul ăla de „iubite şi stimabile Nicolae Ceuşescu”. Secera si ciocanul erau la loc de cinste şi tronau nestingherite deasupra uşilor, încrustate în ştiucaturile comuniste străvechi, să nu le poată da jos nimeni precum un afiş din zilele noastre.

Şi nu le-a dat nimeni jos. Simbolul comunismului înfloritor face parte în continuare nestingherit din peisajul Casei Presei, peisaj din care nu lipseau, de asemenea, uşile foarte înalte din lemn masiv care şcârţiau corespunzător, geamurile la fel de înalte şi scările majestuoase din marmură. Lipseau doar covorul roşu şi tablourile cu tovarăşu’.

Dar primul rendez-vous pe care l-am avut cu Epoca De Aur, până să ajung la scările de marmură cu mazanin inclus a fost celebra uşă rotativa din lemn cu geamuri.. Când treci prin ea, ai două sentimente: 1. am suficientă putere să o pun în mişcare, să o fac să se învârtă? 2. oare ajung întreg pe partea cealaltă? Cu alte cuvinte, dacă nu împingi zdravăn, nu se clinteşte, iar dacă o împingi prea tare, ai senzaţia că se năruie pe tine şi până acolo ţi-a fost. Deci, recomandarea mea ar fi să o mângâi cu putere.

Dacă la ieşire m-ar fi întâmpinat defuncta statuie cu Lenin, ce altă dată statea mândră în faţa fostei Case a Scânteiei, nu m-ar fi mirat absolut deloc. Astfel, am făcut şi o incursiune în Epoca de Aur, azi, în martie 2015.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *