12th Sep

Ne vedem duminica viitoare la Târgul de Jucării?

Târgul de Jucării organizat de către Teatrul Masca va fi duminica viitoare, pe 21 septembrie, de la ora 11.00 şi cred că e a 3-a ediţie la care particip alături de fetele mele, mai cu seamă că anul acesta se va desfăşura mai aproape de casă, în amfiteatrul Teatrului Masca din Bulevardul Uverturii, nr 70, cartierul Militari.

Precum în alţi ani, probabil câteva sute de copii vor vinde şi vor cumpăra jucării, într-un joc „de-a afacerea” ce a devenit tradiţie printre bucureşteni. Avem timp până duminica viitoare să ne pregătim jucăriile de care ne-am plictisit dar şi să le facem loc altora pe care le vom cumpăra.

1

E interesant, e foarte interesant să-i vezi pe ăştia mici cum se tocmesc sau cum îşi numără fericiţi banii după câteva vânzări reuşite. Ar trebui să-i vedeţi în acţiune. Sunt mult mai convingători şi mai eficienţi decât noi ăştia mari pentru că sunt autentici. Clar avem de învăţat de ei.

Aşadar, Teatrul Masca îi invită pe cei mici la cea de-a XV-a ediţie a “Târgului de Jucării”, un proiect cultural-educativ ce va avea loc pe 21 septembrie, de la ora 11,o0, în Amfiteatrul teatrului din Bulevardul Uverturii 70 (Militari).

Participarea este gratuită. Dragi părinţi, ne vedem duminica viitoare la Târgul de Jucării?

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (4)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *