19th Dec

#masinadefamilie, episodul 4 – Nissan Note

My name is Note…Nissan Note, una dintre cele mai surprinzătoare maşini pe care le-am condus până acum, atăt din punct de vedere uşurinţă de condus, din punct de vedere utilitate, cât şi din punct de vedere dotări – cel mai „accesorizat” model pe care l-am condus în drive testele din proiectul #masinadefamilie.

Modelul pe care l-am condus aproape o săptămână este un Nissan Note, cu nivel de echipare Acenta – Tekna, DIG-S, Stop&Start, cu un motor pe benzină de 1,2 litri supra-alimentat şi 98 CP, cu cutie manuală, în 5 trepte – o motorizare şi o transmisie identice cu cele ale Nissan-ului Micra, din testul precedent.

DSC04620 (2) (Copy)

Comparând Note-ul cu Micra, pot spune că Note-ul nu e chiar la fel de agil precum Micra – diferenţa de gabarit spunându-şi cuvântul, în condiţiile aceleiaşi motorizări – însă la fel de util în aglomeraţia urbană şi cu mai multe alte calităţi de utilitate.

Cu ce m-a surprins Nissan-ul Note?

– spaţiul generos la interior, atăt în faţă, cât şi în spate, atât la cap, cât şi la picioare. S-a simţit diferenţa în lăţime faţă de Micra, mai ales pentru locurile din faţă, Note-ul fiind vizibil mai încăpător pe toate axele.

– pachetul sport ce cuprinde: bară faţă/spate tip sport, ornamente praguri laterale, eleron plafon, ornament pentru hayon, faruri tip sport cu halogen, grilă faţă tip sport, oglinzi, grilă mască, rame proiectoare şi mânere uşi cromate, jante 16″ din aliaj cu design sport. Jantele sport sunt foarte sexy! Deci, chiar întorceam capete pe stradă, da? 🙂

– mirosul acela specific şi innebunitor de maşină nouă, căci dragul de el, Nissanul Note, avea doar puţin peste 2.000 de kilometri, adică era nou-nouţ, ce să mai…

Nissan Safety Shield – un sistem de avertizare depăşire linie de demarcare a benzilor de circulaţie, avertizare unghi mort şi avertizare obiecte în mişcare – un sistem genial, după părerea mea, foarte util atunci cănd vrei să schimbi banda sau să depăşeşti (ştiţi voi cum e cu unghiul mort). Avertizarea este sonoră dar şi vizuală: un led se aprinde în oglinda stânga sau dreapta, în funţie de partea unde e probabilitatea de coleziune mai mare.

DSC04622 (2) (Copy)

– sistem de asistare la parcare cu vedere 360 de grade (4 camere video)  – Around View Monitor – ce îti oferă o perspectivă completă: de deasupra, din lateral şi din spate. E prima oară când văd aşa ceva. Am făcut şi un scurt video, sugestiv, pe tema asta:

httpv://youtu.be/TiGAH6iFzc4

– portbagaj reglabil – am explicat aici, video mai jos.

Ce mi-a plăcut:

– sistem stop/start – reduce poluarea şi consumul. La semafor, de exemplu, odată ce ai luat piciorul de pe pedala de ambreaj, motorul se opreşte, iar la simpla atingere a aceleiaşi pedale, motorul reporneşte. De remarcat faptul că la Note, pedala de ambreaiaj e mult mai sensibilă faţă de cea a Micrăi, neffind nevoie să apeşi până la fund să pornească motorul.

Eco-metru – odată apăsat butonul ECO, poziţionat între scaunele din faţă, deasupra ceasurilor din bord apar două indicatoare color (albastru şi verde) care indică impactul acceleraţiei şi eficienţa stilului de condus. Atunci când îi dai pedală, culoarea verde se restrânge, avertizăndu-te că ai putea să accelerezi mai puţin. În plus, cu butonul ECO apăsat, puterea Note-ul este sensibil „tăiată”.

Nissan Conect – sistemul ce cuprinde: navigaţîa, sistemul audio, informatii despre prognoza meteo, conectivitate Bluetooth si USB, totul prin intermediul ecranului color cu touch de 5.8″.

– geamuri laterale spate şi lunetă fumurii

– cotieră şofer nu foarte lată dar muuuult mai moale decât la Micra. De data asta chiar am folosit-o.

– ştergătoare de parbriz cu senzor de ploaie

– un sistem de climatizare si degivrare foarte eficiente, ca la Micra. De, ce ar mai fi de spus…motor pe benzină, se încălzeşte foarte repede şi asigură foarte repede un confort termic excelent.

– cruise control-ul sau pilotul automat plus limitatorul de viteze, util când rulezi în localităţi

– priza pentru încărcarea telefoanelor este poziţionată în mod fericit între scaunele din faţă, în caz că pasagerii din spate au şi ei nevoie

Ce nu mi-a plăcut:

– rezervorul de benzină este foarte mic, de numai 41 de litri. Probabil în folosul spaţiului generos

– lipsa plafonului panoramic din sticlă, cum avea Micra

Design 

Dacă la exterior v-am transmis măcar un pic cât de arătos e noul Note şi că intorceam capetele pe stradă când treceam, la interior pot să vă spun că mi-a plăcut foarte mult combinaţia de textil-piele a scaunelor şi a banchetei, volanul îmbrăcat în piele ce asigură o aderenţă foarte bună, mânerele interioare cromate ale celor 4 uşi si suprafaţa vitrată mare (parbrizul).

Siguranţă

– scaunele din faţă sunt tip sport cu o excelentă susţinere laterală, ceea ce îti conferă un sentiment în plus de siguranţă. Nu am mai condus de foarte mult timp o masină cu scaune sport şi uitasem care e senzaţia.

– 6 airbag-uri: faţă, laterale şi airbag-urile tip cortina

– Sistemul de Monitorizare a Presiunii din Anvelope te avertizează în caz de pană sau roţi desumflate

– Sistemul BESP (controlul stabilităţii). Ce face exact BESP-ul? Controlează presiunea frânelor pe fiecare roată şi reduce cuplul motor, maximizănd tracţiunea şi ajutând la stabilizarea direcţiei vehiculului, în cazul depăşirii nivelului de aderenţă al anvelopelor.

– 3 tetiere pentru locurile din spate şi tot atâtea centuri de siguranţă. Nu ai nicio şanşă să „păcăleşti” sistemul de centuri de siguranţă, avertizarea sonoră fiind imposibil de suportat.

Consum de carburant: conform computerului de bord, consumul a fost de 7,4 litri la suta de km, intr-un regim de rulare numai de oraş, deci, pe undeva, explicabil. Unui motor supra-alimentat, nici nu ai cum să îi ceri un consum mai mic de atât. Micra, cu aceeaşi motorizare a scos un consum de 6,5 la suta de km, în regim mixt. Cu alte cuvinte, Note-ul ar cam ieşi un pic în avantaj, luând în consideraţie gabaritul mai mare.

Utilitate

După cum spuneam, portbagajul îşi poate mări capacitatea de la 295 de litri, în poziţia clasică, la 381 de litri, prin culisarea banchetei din spate către partea din faţă, evident în detrimentrul locului la picioare pentru pasagerii din spate, dar atunci cănd ai de transportat ceva mai voluminos si nu ai pasageri pe locurile din spate sau sunt doar copiii, poate fi o soluţie foarte utilă. Video:

httpv://youtu.be/xJA5jE6bTN4

Iar cu bancheta rabatată complet, se creează o suprafaţă plană de încărcare, cu o capacitate de 1.465 de litri. Bancheta spate mai este fracţionabilă 60/40.

Confort

Cum spuneam mai sus, Nissan Note este mai lat, iar asta simt, în primul rând, ocupanţii locurilor din faţă. Chiar nu mi-am mai atins coatele cu Alina. Cât despre confortul pasagerilor din spate, am fost foarte surprins să găsesc la Note poate cel mai generos spaţiu pentru picioare, trecănd în revistă toate modelele testate până acum, iar când spun asta, trebuie să ţineţi seama că eu conduc cu scaunul tras destul de mult în spate.

Legat tot de locurile din spate, cotiera spate, cu cele 2 suporturi de pahare a fost, de departe, piesa de rezistenţă a lui Note din punctul fetelor de vedere.

Concluzie drive test Nissan Note: spaţiu generos la interor, foarte confortabil, un excelent aliat al aglomeraţiei urbane, super-accesorizat, deci ideal pentru o #masinadefamilie de oraş.

Preţ pornind de la 13.600 de euro, în echiparea de bază. Preţ model testat: 19.693 de euro (TVA inclus) – cu dotările de mai sus.

Drive testul precedent din proiectul #masinadefamilie: Nissan Micra.

#masinadefamilie, episodul 4, este un proiect susţinut de către  Kooperativa 2.0Nissan Romania şi Sony.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *