17th Iul

Indiferența e mare și e greu de luptat cu ea dar nu imposibil

Hai să vedem un video, pentru a intra mai uşor în subiect:

httpv://youtu.be/BSCGOGczwMg

Vă rog să trageţi singuri concluzia. Indiferenţa e mare şi e greu de luptat cu ea dar nu imposibil.

Sâmbătă, 19 iulie, începând cu ora 11.00, are loc în București marșul Oraș <accesibil> pentru oamenidedicat drepturilor pietonilor din capitală. Punctul de plecare este Piața Universității (zona statui) și se va încheia în Piața Victoriei, pe următorul traseu: Piața Universității, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Strada C.A. Rosetti, Bulevardul Magheru, Piața Romană, Bulevardul Lascăr Catargiu, Piața Victoriei.

 

Marșul are ca scop evidențierea problemelor legate de infrastructura dedicată mersului pe jos, cu care se confruntă pietonii orașului, mai ales persoanele cu dizabilități (locomotorii, auditive, vizuale) și cele cu mobilitate redusă (vârstnicii, părinții cu copii în cărucior, copiii).

 

Alte probleme identificate sunt: nu este respectată înălțimea de maxim 2 cm a bordurii în zona intersecțiilor (pe Șoseanua Pantelimon, unde tocmai se amenajează spațiul public, coborârea este de  11 cm), asfaltul este, în multe zone, plin de gropi, unele trotuare sunt prea strâmte pentru a permite accesul unei persoane în scaun rulant, parcarea autoturismelor pe trotuar obturează circulația pietonilor pe trotuar (una dintre aceste zone critice este chiar trotuarul din fața Primăriei Generale), continuitatea trotuarului este afectată de chioșcuri și mobilier stradal, semafoarele nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilități vizuale, marcajele tactile, acolo unde există, sunt un pericol pentru persoanele vârstnice, fiind desprinse de trotuar.

 

Organizatorii (ActiveWatch, OPTAR și ONPHR) și susținătorii marșului vor depune la primăriile de sector, Primăria Generală și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale scrisori deschise pentru a solicita măsuri urgente pentru soluționarea acestor probleme (găsiți scrisorile atașate acestui e-mail).

Această acţiune pare o picătură prea mică să stârnească marele ocean al indiferenţei generale dar sunt convins că va atrage atenţia. Indiferenţa produce pagube, sufleteşti şi materiale. Indiferenţa te face mai sărac sufleteşte. Dacă poţi contribui, de ce să nu o faci?  Cei care doresc să participe la marş sunt bineveniţi. Încă odată: sâmbătă, 19 iulie, ora 11.00, în Piaţa Universităţii.

1211

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *