30th Iun

Prima surpriză din optimi: Costa Rica prinde sferturile

Olanda-Mexic 2-1

Meciurile din optimi s-au aşezat în aşa fel încât să nu existe confruntări şoc. Totuşi, cel mai interesant joc al optimilor era, de departe, Olanda-Mexic, cu două echipe care au mers foarte bine în grupe, iar echipa lui Louis Van Gaal, noul Manager de la Mancester United, pornea ca favorită.

HuntelaarMexicul deschide scorul în debutul reprizei secunde şi Olanda, echipa care a umilit campioana mondială, Spania, începea să tremure pentru calificare. A urmat un joc surd, într-un singur sens, către poarta Mexicului. Atunci când Ochoua nu reuşea să pareze, o făcea bara.

Inevitabilul, însă, s-a produs în minutul 88 când Olanda a reuşit egalarea, iar în minutul 94 dă lovitura şi elimină Mexicul, prin golul aceluiaşi Huntelaar, din 11 metri. Aşadar, în 6 minute, Olanda calcă în picioare Mexicul şi se califică în sferturi. Mexicanii s-au văzut prea devreme cu sacii în căruţă, o boală veche la echipele latine. Fotbalul se joacă 90 de minute…sau mai mult.

Olanda a arătat că stă încă foarte bine pe picioare şi a avut înţelepciunea necesară să câştige jocul cu Mexicul, atunci când poate doar jucătorii ei au crezut că mai pot întoarce meciul.

Costa Rica-Grecia 1-1 (6-4)

Iată cum plecând de la câteva meciuri chinuite din grupă, grecii s-au calificat în optimi, unde aveau şanse să treacă de Costa Rica şi să joace un sfert de finală contra Olandei. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu au avut un joc prea convingător, puteau prinde un sfert de finală.

Costa Rica, însă, a avut altă părere despre desfăşurarea acestui meci din optimi, fiind hotârâtă să-şi îmbunătăţească performanţa la mondialul brazilian. După o primă repriză ştearsă şi în acelaşi timp echilibrată, debutul reprizei a doua a adus primul gol pentru Costa Rica, un gol parcă desenat de către jucătorii costaricani.

Când toată lumea îşi strângea cornetele de seminţe şi se pregătea de culcare, grecii egalează în ultimele minute. Era a doua oară la acest campionat când grecii marcau pe final, după victoria asupra echipei Coasta de Fildeş, victorie care i-a dus în optimi.

Avantajul se înclina din nou către greci, costaricanii jucând cu un om în minus, iar condiţia lor fizică se stingea vizibil. Tot de partea grecilor stătea şi experienţa unor astfel de jocuri.

Au urmat prelungirile în care niciuna dintre echipe nu au marcat şi în care unii dinte jucători abia se mai ţineau pe picioare. Costa Rica a rezistat până la final. au urmat loviturile de la 11 m, Grecia-Costa Rica fiind al doilea meci din optimi decis la loviturile de departajare.

Costa Rica a transformat toate cele 5 lovituri, pe când grecii au greşit doar una, iar echipa care se califică în sferturi, în mod surprinzător dar meritat, e Costa Rica, unde va întâlni Olanda.

Eu mizasem pe greci, bazându-mă pe plusul lor de experienţă şi pe faptul că jucătorii din Costa Rica vor termina benzina, după jocurile de foc din grupe. După cum s-a văzut, benzina o terminaseră dar au avut tăria să reziste.

Pe greci îi vom revedea în curând, în meciurile de calificare pentru Euro 2016, fiind  – din nou – în grupă cu România.

Azi urmează, în optimi: Franţa-Nigeria şi Germania-Algeria. Allez les bleus!

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te prin e-mail la postările mele de pe acest blog!

Comments (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *