13th Feb

Filmul Big Eyes, prin ochii mei

E adevărat că nu am avut din start aşteptări foarte mari de la filmul „Big Eyes” / Ferestrele sufletului, la a cărui avanpremieră am fost ieri seară, însă nu mă aşteptam să râd atât de mult la un film anunţat a fi o dramă, mai ales în a doua parte a peliculei.

Am senzaţia că regizorul Tim Burton – cel care a semnat regia pentru filmele: „Batman”, „Batman returns” sau „Charlie and the Chocolate Factory” – a simţit nevoia să mai pună un pic de sare şi piper într-o poveste plată, care altfel ar fi trecut neobservată.

Mă credeţi sau nu, Big Eyes e genul de film care nu îţi arată mai mult decât trailerul, în sensul că odată ce ai văzut trailerul, filmul în sine nu îţî rezerva alte surprize, practic, nu te mai surprinde cu nimic şi poţi, liniştit, să povesteşti cuiva filmul doar după vizionarea trailerului. Asta a fost senzaţia mea.

E un film deconectant, petrecut în anii ’50-60, o epocă boemă şî cu un farmec aparte, inspirat după fapte reale. Nu o să vă povestesc filmul. Mai bine urmăriţi trailerul:

Într-adevăr, după ce vezi filmul, îţî rămân în minte ochii aceia îmenşi ai copiilor pictaţi de către Margaret Keane, personajul principal feminin din Big Eyes interpretat de actriţa Amy Adams. Ai senzaţia că-i vezi peste tot (un selfie făcut după ce am ieşit de la film, în faţa unei vitrine al unui magazin cu jucării):

#BigEyes

După descrierea mea, poate părea neatractivă vizionarea acestui film, însă, ştiţi cum e: gusturile nu se discută, este foarte posibil să-l vedeţi cu alţi ochi (mai mari) şi să descoperiţi că e un film agreabil.

Premiera lui Big Eyes, distribuit de Forum Film România, va avea loc pe 27 februarie 2015.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *